sâmbătă, 21 aprilie 2018

Ridicarea Inteligenței Artificiale


   Bun găsit la un interesant documentar despre inteligența artificială. Subiect nou și interesant, deci să vedem câteva definiții, păreri etc. de pe internet.
  1) Conform Wikipedia în informatică, inteligența artificială este împărțită în două categorii: inteligență artificială puternică (strong AI): prin aceasta se înțelege o inteligență artificială, de obicei bazată pe un computer, care chiar poate "gândi" și "este conștientă de sine" și inteligență artificială slabă (weak AI): o inteligență artificială care nu pretinde că poate gândi, putând însă rezolva o anumită clasă de probleme într-un mod mai mult sau mai puțin "inteligent", de exemplu cu ajutorul unui set de reguli.
    O trăsătură des întâlnită a inteligenței artificiale este că sistemul respectiv este capabil să învețe, cu sau chiar fără ajutoare externe, cu scopul de a se îmbunătăți permanent.
    Problemele centrale ale cercetării în IA sunt rațiunea, cunoașterea, planificarea, procesul de învățare, prelucrarea limbajului natural (comunicare), percepția, precum și manipularea obiectelor fizice.  (sursa aici )
    2) Conform website despretot.info : Termenul IA (inteligență artificială) sau AI ( artificial intelligence), definește acea inteligență obținută prin antrenarea rețelelor neuronale simulate cu ajutorul calculatoarelor. Ca și inteligența naturală, inteligența artificială se obține în urma unor interacțiuni cu mediul înconjurător. La oameni, inteligența este un factor moștenit genetic care însă trebuie antrenat prin exerciții cognitive. O ființă umană își dezvoltă cunoștințele și abilitățile prin antrenarea sinapselor neuronale.
   Un copil învață să meargă prin încercări succesive. El își reglează treptat poziția corpului astfel încât proiecția centrului de greutate să fie între labele picioarelor. Procesul de învățare al mersului biped durează între 3 și 6 luni, funcție de individ.   
   Rețelele neuronale sunt similare în construcție și funcționalități cu creierul uman. Inteligența artificială se obține prin antrenarea acestor rețele. Inteligența artificială este folosită pentru controlarea unor procese în care programarea clasică bazată pe algoritmi rigizi nu poate fi folosită. Inteligența presupune adaptarea comportamentului funcție de stimuli pe baza unor experiențe trecute. Atunci când mergi pe bicicletă și cunoști faptul că urmează o groapă în carosabil, reduci viteza pentru a o putea ocoli sau opri funcție de situație. Aceasta pe baza unei experiențe anterioare în care nu ai redus viteza (în ideea că poți ocoli groapa), moment în care din sens opus venea un vehicul, astfel încât roata de la bicicletă a ajuns în formă de 8.
   Similar cu cele prezentate mai sus se antrenează rețelele neuronale utilizate în controlarea diverselor procese. Experiența căpătată de aceste rețele în urma antrenamentelor se numește inteligență artificială.

  3) Conform website androidblogger.eu definiția și aplicațiile sunt mai complexe:

 Istoria inteligenței artificiale
   Inteligența artificială a început să fie dezvoltată în anii 50 prin intermediul proiectului Summer Research Project on Artificial Intelligence în cadrul colegiului Darmouth, SUA. Originile sale datează de pe vremea lui Alan Turing, Allen Newell și Herbert A. Simon, dar adevărata forță a acestui concept s-a văzut pentru prima dată în cadrul unui concurs de șah, când un super computer IBM pe nume Deep Blue a reușit să-l învingă pe campionul mondial Garry Kasparov (1996).  Apoi în 2016, AlphaGo, un program dezvoltat de Google DeepMind, l-a învins pe campionul Lee Se-dol la jocul Go.

 Definiția inteligenței artificiale
   Inteligența artificială nu este altceva decât o ramură a științei computerelor care se ocupă cu automatizarea comportamentului inteligent. Bine, inteligența artificială nu poate fi definită foarte precis, însă cred că putem fi cu toții de acord că se rezumă la simularea comportamentului uman și a conștiinței de către calculatoare. Să ne aducem aminte de filmul Terminator?

Diferite tipuri de inteligență artificială

Inteligența artificială manipulată simbolic - funcționează cu simboluri abstracte folosite pentru a reprezenta cunoașterea. Este genul de inteligență artificială clasică ce urmărește ideea conform căreia modul de gândire uman poate fi reconstruit la nivel logic.

Inteligența artificială neurală - a devenit populară în anii 80 când știința calculatoarelor a început să prindă curaj. Aici, cunoașterea nu este reprezentată prin simboluri, ci prin neuroni artificiali și conexiunile lor - un fel de reconstrucție a creierului. Spre deosebire de inteligența artificială pe bază de simboluri, cea neurală are nevoie de antrenament.

Rețelele neurale - sunt organizate în straturi care se conectează între ele prin linii stimulate. Stratul superior este și cel care dă comanda, la senzori care acceptă și procesează informația, apoi o trece mai jos în straturile inferioare.

   Aplicații pentru inteligența artificială

   Inteligența artificială este excelentă pentru detectarea, identificarea și clasificarea obiectelor și persoanelor în imagini și video. De asemenea, în ultimii ani observăm tot mai mulți boți de chat care sunt capabili să preia informații de la clienți și să-i îndrume în funcție de caz. Să nu uităm nici despre motoarele de căutare, algoritmul Google este un bun exemplu de inteligență artificială. Și, ca să facem referire un pic și la lumea Android, asistenții precum Google Assistant ce folosesc vocea pentru a primii comenzi, sunt una dintre cele mai interesante ale inteligenței artificiale moderne.

  În loc de concluzii, avem opinii și întrebări:
1) Filme cu/despre IA: Matrix (1999), Ex Machina (2015), 2001 - Odiseea spațială (1996) AICI., 2010 - Odiseea spațială (1999) AICI., I.A. Inteligența Artificială (2001), Eu, robot (2004), Chappie (2015), Her (2013), Robot & Frank (2012), The Machine (2013), Automata (2014), Terminator: Genisys (2015), Transcendence (2014), Trance-formation (2012) etc. De văzut câteva, pentru a avea o idee despre această temă complexă.

2) Elon Musk, fondatorul companiilor SpaceX și Tesla: 

a) "Cel mai puțin înfricoșător scenariu de viitor pe care mi-l pot închipui e acela în care avem inteligență democratizată, deoarece dacă o companie sau un mic grup reușește să dezvolte o superinteligență artificială superioară omului, aceasta ar putea prelua controlul lumii".

b) "Cel puțin, până acum am avut parte de dictatori diabolici umani, iar omul moare până la urmă. Dar dacă vorbim de un robot, nu este cazul să punem problema morții, acesta va trăi pentru totdeauna. Și atunci vom avea un dictator nemuritor de care nu vom putea scăpa".
c) "Dacă inteligența artificială va avea un scop și se va întâmpla ca umanitatea să stea în calea scopului său, aceasta va distruge umanitatea fără să se gândească de două ori. Fără resentimente".

3) Cele de mai sus expuse se referă la o IA creată acum pe Terra. Elon Musk în părerea c), discret și posibil, știe de posibila existență a unei IA ET și ED (vezi postarea trecută), ce există de dinaintea formării Sistemului nostru Solar. Așa că ... să lucreze neuronii la capacitate maximă, avem nevoie de ei.

 Mai multe informații cu/despre IA  ... AICI .

 Vizionare Plăcută!


Link 1


Link 2


Linkuri alternative:   AICI  și  AICI .

  Acestea fiind spuse, închei seria despre subiectul IA pe acest blog. Continui cu acest subiect, peste puțin timp, pe blogul Viața Merge Înainte pentru câteva săptămâni, cu alte puncte de vedere.

 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      Paul Marian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu