joi, 18 iulie 2019

COMPLETARE (7) : Vibrația Ta Energetică Schimbă Lumea


   Vibrația care o emiți este frecvența ta personală energetică. Este o culminare a fiecărei vieți pe care ai trăit-o, a fiecărui gând pe care l-ai avut și a fiecărei acțiuni pe care vreodată ai efectuat-o.
   Este energia care înconjoară și penetrează fiecare celulă a corpului tău, vibrația ta este semnătura ta divină, esența sufletului tău. Așa cum nu există doi fulgi de zăpadă la fel nu vor exista două suflete în Univers cu aceeași semnătură energetică. Așa de incredibil și de special ești !
   Vibrația ta este o reflectare directă a gândurilor tale interioare, a sentimentelor, convingerilor, a alegerii cuvintelor, a cât de bine ai grijă de tine, de Planetă, de ceilalți.
  Cu cât este vibrația mai înaltă cu atât mai multă Lumină emitem, particulele de Lumină din noi vibrează mult mai repede și cu atât suntem mai puternici conectați cu sufletul nostru și cu Dumnezeu.
  Atunci când vibrația noastră este joasă, particulele de Lumină din interiorul Ființei noastre vibrează foarte încet și se condensează. Energia noastră se simte cu adevărat grea pentru că nu ne aliniem cu sufletul ori cu Sinele nostru divin, alegerile care le facem și faptele noastre vor pleca mai mult din ego sau dintr-o încredere scăzută de sine.





  Convingerile denaturate, frica, furia, resentimentele, autoînvinovățirea sau învinovățirea celorlalți, gelozia, judecata, rușinea, dependențele, neiertarea, dragostea condiționată, lipsa de valoare de sine, lăcomia, conștiința de separare și sănătatea precară vă mențin energia vibratoare scăzută.

  Când ești o Ființă vibrațional înaltă recunoști divinitatea din tine și din alții. Ești aliniat cu sufletul tău care este alimentat de spirit, ai o sănătate vibrantă și viața ta va curge cu ușurință și grație.

  Deși ne identificăm cu corpul nostru fizic suntem Ființe de Lumină și Energie. Totul este energie. Fiecare gând, cuvânt, senzație și lucru este energie … Totul.
  Lucruri care sunt solide sunt de fapt particule de energie foarte bine compactate astfel încât s-a creat o formă sau materie fizică.
  Corpul nostru fizic, acea parte din noi care nu este eternă, este înconjurat de esență eternă divină formată din câmpurile noastre energetice emoționale, mentale și spirituale.

   Noi suntem mai mult decât corpul fizic, noi suntem de fapt Ființe multidimensionale, energetice, spirituale care au o experiență umană, fizică.

  Este important să aducem în conștiința noastră cât mai multe nivele ale corpului energetic. Asta este cheia către creșterea noastră, atunci când aducem asta în conștiința noastră sufletul nostru va integra toate nivelele noastre energetice și ne va aduce într-o stare de plenitudine.
  Fiecare dintre noi este nevoie să conștientizeze cine este și să-și revendice energia.



  Când devenim conștienți de corpurile noastre energetice și ne stabilim clar intenția de a le vindeca, echilibra și activa, noi avem potențialul de a ne ridica vibrația noastră la un astfel de punct încât straturile energetice ale corpului nostru se vor unifica și activa creând „Corpul nostru de Lumină” .


  Atunci când ne înălțăm la o stare atât de înaltă vibrațional Sinele nostru spiritual, sămânța de divinitate care este în fiecare se unește cu corpul fizic. Acest lucru nu se poate întâmpla până noi nu ne ridicăm vibrația suficient de mult pentru ca uniunea divină să apară.


  Acesta este momentul ILUMINĂRII și revenirea la identitatea și esența noastră spirituală.


  Odată ce acest lucru se întâmplă nu vom mai fi niciodată la fel și vom porni în noua noastră călătorie prin viață către descoperirea de sine și dezvoltarea conștiinței cristice. Aceasta este adevărata semnificație a „renașterii” noastre.


  A fi renăscut nu este un concept mental, o credință sau o dorință de a fi o persoană mai bună. Este o experiență incredibilă în care fiecare celulă din corpul nostru este inundată cu lumină, toate câmpurile energetice și chakrele sunt curățate, blocajele energetice sunt eliberate, karma este vindecată, componente latente de ADN sunt activate, darurile noastre spirituale sunt returnate și conștiința este extinsă.


  Renașterea noastră în corpul fizic este când esența noastră divină fuzionează cu corpul nostru fizic și trăim o unitate completă cu Dumnezeu și cu Tot ce Este. Atunci experimentăm adevărata noastră natură, adevărul ființei noastre.



  Acesta este planul divin pentru toată lumea, să ajungem în cele din urmă la această stare de uniune divină ce ne ajută să aducem Raiul (Spiritul) aici, jos, pe Pământ (în materie).


  Suntem în plin proces de ascensiune planetară și toți cei care aleg să rămână pe această Planetă este nevoie să își ridice vibrația suficient de mult pentru a se ancora în sinele lor spiritual.


  Fiecăruia dintre noi i se cere să permită acest proces care ne permite să renaștem din iluziile ego-ului, să emitem lumina în toate umbrele conștiinței noastre astfel încât să ne recuperăm părțile respinse din noi în plinătate.


  Deși Sinele nostru divin niciodată nu este separat de noi, el este într-o dimensiune înalt vibrațională, deasupra capului nostru. Creatorul ne-a dat liberul arbitru și de aceea este nevoie să fie decizia noastră de a ne înălța astfel încât să activăm dreptul nostru din naștere a realizării divine.


  Acesta este planul divin, aducerea sinelui nostru iubitor în corpul fizic. Așteptând pe cineva sau ceva din afara noastră să ne mântuiască nu ne va conduce nicăieri. Nimeni nu ne va salva, noi trebuie să ne salvăm.


  Trebuie să ne vindecăm pe noi și să ne vindecăm Planeta.

  Este nevoie să ne asumăm responsabilitatea personală pentru propria noastră vibrație și mântuire. Fiecare este nevoie să lucreze pentru creșterea sa spirituală și să se concentreze pe o mai mare conectare cu Dumnezeu.

  Conștiința Planetei este scăldată de energii foarte înalte emise de Centrul Galactic, soare și stele. Această energie penetrează fiecare celulă din corpurile noastre și declanșează codurile din ADN-ul nostru astfel încât noi să renaștem la adevărata noastră splendoare.


  Această energie foarte mare de lumină vibrațională este un dar de la Dumnezeu dar, din păcate, mulți oameni sunt încă prinși în iluzia fizică și vibrează la rate scăzute, se adaptează foarte greu la aceste frecvențe vibrațional superioare.



  Ei nu sunt conștienți de ceea ce se întâmplă, se opun procesului de transformare și fac tot ce pot pentru a evita transformările interioare de care au nevoie pentru a-și ridica vibrația. Anxietate, haos, dramă, război, confuzie, stres, furie și comportament haotic sunt simptome de rezistență a oamenilor de a primi această lumină divină.


  Haosul din lume este reflectarea propriului nostru haos interior. Nu este mai mult întuneric pe Planetă dar cu cât mai multă lumină pătrunde în fiecare cu atât forțează întunericul din fiecare să iasă la suprafață pentru a fi vindecat, transmutat și eliberat.


  Fiecare dintre noi trecem printr-o perioadă de detoxifiere spirituală, este nevoie să investim în creșterea noastră spirituală și să participăm activ în ridicarea vibrației personale astfel încât să trecem ușor prin această perioadă.


  Dacă ne concentrăm energia pe dezvoltarea spirituală și emoțională ne vom ridica vibrațiile și ne vom extinde conștiința. Extinderea conștiinței noastre merge mână în mână cu creșterea vibrațiilor noastre dar aceasta trebuie să fie alegerea noastră prioritară dacă dorim să intrăm în Epoca de Aur.


    Ne putem ridica vibrația în multe feluri dar important este să ne setăm intenția:

  „Sunt gata să îmi ridic vibrația integrând energiile conștiinței Cristice în întreaga mea Ființă cu grație și ușurință pentru binele meu cel mai înalt, așa să fie, așa și este, amin !”.  Universul urmează întotdeauna comanda ta și vei fi uimit cât de repede încep lucrurile să se schimbe pentru tine.

  Marea Trezire se întâmplă unor mase mari de oameni nu tuturor în același timp, dacă nu s-ar întâmpla pe etape Planeta noastră ar fi supraîncărcată. Primul și al doilea val s-a produs deja și aceste ființe le ajută pe cele din valul al treilea și al patrulea. Intenția zilnică, schimbarea gândurilor și credințelor, încrederea în sentimentele interioare, eliberarea de emoțiile toxice, iertarea, depășirea umbrelor conștiinței noastre și meditația zilnică sunt căi prin care fiecare își poate înălța vibrația.


  Iubirea este cea mai înaltă vibrație din Univers. Atunci când îl iubești pe cel de lângă tine ca pe tine însuți și când pui iubire în tot ce faci vibrația ta înălțată va influența pe toți cei cu care interacționezi și va schimba lumea.

  Să vă fie de folos, Doamne ajută !



 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      
      Paul Marian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu