VITEZA LUMINII CA BARIERĂ APARENTĂ

  Bun găsit dragilor, astăzi vă recomand spre vizionare un documentar ce vorbește despre viteza luminii, ca un prag ce va fi depășit mai devreme sau mai târziu și diferite teme ce rezultă din această experiență. De asemenea, în articolul de mai jos, se vorbește despre motorul și propulsia warp, antimaterie, viteza gândului și telepatie.


   Albert Einstein a spus că, pentru a se face călătoria în timp, prin definiția teoriei relativității, ar trebui să se depășească viteza luminii, ceea ce neutrinii, după cum vom vedea în continuare fac. Deci experimentul Philadelphia, sugerat de Tesla, este real.
  De pe site-ul de știri, jurnalul.ro aflăm faptul că neutrinii au depășit viteza luminii, demolând limita impusă și moștenită ca și tradiție “adevărată” de fizicienii, care au învățat aceleași minciuni din cadrul fizicii oficiale:

“Neutrinii, particule elementare ale materiei, au părut încă o dată a fi mai rapizi decât lumina, cu ocazia unor noi teste, realizate pe o distanță de 730 de kilometri între Elveția și Italia, au anunțat, vineri, reprezentanții Centre National Français de la Recherche Sientifique (CNRS).
 Pentru a încerca să elimine posibilitatea comiterii unor erori în timpul precedentului experiment, specialiștii implicați în experimentul internațional Opera au folosit un nou fascicul de protoni pentru a produce neutrini, ce au fost trimiși prin scoarța terestră, de la laboratorul CERN din Geneva, în direcția laboratorului subteran din Gran Sasso din Italia, informează AFP.
  “Odată cu noul tip de fascicul produs de acceleratoarele CERN (Centre Européen de Recherches Nucléaires), am putut să măsurăm cu precizie timpul de zbor al neutrinilor, analizându-i unul câte unul”, a explicat Dario Autiero, cercetător la Institut de Physique Nucléaire din Lyon, responsabil cu analiza rezultatelor experimentului Opera.

  Cu ocazia acestui nou test, început la sfârșitul lunii octombrie, 20 de particule neutrino au putut fi detectate la Gran Sasso. Noile măsurători “nu schimbă cu nimic concluzia la care s-a ajuns inițial, potrivit căreia neutrinii par să ajungă la destinație mai repede decât ar trebui să o facă”, se precizează într-un comunicat emis de CNRS.

  Pe 22 septembrie, echipa Opera a anunțat că neutrinii au parcurs cei 730 de kilometri depășind ușor (cu 6 kilometri/secundă) viteza luminii în vid (aproape 300.000 kilometri/secundă), considerată până atunci o “limită de netrecut” în teoria relativității formulată de Einstein.
  “Cei 20 de neutrini pe care i-am înregistrat au asigurat o precizie comparabilă cu cea oferită de celelalte 15.000 de particule pe baza cărora a fost făcută măsurătoarea noastră inițială”, a declarat Autiero, precizând că analiza a fost de această dată “mai simplă”.
 Impulsurilor protonilor folosiți pentru a produce neutrini au fost ultrascurte (trei nanosecunde) și distanțate la un interval de 525 de nanosecunde, ceea ce a permis creșterea gradului de precizie al măsurătorilor.
 Potrivit aceluiași savant, mai sunt necesare “experimente complementare și măsurători independente” înainte ca “anomalia timpului de zbor” a neutrinilor – adică viteza lor superioară celei a luminii în vid – să poată fi confirmată sau infirmată.
 Dacă ea va fi confirmată, această viteză supraluminică îi va obliga pe cercetători să regândească fizica actuală, inclusiv teoria lui Einstein.  Neîncrezători în primele rezultate, savanții au încercat timp de câteva luni să le verifice, înainte de a anunța, în septembrie, senzaționala lor descoperire.
  Articolul despre experimentul Opera, în care sunt prezentate rezultatele noului test, poate fi accesat începând de vineri pe site-ul ArXiv.
 Particula neutrino este foarte greu de detectat, deoarece este lipsită de sarcină electrică și traversează în general materia fără a se opri în aceasta.”

 Motorul WARP – creat în secret! Motorul care produce o viteză instantanee depășind viteza luminii!

   Pentru fanii serialului Star Trek, un film atât de vechi, o să aveți surpriza de a constata, că ceea ce ați văzut voi în cadrul acestui serial ESTE REAL. Iluminatii vor să ne arate treptat cum ei “dezvoltă tehnologiile din filmele SF”. Cum poți face un film “SF”, fără să știi de existența acelor dispozitive?
  De unde ți-a venit ideea? Ideea vine de la ceea ce vezi, din această cauză, filmele “SF”, au rolul de a-i face pe oameni să se considere nebuni dacă vor crede ceva de genul “motor warp”, “călătorie în timp”, “teleportare”, “remote-view”, dar timpul întotdeauna demonstrează că ele existau de la bun început, iar acum având în vedere că oamenii vorbesc despre ele, ei nu au încotro și le prezintă, dar mai cu mănuși.
Motorul WARP – motorul care produce o viteză instanee către orice punct din Univers depășind astfel viteza luminii!

Motorul Merkaba Warp – cel care generează o viteză instantanee.
Se ajunge oriunde în Univers cât timp ai gândi.
O tehnică similară cu principiul antic Merkaba
Ce este motorul WARP? Ce înseamnă propulsia WARP?

   Propulsia WARP este o idee a fizicii teoretice prin care nu se încalcă teoria generală a relativității.
   Motorul Warp funcționează pe principiul teoretic de a contracta spațiul și timpul în fața motorului, iar în spatele lui ar fi o dilatare spațio-temporală (este ca și atunci când mergi cu placa de surf pe val-tu practic stai pe loc iar valul te propulsează). În acest caz tu și motorul stați pe loc iar spațiu-timp se comportă ca un val. Ideea este că depășești viteza luminii chiar dacă stai pe loc - Spațiul și timpul te propulsează prin contractare și dilatare.
  Deplasarea folosind un motor warp are câteva particularități interesante: Observatorii din afară ar vedea un motor warp deplasându-se cu o viteză superioară față de viteza luminii, în timp ce, cei ce se deplasează nu vor simți nici o accelerație.
  Într-un articol publicat pe magazin-aeronautic.ro:
 “Navele care pot călători prin Univers, cu viteză egală sau mai mare decât cea a luminii, stau la baza filmelor și cărților S.F. legate de călătoriile spațiale ale oamenilor din viitor. Serialele “Star Trek” nu fac excepție, numai că ele nu folosesc noțiunea de nave luminice, ci le numesc nave Warp. Motorul Warp (Warp Drive) este foarte complicat, folosește, ca și combustibil, materia și antimateria care, combinate, elimină o energie cu mult mai mare decât toate centralele de curent de pe Pământ, alimentând motorul ce creează un câmp (Warp field) care transportă nava din punctul A în punctul B, cu o viteză mult superioară celei luminice.
 Putem să afirmăm că omul care a creat pentru prima dată un astfel de motor va rămâne în istorie drept cineva care gândea în afara “cutiei”, neascultând de savanții contemporani, ce susțineau că viteza luminii este imposibil de atins. Cu toate acestea, în 2063, Zephram   Cochrane le-a demonstrat contrariul, depășind viteza luminii la bordul navei sale, Phoenix.
La fel ca pasărea Phoenix care, conform legendei, s-a ridicat din propria cenușă, nava lui Cochrane s-a ridicat din cenușa celui de-al treilea război mondial, război ce s-a sfârșit înainte de istoricul zbor. Zephram a construit nava într-un siloz de rachete balistice intercontinentale abandonat, situat în statul Montana, America de nord.
  Phoenix era făcută dintr-o astfel de rachetă, ironic fiind faptul că Zephram Cochrane a transformat o armă de distrugere în masă într-o navă care va elimina războaiele de pe Pământ, unind umanitatea cum nimeni altcineva nu a mai reușit. Dr. Zephram Cochrane a decolat, împreună cu încă doi oameni, în dimineața zilei de 5 aprilie 2063, deschizând o nouă eră pentru omenire în momentul în care a atins viteza de Warp 1.2. Nava a fost detectată de către “vulcanieni”, o rasă pașnică ce se afla în trecere prin sistemul nostru solar, făcându-i să schimbe cursul și să ajungă pe Terra. Între timp, Phoenix se întorsese acasă, când “vulcanienii” au coborât pe Pământ pentru prima dată, salutându-l pe Cochrane. Evenimentul a rămas cunoscut sub numele de Primul Contact. Din acea clipă, “vulcanienii” au devenit cei mai de încredere aliați ai oamenilor, ajutându-ne să facem acei fragili primi pași în comunitatea galactică.
  Care este cea mai importantă navă din Star Trek? Să fie Enterprise, comandată de James T. Kirk, sau Enterprise D (Enterprise E avându-l în postul de căpitan pe Jean-Luc Picard)? Nu, nici una dintre ele, deoarece aceste nave, împreună cu întreaga flotă pământeană, nu ar fi existat dacă Phoenix nu era construită.
 Este incredibil cum o navă, cu lungimea de 30 metri și lată de 21 metri, cu două sisteme de propulsie, unul convențional și celălalt (motorul Warp) revoluționar, a schimbat modul de viață și de gândire al oamenilor asupra Universului din care fac parte și pe care trebuie să-l înțelegem așa cum este el, nu cum vrem noi să fie. Secole întregi după faimosul zbor, personajele din “Star Trek” continuă să-i invoce numele lui Cochrane cu mândrie. Phoenix este în prim plan în filmul “Star Trek: First Contact”, făcându-ne să ne gândim dacă omenirea nu ar trebui cumva să lase de-o parte egoismul care ne face să credem că suntem singura formă de viață inteligentă din Cosmos…”
  Viteza motorul warp în filmul Star Trek este, în general, exprimată în “warp” unități de factor, care conform manualului Star Trek corespund cu magnitudinea câmpului warp. Realizarea factorului warp 1 este echivalent cu ruperea barierei de lumină, în timp ce viteza reală corespunzătoare factorilor superiori care sunt determinați utilizând o formulă ambiguă. Enterprise a călătorit de la un factor warp de 14,1.
 Potrivit ghidului Star Trek, scriitorului episodului pentru Original Series, factorii în care se calculează motorul warp sunt convertiți în multipli de C la pătrat, funcția v = W3C, în cazul în care w este factorul warp, v este viteza, iar c este viteza luminii. În consecință, “warp 1″ este echivalentă cu viteza luminii, “warp 2″ este de 8 ori viteza luminii, “warp 3″ este de 27 de ori viteza luminii, etc.
  Pentru Star Trek: Generația următoare și versiunile ulterioare Star Trek, artistul Michael Okuda a conceput o formulă bazată pe cea originală, dar cu diferențe importante. Pentru factorii warp 1 la 9, v = w10/3c. În intervalul jumătate deschis de la warp 9 la warp 10, exponentul crește w la infinit. Astfel, în scara Okuda, vitezele warp se apropie asimptotic de warp 10. Nu există nici o formulă exactă pentru acest interval de timp, deoarece vitezele cotate se bazează pe o curbă de mână-trase, ceea ce poate fi spus este că, la viteze mai mari de warp 9, sub formă de modificări funcționale, din cauza unei creșteri în viteză, aceasta poate deforma motorul warp.
 
Warp de bază
 O componentă principală a metodei de propulsie a motorului warp în Star Trek, universul este gravimetric. Acesta este un reactor fictiv prin care energia eliberată provoacă o anihilare dintre materie și antimaterie pentru a furniza energia necesară pentru a alimenta unitatea de o navă stelară, permițând deplasarea mai rapidă decât lumina.
 Atunci când materia și antimateria intră în contact, se transformă – atât materia și antimateria sunt convertite direct și în întregime din cantități enorme de energie, ca și radiația electromagnetică. În universul filmului Star Trek, fictive “cristale de dilitiu” sunt folosite pentru a reglementa această reacție. Aceste cristale sunt descrise ca fiind non-reactive la anti-materie atunci când sunt bombardate cu niveluri ridicate de radiații. De obicei, reactanții folosiți sunt deuteriu, un izotop al hidrogenului, și antideuterium (omologul său antimaterie).
 În seria originală a Serialului și cronologic în versiunile ulterioare, reacția de bază a motorului warp este adesea menționată ca “dilitium intermix camera” sau “materie/antimaterie în camera de reacție”, în funcție de tipul navei.
  Camera de reacție este înconjurata de câmpuri magnetice puternice care trebuie să conțină anti-materie. În cazul în care câmpurile de izolare vreodată nu vor interacționa cu combustibilul de antimaterie, pereții containerului ar duce la o explozie de energie, capabilă de a distruge complet nava.
 
Interacțiunea materiei cu anti-materia
Acceleratorul de particule de la CERN
Ce știm despre antimaterie?

 Ce este antimateria? Aceasta nu este o întrebare capcană. Antimateria este exact ceea ce ați putea crede că este – opusul materiei normale din care este făcut majoritatea universului nostru. Până de curând, prezența antimateriei în universul nostru a fost considerată a fi doar teoretică. În anul 1928, fizicianul britanic Paul Dirac a revizuit faimoasa ecuație a lui Einstein. Acesta a spus ca Einstein nu a luat in considerare faptul că “m” (masa) poate avea atât proprietăți pozitive, cât și negative. Ecuația lui Dirac (E= + sau – mc2) a permis existența antiparticulelor în universul nostru. De-atunci, oamenii de știință au dovedit faptul că există mai multe antiparticule.
 Aceste antiparticule sunt literalmente imagini în oglindă ale particulelor normale. Fiecare antiparticulă are aceeași masă ca și particula sa corespunzătoare, dar sarcinile electrice sunt inversate. Mai jos puteți citi câteva descoperiri legate de antimaterie ce au avut loc în secolul 20:
• Pozitroni-electroni cu o sarcina pozitivă, în loc de negativă – descoperiți de Carl Anderson în anul 1932, pozitronii au fost prima dovadă că antimateria există.
• Antiprotoni – protoni care au sarcina negativă, în loc de cea pozitivă pe care o au de obicei. În anul 1955, cercetătorii de la Berkeley Bevatron au produs un antiproton.
• Antiatomi – alăturând pozitroni și antiprotoni, oamenii de știință de la CERN, Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, au creat primul antiatom. Au fost creați nouă antiatomi de hidrogen, fiecare dintre ei rezistând timp de 40 de nanosecunde. Din 1998, cercetătorii de la CERN au împins producția de antiatomi de hidrogen la 2000 pe oră.
 Atunci când antimateria vine în contact cu materia normală, aceste particule egale dar opuse intră în coliziune și produc o explozie ce emite radiație pură, care se deplasează din punctul de explozie cu viteza luminii. Ambele particule care au creat explozia sunt anihilate complet, lăsând în urmă alte particule subatomice. Explozia care are loc atunci când antimateria și materia interacționează, transformă întreaga masă a ambelor obiecte în energie. Oamenii de știință cred că această energie este mai puternică decât orice alt tip de energie care poate fi generată prin alte metode de propulsie.
 Deci, de ce nu s-a construit încă un motor bazat pe reacția materie-antimaterie? Problema cu dezvoltarea unui asemenea motor este că există o lipsă de antimaterie în acest univers. Dacă ar fi existat cantități egale de materie și antimaterie, cel mai probabil am vedea acea reacție în jurul nostru. Întrucât antimateria nu există în jurul nostru, nu putem vedea lumina ce ar rezulta în urma ciocnirii ei cu materia.
   Mai multe citiți aici -> http://www.fara-secrete.ro/motorul-merkaba-warp-cel-care-genereaza-o-viteza-instantanee.

     Potrivit site-ului de știri agerpress.ro NASA, deja plănuiește să construiască acest tip de motor. Dar ei îl au deja. După cum spunea Philip Schneider, cel asasinat în 1996 “tehnologia pe această Planetă, crește într-un an calendaristic, ca și cum ar trece 50 de ani”:

  “Cercetători americani de la NASA au decis să creeze o tehnologie cu ajutorul căreia o navă spațială să poată depăși viteza luminii și să transpună în realitate nava imaginară Enterprise din celebrul serial de televiziune Star Trek, relatează miercuri canalul de televiziune Russia Today.
  La Johnson Space Center (Nasa), cercetătorii încearcă să dovedească faptul că este posibil de a călători mai repede decât viteza luminii. Fizicianul și inginerul Harold G. White (43 de ani) consideră că este posibil să fie încălcate regulile de timp și spațiu, formulate de Albert Einstein, atunci când a postulat că este imposibil ca viteza luminii să fie depășită.
  El se bazează pe teoriile fizicianului mexican Miguel Alcubierre, care a teoretizat în 1994 depășirea limitei de viteză galactice a lui Einstein, ceea ce, în opinia sa, este posibil în cazul în care oamenii de știință vor descoperi modalitatea de a controla densitatea spațiului.
  În momentul de față, White și echipa sa încearcă să distorsioneze traiectoria fotonului pentru a afla dacă este posibil să-l împingă spre o viteză mai mare decât cea a luminii.
 ‘Spațiul cosmic se distorsionează încă din momentul Big Bang-ului acum 13,7 miliarde de ani și mai știm că în perioadele timpurii ale Universului exista fenomenul extensiilor explozive, când două puncte se îndepărtau unul de altul cu o viteză foarte mare’, mai spune fizicianul american.
  Crearea unei nave reale după modelul USS Enterprise este posibilă, în opinia sa, doar că într-un viitor mai îndepărtat, iar proiectul său trebuie să deschidă posibilitatea pentru călătorii spațiale pe distanțe foarte lungi. Potrivit acestuia, timpul spre alte sisteme stelare poate fi redus de la zeci de mii de ani la săptămâni sau luni.
  Colegii lui White consideră ideile acestuia ‘puțin nebunești pentru vremurile noastre’, dar recunosc că proiectul are nevoie de timp. Astfel, fizicianul Richard Obousy, de la Icarus Interstellar, a declarat: ‘Avem tendința de a supraestima ceea ce putem face într-o perioadă scurtă de timp, dar de cele mai multe ori subestimăm capacitățile noastre pe termen lung’.”

   Viteza gândului – o viteză instantanee!
  Viteza gândului intrigă foarte mult pe oamenii de știință liberi în gândire, dar și pe cei habotnici (conservatori), pentru ca însăși sintagma “viteză a gândului”, denotă clar faptul că o persoană care se gândește la steaua Sirius (de exemplu), imediat gândul mintea a făcut o conexiune într-acolo. Un om dacă se gândește la o persoană (persoana iubită), imediat se face legătura instant, căci telepatia depășește oricum viteza luminii.
  Testele arată că telepatia este reală:

“Telepatia are mai multe forme și e dificil de izolat în stare pură. Când e vorba de oameni, ea se petrece la nivelul inconștientului și nu ține cont de distanțe. Presupune doi participanți. Primul, cel care transmite, se numește agent. Al doilea, cel care recepționează, se numește receptor. Receptorul trebuie să fie neapărat dotat parapsihologic, el este subiectul real al telepatiei. Dar acțiunea sa e pasivă, el primește pur și simplu un mesaj. Dacă receptorul face efortul de a citi gândurile cuiva, nu mai avem de a face cu telepatia, ci cu clarviziunea. În practică, foarte des, nu se poate diferenția telepatia de clarviziune, de aceea fenomenele poarta denumirea comuna de percepție extrasenzorială. Încercările de clasificare a telepatiei mărturisesc aceeași dificultate. Mai întâi, se deosebește o telepatie reală de alta aparentă.
  Telepatia aparentă a fost bine studiată de psihologul polonez Julian Leopold Ochorowicz în lucrarea sa “Despre sugestia mentală”. El o împarte în patru categorii:

1. falsa telepatie datorată împrejurărilor (subiectul observă unele indicii și deduce în mod normal mesajul);
2. falsa telepatie datorată asociației de idei (două persoane trăiesc împreună și își cunosc obișnuințele de raționament; când una evocă o idee, ambele asociază în mod automat alte idei identice);
3. falsa telepatie datorată relației hipnotice (între hipnotizator și subiectul cu care lucrează îndelung se stabilește un soi de limbaj secret, insesizabil profanilor);
4. Cumberlandismul (descrie falsa telepatie datorată mișcărilor inconștiente; receptorul trebuie să ghicească locația unui obiect ascuns iar agentul, instinctiv, cunoscând-o, o trădează prin mișcări involuntare). Dar întreaga problematică a falsei telepatii este astăzi depășită. Ea are loc numai între persoane aflate una aproape de alta; or, marile experimente telepatice se petrec la distanțe câteodată uriașe. Când sunt implicate distanțe mari, niciuna din categoriile lui Ochorowicz nu mai funcționează.

    Telepatia reală poate fi spontană sau experimentală. Ea mai poate fi voluntară sau involuntară, după caracterul voluntar sau nevoluntar al acțiunii agentului. În fine, se mai vorbește despre o telepatie pura și alta generală, adică despre fenomene ce se datorează exclusiv telepatiei sau pot fi interpretate și altminteri. În privința telepatiei pure, efortul cel mai mare a fost depus de parapsihologii britanici Samuel Soal și F. Bateman. Cei doi au lucrat cu un mediu codificat drept doamna Stewart. Ei considerau că în telepatia pură receptorul trebuie să ghicească un gând, nu un obiect material. Dificultatea consta în a ști dacă subiectul află gândul, sau, prin agentul transmițător, intră în contact extrasenzorial cu obiectul ce inspirase respectivul gând. Așadar, ei au inventat diverse precauții experimentale. Au folosit cinci cărți de joc care conțineau câte o literă fiecare. Operatorul le amesteca, le etala cu fața în sus și primea, pe un ecran, o cifră între 1 și 5 dintr-o serie scrisă după regula hazardului (conform unor tablele elaborate de matematicieni).

  Literele corespundeau unor nume de animale, iar animalele la rândul lor, corespundeau cu 5 prieteni ai celor 2 experimentatori, pe care doamna Stewart nu-i cunoștea. În acest mod, experimentatorii trebuiau să se gândească pentru a indica obiectul, iar subiectul urma să recepționeze gândul. S-a realizat un procent ridicat de reușite, echivalat cu o probabilitate a hazardului de 1 la 100.000 de milioane. Totuși, telepatia pură n-a putut fi demonstrată. Mai întâi, nimeni nu știe de ce ghicirea unui gând ar fi mai telepatică decât ghicirea unui obiect la care agentul se gândește. Psihologic vorbind, ambele cazuri sunt identice. Apoi, nu se știe dacă doamna Stewart primea în mod pasiv mesajul sau îl afla în mod activ, citind gândurile experimentatorilor. Adică nu se știe cât a fost telepatie pură și cât clarviziune, deoarece agentul poate intra în armonie cu receptorul, iar semnalele pot fi extrase și nu transmise.

SPR
  Primele investigații sistematice și pertinente în materie de telepatie încep în anul 1883, după constituirea Societății Britanice pentru Cercetări Psihice, numita prescurtat SPR. SPR organizează diferite tipuri de teste pentru a afla legile acestui fenomen paranormal. Persistă întrebarea: ce anume se transmite optim prin telepatie? SPR experimentează cu diferite obiecte: cărți de joc, desene, numere. Iată cadrul standard al testului: subiectul, cu ochii legați și urechile astupate, stătea în fața unei mese. Agentul se afla în spatele lui și privea obiectul. Liniștea era obligatorie și se instituiau toate precauțiile pentru a nu exista comunicare normală. Uneori agentul stătea într-o cameră alăturată, la 10 metri de receptor, având interpuși doi pereți intermediari.

Undele alfa
  Am subliniat puțin mai devreme că, în telepatie, receptorul trebuie să se afle într-o stare denumită alfa. Denumirea provine de la undele cerebrale alfa, care caracterizează encefalograma subiectului pregătit pentru recepționarea mesajului telepatic. Ritmul alfa are frecventa cuprinsa între 8 și 12 cicli/secundă și caracterizează relaxarea, reveria, introspecția, granița dintre somn și trezire. Pentru a intra în ritm alfa, individul trebuie să elimine orice stimul exterior și să realizeze repausul psihic. Experimental, starea alfa se realizează sub hipnoză, în transă, în timpul premergător visului sau, pur și simplu, într-o cameră liniștită și întunecoasă, având ochii închiși și urechile astupate. Starea alfa pură caracterizează recepția telepatică precum și clarviziunea.
  În anul 1963, Leonid Vasiliev, unul dintre pionierii studiului parapsihologiei, desfășoară experimente de sugestie mentală la distanță, reușind să comande mișcări pe care subiecții le executau fără a fi conștienți că ascultă ordine.”

creierul uman are cel puţin 400,000Km de “fire”, dacă toţi axonii ar fi mari, capul nu ar mai încăpea pe o uşă. Un asemenea creier ar consuma şi o cantitate imensă de energie.
Read more at: Viteza gândului | demostene.ro

creierul uman are cel puţin 400,000Km de “fire”, dacă toţi axonii ar fi mari, capul nu ar mai încăpea pe o uşă. Un asemenea creier ar consuma şi o cantitate imensă de energie.
Read more at: Viteza gândului | demostene.ro

 Vizionare Plăcută !



Linkuri alternative:   AICI  și  AICI 2.

 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      Paul Marian

Sursa: https://www.dzr.org.ro/viteza-luminii-a-fost-depasita-de-neutrini-teoria-relativitatii-a-fost-demolata/#
http://dinamikro.blogspot.com.es/2017/06/documentarfain-viteza-luminii-ca.html