joi, 19 septembrie 2019

PK : NOUL INFORMATOR ESTE PUS LA PROBĂ


    Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe Jay Weidner  și invitat pe Jason Rice.  
        Pentru prima oară în fața camerelor de luat vederi, un informator al PSS, Jason, este pus la probă printr-o regresie hipnotică efectuată de G. Cannon și un examen de poligraf la dispoziția ei, despre serviciul său în PSS și contactele sale cu ET. Jason oferă detalii despre cum a fost introdus în aceste operațiuni clandestine, incluzând un tur al unei baze subterane și o întâlnire cu un extraterestru. Un mic pas când intri într-un lift poate însemna un salt mare în adâncurile unui program spațial ultra-secret.   
    Schimbări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă. Pentru a ajuta la facilitatea schimbărilor care vin, aceste ființe au numit un purtător de cuvânt pentru a spune cine sunt și de ce au venit.
      Astăzi avem un invitat special. Numele său este Jason Rice și susține că a fost în PSS.
Povestea lui este incredibilă, iar eu sunt sigur că o veți găsi ca fiind convingătoare.



     Tu ai mers la universitate sub auspiciile armatei. 
  Am mers la Institutul Tehnologic Florida cu o bursă școlară de 4 ani de inginerie, am fost premiat cu o bursă școlară medicală  în Forțele Aeriene, ROTC, și am fost premiat cu o bursă școlară în inginerie pentru armata SUA. Și am ales ingineria și apoi am fost însărcinat, în aceiași zi în care am absolvit cu licență în inginerie civilă. De fapt, la sfârșitul educației mele am aplicat pentru a continua cu masterul, iar ei au zis „nu”. Tu vei absolvi în Decembrie și vei începe mandatul și serviciul activ imediat.
      Deci la două luni după ce ți-ai început serviciul activ așteptându-te doar la o schimbare a ordinii și totul va fi în regulă, iar apoi ce s-a întâmplat?
  Ei bine mi-am făcut apariția la acest dispozitiv și mi-am întâlnit noul comandant de companie, am intrat în primul lift care avea două butoane, în sus și în jos.
      Asta era tot.
  Și-a amplasat mâna pe un scanner pe un perete și am pornit călătoria în jos. A fost o călătorie cu liftul de vreo 5 minute și către fund îmi amintesc că exista un sentiment foarte ciudat de amețeală în care lumea părea să se întoarcă invers pentru scurt timp și apoi a dispărut (senzația n.t.).
      Existau camere în acest lift?
  Sunt sigur că erau, dar nu le-am văzut niciodată. După cum mi-au spus mai târziu, din momentul când am pășit în unitate eram privit și toate acțiunile, alegerile și deciziile erau înregistrate și folosite pentru o parte a antrenamentului meu.
  Deci ceea ce am obținut la fundul acelei prime călătorii cu liftul el își avea arma într-o parte, revolverul lui (Baretta) ...
      Serios?
  Și urmărea foarte intens ce făceam eu. Și bineînțeles că eu nu știam despre ...
      El se temea că ai putea să o iei razna?
  Lui îi era frică de faptul că aș lua-o razna și l-aș ataca. Mai târziu am aflat că el a trebuit să-și folosească arma pe un alt stagiar mai devreme în acea zi.
  Așa că am ajuns la finalul drumului liftului în jos și s-a deschis către o platformă cu lumină roșie care era de aproximativ 3,5 metri înălțime, lată de 3 metri, iar la 3 metri în fața liftului  este o pistă și exista o capsulă, un tren de transport, dacă vreți, sub forma unei pastile.
  Ca un tip de ușă de  Lamborghini s-a deschis, era albă, iar capsula în care am urcat era cu puțin mai mică decât locul de debarcare așa că ne-am urcat în capsulă și m-am așezat pe partea dreaptă , iar el s-a așezat în fața mea, iar genunchii noștrii erau doar la câțiva cm distanță și ușa se închide.
  Eu nu am putut spune în ce direcție ne deplasăm și apoi am stat în liniște și apoi am avut senzația că ne îndreptăm în direcția spatelui meu. Deci eu stăteam cu fața spre spate. Acea călătorie a durat aproximativ 30 de minute, am trecut printr-un portal și nu am mai fost pe Pământ.
      Și ... Trenul a trecut printr-un portal?
  Trenul a trecut printr-un portal și ne-a dus către o altă locație. Am fost capabil să recunosc asta deoarece fundalul, rezonanța Schumann era diferită, nu era aceiași ca aici, iar eu chiar am fost capabil să percep asta (lucru ce a reieșit de fapt din hipnoză).
     Ok ... În primul rând, ce este rezonanța Schumann?
  Rezonanța Schumann este frecvența de fundal care este prezentă pe Pământ.
      Deci tu ai simțit o schimbare în acea frecvență de fundal, când ai trecut prin portal.
  Am simțit-o, da, după ce am trecut prin portal.
      Cum a fost să treci prin portal? Au existat ceva senzații fizice? Senzații mentale?
  Eu eram așa de focalizat pe acea amețeală cu lumea care s-a întors pe dos în lift, că ... eu eram încă foarte copleșit de ceea ce se întâmpla ... noutatea ... noutatea, totul era așa de diferit și nu mai văzusem chestiile astea înainte, și nu am remarcat o diferență la acea vreme.
  Exista o diferență minoră care nu putea fi așa de mare, plecând de la frecvența de fundal de aici către indiferent ce era prin care noi am trecut, nu ar fi putut să fie o schimbare așa de mare, iar ei au suplimentat-o cu o frecvență de fundal artificială de asemenea, care era ușor diferită, dar totuși diferită.
      Descrie ce este un portal.
  Tehnologia portalurilor este folosită pentru călătorii și poate lua forma cât de mare aveau nevoie pentru a lua un vehicol sau o persoană și să-l deplaseze instantaneu dintr-un loc într-altul care poate fi în interiorul sistemului nostru solar sau ar putea fi altundeva în galaxie.
  Așa că din ce știu eu, asta putea să fie la 1.500 de ani-lumină distanță. Sau ar fi putut fi un asteroid minier din interiorul sistemului nostru solar. Eu suspectez că era Marte.
      Ce s-a întâmplat atunci?
  Ei bine, călătoria de 30 de minute în capsulă s-a terminat în ceea ce s-a dovedit a fi  următoarea debarcare sau punct de oprire. Eu nu puteam simți trenul oprindu-se, capsula oprindu-se, iar singurul indiciu avut este că am ajuns, iar ușile au început să se deschidă și m-au speriat foarte tare deoarece eu credeam că încă ne mișcăm și mă așteptam să fim făcuți bucăți în orice moment. Iar căpitanul care era cu mine știa asta. Așa că el știa că ne vom opri și se uita să vadă reacția mea. Așa că m-a văzut că mă înspăimânt pentru un moment,  deoarece eu credeam că vom vedea capsula făcându-se bucăți, iar el a zâmbit și am știut imediat că acesta este un alt truc pentru tipii cei noi, în regulă, m-am prins.
  Așa că am ieșit și eram pe acest tărâm nou care era cam de 30 de metri lungime cam de 10 metri înălțime și era totul luminat în alb, nu mai existau lumini roșii, am observat un terasament cu 3 uși de lift, două de mărimi standard, și apoi cele mai mari uși de lift pe care le-am văzut în viața mea. Aceste uși erau așa de mari că puteai băga un tir prin ele ... serios?
  Erau enorme. Așa că noi am urcat într-unul dintre lifturile de mărimea omului, iar el a apăsat pe un buton, ușile s-au deschis, iar eu m-am uitat de la el la lift și la o distanță nu mai mare de 1,2 metri în fața mea era un ET care se holba la mine.
      Chiar? În lift?
  În lift ... cam de 1,2 metri înălțime, ochi mari și întunecați, gură mică, nas mic ...
      Și cum ai reacționat?
  Eu m-am întors și m-am uitat la căpitanul din dreapta mea ... și am arătat cu degetul spre lift și am zis: „există ceva în lift”. Iar el m-a întrebat: „ce este”? Iar eu m-am uitat din nou și dispăruse. Iar eu nu eram gata să-i spun lui ce văzusem deoarece în acest punct eu eram lipsit de orice indiciu legat de ceea ce se întâmpla, încă.
      Erai speriat?
  Am fost surprins. Gândindu-mă în urmă nu era o frică atât de mult pe cât era „ce făcea el aici?” Nu „ce naiba a fost asta?” Deci, el, căpitanul nu a oferit nici un indiciu că era ceva ciudat. Așa că i-am urmat exemplul și nu i-am spus primului meu ofițer comandant că tocmai am văzut un ET în lift. Am băgat-o în categoria trucurilor pentru tipii noi.
      Deci Jason, unul dintre lucrurile pe care noi le-am făcut în afară să te punem la poligraf,  este că noi am adus-o pe Georgina Cannon care este un hipnoterapeut cunoscut, care te-a hipnotizat pentru aproape 3 ore, de fapt. Cred că ideea din a face aceste sesiuni, a fost aceea de a elibera mai multe amintiri și să creăm cumva o recunoaștere pentru tine după sesiune și asta s-a întâmplat, nu?
  Da, s-a întâmplat, a fost de ajutor.
      Ok, atunci haideți să ascultăm o secțiune a acelei sesiuni regresive. Și spune-mi ce s-a întâmplat.
  Am intrat într-un lift ... și am urcat cu el. Am ajuns la o oprire în interiorul unui Colosseum gigantic.
      Spune-mi despre informarea pe care ați avut-o cu toții.
  Ne-au dus pe toți în ... auditoriu. Colonelul Schuller a apărut primul. El ne-a vorbit, mulțumindu-ne ... el ne-a mulțumit că ne-am oferit voluntari ... Dacă am fi știut ...
      Deci ce a făcut colonelul Schuller? V-a mulțumit pentru voluntariat și apoi ce?
  Și mai mult rahat. Ca și cum am fi avut de ales. Ne-a spus că noi eram vârful de lance ... și că aveam cel mai bun echipament și că vom ajuta alte planete ... alți oameni.
      Deci tu ai fost hipnotizat, cum a fost asta?
  Ei bine, a fost ... a fost foarte de ajutor și au existat lucruri care au ieșit în timpul hipnozei, pe care nu mi le-am amintit încă, așa că, au existat un număr de puncte și piese din puzzle pentru care sunt foarte recunoscător.
  În timpul hipnozei mi-am adus aminte de imagini ale unor uși care s-au deschis și s-au închis și de atunci am avut mai multe amintiri care s-au întors. Eu chiar știu că, mă repet, o parte din cadourile de plecare care au fost lăsate în mine au inclus blocarea amintirilor și a lucrurilor și de asemenea, rutine, dacă vreți, care lucrează în mod continuu la înlăturarea amintirilor evenimentelor.
  Deci au existat lucruri care au ieșit la suprafață în timpul hipnozei pe care am fost capabil să mi le amintesc ... unele dintre ele, dar după hipnoză nu mi-am putut aminti câteva dintre aceste detalii specifice.
  Din nou, din cauza rutinelor de memorie pe care ei mi le-au lăsat, pentru a le șterge pe acelea. Deci există o bătălie continuă pe care eu trebuie s-o lupt, în mod regulat, din punct de vedere al memoriei.
      Vom reveni la asta cu mai multe detalii, dar ce vrei să spui prin rutină de memorie? Ce înseamnă asta? Amintiri de ecranare?
  Eu vorbesc despre rutinele pe care ei le au pentru ... gândiți-vă la asta ca la un ștergător mental ... pe care ei îl  au și funcționează în fundal, și care încearcă în mod continuu să înlăture amintiri din mintea conștientă pentru ca tu să nu vorbești despre lucruri despre care nu se presupune să vorbești.
  Deci există aproape ca o buclă care atunci când ai un anumit gând, bucla vine și face ceva înnebunitor în interiorul capului tău, iar apoi tu nu mai vrei să te gândești la asta. Ei bine, este aproape ca și cum ai pune o sticlă înghețată în fața unei ferestre și tu pe măsură ce îndepărtezi umezeala, iar apoi tu poți vedea pentru un moment iar condensarea se întoarce, iar tu trebuie să lucrezi în mod continuu să ștergi fereastra.
      E chiar o analogie grozavă. Deci tu ai recomanda altor oameni care au fost în PSS să meargă și să facă asta?
  Da, eu aș recomanda foarte mult. Când am început prima dată să mă trezesc, primul meu răspuns a fost: „Doamne aș vrea să am toate aceste amintiri înapoi dintr-odată.” Când anumite amintiri au început să se întoarcă, am realizat nebunia acesteia. Și că pentru propria mea sănătate, sinele meu mai înalt a decis ce și când și sincronizarea acestora așa că având încredere în asta și de asemenea primind ajutor cu acestea fie prin regresie hipnotică  sau prin terapie, există un număr de căi, prin care te poți ajuta pe tine însuți să-ți amintești aceste memorii.
      Tu spui că acest tren te-a adus în această încăpere, ai văzut acest ET în lift căpitanul nu s-a comportat ca și cum l-ar fi văzut, ET a dispărut, ce se întâmplă atunci?
  Am intrat într-un lift, căpitanul m-a acompaniat și mi-a oferit o privire foarte cunoscătoare și a apăsat butonul pentru în sus. Ușile s-au închis și am urcat. Nu a fost o călătorie foarte lungă. Suspectez că au fost probabil 4 sau 5 etaje ... în sus acolo unde am mers. De data asta, când ușile liftului s-au deschis era încă o formațiune naturală din piatră  doar că era de mărimea unui stadion din NFL.
      Zona asta era ca într-o peșteră?
  Da, totul era într-o peșteră din piatră naturală. Toate opririle, imediat ce am mers în subteran, erau în structuri cavernoase naturale. Aceasta nu era o excepție. Când am intrat în acel ultim lift și am mers în sus către terenurile de antrenament, s-a deschis către cea mai mare structură cavernoasă subterană pe care am văzut-o vreodată în viața mea. Nu am văzut niciodată vreo poză care s-o egaleze.
      Cum era luminată?
  Aceasta a fost una dintre părțile chiar interesante ale acesteia. Și anume, pereții și tavanele toate, păreau să fie luminate, bine luminate, ca în timpul zilei, însă nu am putut găsi nicio sursă a luminii, ca și cum pereții în sine erau luminați într-un fel în care nu puteam localiza de unde venea lumina, dar nu exista nicio îndoială că toată zona era luminată.
      Exista vre-un fel de culoare sau nuanță a luminii?
  Ei bine, arăta ca lumina zilei, foarte mult ca lumina zilei.
      Și ce se întâmpla în această cavernă gigantică?
  Ei bine era goală la acea vreme. Eu mă holbam ca prostul căci venisem în oraș pentru prima dată. Iar căpitanul bineînțeles a început să meargă imediat ce s-au deschis ușile. Și am văzut că transversal era o șină cu materiale de absorbire a vibrației în ea, aveau ... ei au avut ce anume?
  Un material de absorbire a vibrației, ca o spumă cauciucată în jurul șinei, care de obicei se găsește la șinele din interior ...
  Câmpul interior din cadrul șinelor era clar AstroTurf și arăta ca iarba. Zona exterioară avea ceva scaune de antrenament, mese, scaune, ceva ce oricine din armată ar recunoaște ca fiind o zonă de clasă.
  Ei aveau ceea ce părea a fi o groapă de nisip pentru volei, doar că nu avea niciun stâlp sau plase, aveau o zonă de trageri într-o parte, ridicată deasupra solului, erau aceste rețele și serii de pasarele, unele aveau șine, altele nu, existau frânghii ce atârnau de la tavan, cu o singură carabină la capăt. care sunt acele mici dispozitive de tip zăvor care sunt folosite în mod normal la alpinism și la cățărări montane.
      Deci aceasta era o amenajare de antrenament.
  Exact asta era.
      Pentru soldați ... da.
  Doar că eu nu înțelegeam de ce aveau nevoie de un dispozitiv de antrenament cu trapeze  pentru soldați. Mai târziu am aflat de ce.
      De ce?
  Ei bine, avea de a face cu deltaplanul. O parte din antrenament implică folosirea unei ranițe gravitaționale operate neuronal, folosind ranița gravitațională pentru a putea crea propulsie și să luăm și să pierdem altitudine, care sfârșeau prin a fi terenul de antrenament în care învățam de tacticile unităților mici, să ne evităm unii pe alții, să nu ne lovim unii de alții, să tragem din acesta.
      Deci voi foloseați niște dispozitive, ca niște deltaplane, să zburați de colo-colo.
  Da, ei bine, ranițele erau alimentate cu baterii ceea ce însemna că aveau durată foarte limitată, pentru o ardere completă, fără oprire, ele durau poate doar 40 - 45 de minute, nu aveau o viață prea lungă.
  Așa că ceea ce făceai era s-o folosești în concordanță cu deltaplanul. Deci tu nu pluteai, dar zburai. Uneori foloseai electricitatea și uneori nu. De obicei le foloseam să luăm altitudine  sau pentru a contracara focul armelor noastre. Așa că învățam cum să le folosim în mod mental mai întâi, cum s-o iei la stânga, cum s-o iei la dreapta, în sus și-n jos ...
      Erau conduse neurologic printr-o cască sau ceva ?
  Prin căștile noastre de luptă. Deci, folosind armele pe care le foloseam, tu trebuiai să contracarezi cu ranițele gravitaționale.
      Deltaplanele nu erau platforma ideală prin care să lansezi un atac ...
  Eram pe cale să spun asta. Ele erau intenționate mai mult pentru a ajunge undeva, pentru a relocaliza, sau să intri undeva folosind metode invizibile deoarece sunt ultra silențioase.
      Interesant. Așadar, tu te afli în această unitate imensă și e clar că tu știi că vei fi parte din ceva, aici ... apoi, ce s-a întâmplat? Tipul nu-ți spusese încă că vei fi parte din PSS.
  Tipul ăsta nici măcar nu vorbise cu tine absolut deloc. El nu a spus nimic, trebuia să ne ținem întrebările ... căpitanul.
      Deci ce s-a întâmplat mai departe?
  La acea vreme exista ceva ce eu credeam că era un container cu aspect foarte ciudat, un container de transport, cu uși ce arătau foarte ciudat și exista de asemenea o suprafață de dimensiunea unui ecran de cinema, ce avea urme negre de carbonizare și zone parțial arse pe aceasta, iar toate astea erau pe sistemul de cabluri mobile pentru ca ei să le poată re-localiza oriunde în zona stadionului.
  Ecranul plat nu însemna nimic pentru mine încă, dar acela era una din țintele pe care le foloseam ... cu armele noastre cu plasmă, fiind o suprafață tratată special pentru ca noi să luminăm cu rafalele noastre de plasmă, fără să stârnim o conflagrație masivă.
      Ce este o armă cu plasmă?
  Trage cu o bilă de plasmă fierbinte, la fel de fierbinte ca soarele. Care va zbura cu o viteză incredibilă când tragi și ... face daune incredibile. Deci la acea vreme eu nu aveam nicio idee la ce erau folosite vre-una din chestiile alea. Eu am intrat acolo și eram pur și simplu uimit că este acolo chestia aia. Locul acela mirosea mereu ca un foc de tabără, aburit, jilav, cețos.
      Toată caverna? ... foarte aburită ... picura apa?
  Nu picura apa ... ei sigilaseră suprafața interioară a tuturor pereților, așa că nu exista niciun fel de apă. Orice apă care venea ar fi fost o scurgere și ei ar fi găsit-o.
      În afară de ușa pe care ai venit mai exista vreo altă ușă?
  Existau uși în alte zone ale Colosseumului de antrenament, dar cele la care noi aveam acces direct erau transversal cu locul unde era liftul.
      Ai descoperit vreodată ce era acest container cu aspect ciudat?
  Cu siguranță.
      Ce este?
  Este pentru a simula ieșirea dintr-una dintre navete. Așa că ei erau capabili să o deplaseze în jur, la înălțime, pentru ca tu să poți sări din ea, în esență, mă repet, deoarece aveam de a face cu oameni care nu făcuseră asta înainte și învățau cum să folosească interfața neuronală și de asemenea zburatul și împușcatul, să-ți pui ținta și să tragi în ce încerci să împuști. Au existat un număr de situații razante când oamenii aproape au fost loviți sau de câteva ori au fost puși în planoare și atunci când încerci să coordonezi toate lucrurile acestea dintr-odată ... asta era foarte ...
      Este sigur să spunem că acesta a fost începutul antrenamentului tău?
  Acesta a fost începutul antrenamentului meu.
      A murit cineva în acest antrenament?
  Da, au existat morți.
      Sună foarte periculos. Deci ce s-a întâmplat după ce ai văzut caverna? Unde ai mers după asta?
  Noi am mers printr-o ușă în partea cealaltă, care intra într-un hol, am mers până la capătul acestui hol și am intrat într-un alt hol iar la capătul acestuia era o scară și căpitanul a început să coboare, iar eu am tras cu privirea uitându-mă în sus prin centrul acestei scări, pentru a vedea cât de sus mergea chestia asta și nu am putut vedea vârful. Deci aceasta mergea cel puțin până în vârful stadionului de antrenament.
  Așa că atunci când am ajuns la următorul hol a făcut o întoarcere bruscă spre dreapta către prima ușă, iar asta s-a dovedit a fi sala de conferințe, iar acolo voi petrece următoarele câteva ore completând hârtii, semnând pentru acest echipament și acel echipament, în continuare nicio informare, așa că am intrat și mi-a spus să iau loc, iar eu m-am așezat lângă el iar în fața mea era un teanc de hârtii, într-un dosar.
  În interiorul acestei încăperi era o dungă neagră, în jurul părții de sus de 30 cm care era de aproximativ 2 cm grosime, dar la aproximativ 30 de cm de tavan, și mergea în jurul întregii camere. La un capăt al încăperii exista un TV mare cu ecran plat care avea aproximativ 1,50 metri.
      Ce făcea această dungă neagră?
  Dunga neagră de sus din jurul camerei s-a dovedit a fi un echipament complet de monitorizare, ceea ce includea semnale biologice, video, audio, tot ceea ce aveau nevoie pentru a determina ... infraroșii, cine este în încăpere, dacă transpira foarte mult, sau dacă era calm, rece, cu sânge rece, iar eu nu am realizat la acea vreme, arăta doar ca o dungă neagră.
      Deci tu ai semnat toate aceste documente ...
  Da, am petrecut ore semnându-le ...
      Și ți-a spus cineva ceva, te-a informat în privința a ceva din toate astea?
  El a spus, reține-ți întrebările, avem foarte multă treabă de făcut, în timp foarte scurt. Tu vei primi o informare completă poimâine, după ce va fi aici toată lumea. Tu o vei primi atunci când o primește toată lumea. Iar chestia este că ei au plănuit-o în felul acesta, să te facă să ghicești.
  Deci tu nu știi ce se petrece, pentru ca ei să te observe și să te judece, să-ți evalueze reacțiile la necunoscut, la situațiile stresante. În fața căpitanului se afla de asemenea un dispozitiv de spălat pe creier. Aceasta a fost prima dată când am văzut unul.
      Cum arăta?
  Cel pe care l-am văzut seamănă cu ciocanul bijutierului. Care este un ciocan mai mic, care în loc să aibe un cap de ciocan avea un mic cristal conic la un capăt. Avea un mâner negru, fără însemne, un singur buton pe el, așa că ... eu nu știam pentru ce era, nu aveam nicio idee și am aflat că dacă eu refuzam oferta aceea ar fi fost soarta mea ... să fiu spălat pe creier, curățat complet, și trimis înapoi la Fort Wood.
      Știi, o mulțime de oameni vor privi asta și vor crede că ești nebun sau vor crede că ești un mincinos. Iar tu nu pari nebun, trebuie să-ți spun asta, dar de partea cu minciunile, nu putem spune. Așa că ceea ce te-am pus să faci, a fost să treci un test poligraf cu un examinator de poligraf și vrem să arătăm acele rezultate chiar acum.

    Jason relaxează-te, rămâi nemișcat, testul va începe imediat. Testul începe.

      Te afli acum în statul Colorado?
  Da.
      Privitor la experiențele tale ET, intenționezi să răspunzi la întrebările mele în mod veridic astăzi?
  Da.
     Tu ai spus vreodată ceva la mânie, ce ai regretat mai târziu?
  Nu.
      Ai fost vreodată membrul unul PSS?
  Da.
      Te-ai implicat vreodată în serviciul militar, pe planeta Marte?     
  Da.
      Ai spus vreodată vreo minciună ca să scapi de probleme?    
  Nu.
      Ai fost vreodată un membru a unui PSS?     
  Da.
     Te-ai implicat vreodată în serviciul militar, pe planeta Marte?      
  Da.
     Ai spus vreodată o minciună ca să scapi de probleme?     
  Nu.
     În toată viața ta ai încălcat vreodată o lege?      
  Nu.
     Ai ucis vreodată o ființă ET ?
  Da.
     Ai fost capturat vreodată de o ființă ET?      
  Da.
     În toată viața ta ai încălcat vreodată vreo regulă sau lege?      
  Nu.
     Ai fost capturat vreodată de o ființă ET ?
  Da.
     În toată viața ta, ai violat vreo regulă sau lege?
  Nu.
     Ok, testul se termină, te rog să rămâi nemișcat.

     Ceea ce vedeți în test sunt schimbări în tiparele de respirație, sau mișcări ale părții superioare a corpului, în activitate. Aici, un pic mai mult vă uitați la schimbările GSR sau răspunsurile galvanice ale pielii. În esență se deschid și se închid cu glandele sudoripare, din vârfurile degetelor.
   Mai jos de asta mă uit la schimbări în presiunea sângelui, bătăile inimii, etc, și mai jos de acestea pe ecran, eu mă uit la citirile PPG care sunt Photoplethysmograme iar în esență, acestea sunt deschiderea și închiderea sau constricția vaselor de sânge din degetele de la mână.
  Unele dintre citiri sunt legate de faptul dacă el s-a mișcat sau nu, sau dacă încerca să înșele testul în vre-un fel și nu a făcut-o. Deci ceea ce văd eu acum pe ecran este că pentru minciunile directe pe care eu l-am rugat să le spună, adică: „ai încălcat vreodată vreo lege?”
chestii de acest gen, el chiar are un răspuns fiziologic, care vine din asta, ceea ce indică pe cineva care în mod normal ne minte, fiind un rezultat fiziologic pe care-l aștepți.
  Când vedem celelalte întrebări, când vedem DA la a fi parte dintr-un PSS, sau fiind pe planeta Marte, nu există acea excitare fiziologică tipică pe care ne-am aștepta s-o vedem atunci când cineva știe că minte.

   Din nou, de fiecare dată când există o poveste extraordinară, care este așa îndepărtată de ceea ce este normal și de ceea ce eu știu ca ființă umană, din experiența mea, bineînțeles că există niște îndoieli care se află în mintea mea și spunând asta, Jason pare a fi o sursă credibilă, care vorbește bine, el a venit aici și pare să știe exact ceea ce el simte că se întâmplă, când se întâmplă, și tot ceea ce ne poate spune poligraful este dacă cineva crede că ceea ce spune e adevărat.

  Indicatorii fiziologici arată că el nu a avut niciun fel de excitație, vre-un fel de indicatori biologici care să-mi spună mie că el nu-și crede povestea, nici măcar un pic, deci în acest caz, ceea ce eu spun este că, în ultimă instanță Jason crede că ceea ce ne spune este adevărat.

  Deci tipul care a condus poligraful, te tot întreba aceleași întrebări mereu și mereu și sunt convins că te înnebuneau, iar eu cred că el făcea asta deoarece încerca să inducă un răspuns emoțional diferit în tine, să vadă și să garanteze că tu ești credibil, nu-i așa?   Da.

Testul de stimulare prin minciuni directe din ceea ce mi s-a explicat, a fost că el încerca să creeze o linie de bază pentru minciună, cât și pentru spunerea adevărului.

     Deci întrebarea „tu ai încălcat vreodată vreo regulă” era o minciună preconcepută?
  Așa este.
     Deci de fiecare dată când tu mințeai, ar fi văzut un răspuns care ar fi putut fi combinat
împotriva celuilalt răspuns, când tu spuneai adevărul.
  Așa este. Interesant.
     Deci cum te-ai simțit când erai întrebat aceste întrebări din nou și din nou?
  Erau provocatoare de anxietate deoarece atunci când am început să vorbesc despre  experiențele mele, mi se inducea anxietate sau alte efecte fiziologice încercând să mă distragă din a vorbi despre asta. Iar asta este o parte din programul pe care ei îl folosesc pentru oamenii care ies în spațiu. Ei nu vor ca tu să vorbești despre asta, așa că pun programe în psihicul tău pentru ca tu să ai ori un atac de anxietate ori începi să transpiri, camera devine prea mică necontând cât este de mare, nu te poți focaliza, nu poți să rămâi atent la ceea ce încerci să spui.
  Când am început să mă trezesc prima dată și mi-am amintit lucrurile pe care le-am făcut a fost foarte dificil, din cauza acelor programe, acelor prezențe pe care le-au lăsat cu mine.
      Ei bine, în mod clar, tu nu minți. Cel puțin tu crezi ceea ce spui.
  Eu știu că ceea ce spun este adevărat. Acum câțiva ani, cu siguranță dacă m-ai fi întrebat,  dacă eu cred sau nu, că am fost parte din vre-o conspirație a PSS, aș fi spus: „nu, sună interesant, dar acesta nu sunt eu.”
   Totuși, participând în acesta, având reamintirile pe care le-am avut ale experiențelor și evenimentelor pe care le-am avut, acele lucruri care mi s-au întâmplat, experiențele pe care mi le-am reamintit, mi-au dovedit fără nicio îndoială, că eu am fost o parte a acelui program.


Mulțumesc că vă uitați.


 Vizionare Plăcută!

Link 1


Link 2



  Linkuri alternative:   AICI 1  și  AICI 2

Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !



 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      Paul Marian

Un comentariu: