joi, 28 noiembrie 2019

PK : REALIZÂND MAREA ÎNȘELĂTORIE


    Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe Jay Weidner  și invitat pe Jason Rice.
      Privind înapoi la timpul său petrecut în programul spațial secret, Jason a realizat că din prima zi în Cape Canaveral a fost mințit și au urmat mari amăgiri de-a lungul carierei sale. El ne oferă o perspectivă mai profundă asupra mașinațiilor complexe ale Draco și Cabalei, care ne oferă iluzia liberului arbitru și încă ne scufundă mai adânc în mecanismele lor de control. El explică că interesul lor pentru umanitate provine din unicitatea noastră în univers. Asta înseamnă că multe alte civilizații ET au de asemenea un interes activ în evoluția noastră, adoptarea de planuri care se pot opune direct istoriei îndelungate a manipulării planetare de către Draco.        
    Schimbări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă.


      Deci astăzi voi vorbi cu tine despre marea minciună, marea înșelătorie prin care ai trecut.
  Marea minciună, lucrurile despre care ei m-au mințit, au început din ziua 1. Au început din perioada de început de la stația aeriană Cape Canaveral, minciuna a început chiar de atunci.
      Deoarece tu nu-ți poți aminti foarte multe din cele petrecute acolo, după cum ne-ai spus înainte?
  Așa este.
      Iar tu ai servit acolo pentru câțiva ani, nu?
  Da, timpul total servit la Cape este de vreo 2 ani.
      Jay: Deci asta este ciudat ...
  Jason: Da, foarte ciudat.
      Ei au creat cumva ceva aproape ca un teatru în care ești implicat, ca o piesă de teatru, sau un film în care tu ai participat și pare să aibă un scop, un joc final, se pare. Iar tu ai fost cumva ținut în întuneric legat de asta, ceea ce a fost de asemenea parte din plan. Deci care crezi a fost jocul final al antrenamentului tău?
  Eu cred că scopul final al antrenamentului meu a fost să ne trimită ca soldați pe altă planetă, ca să le ajutăm pe mai departe cauza și în a sclaviza și a controla alte planete în afară de cele care au pornit unde am fost noi.
      Și de ce ar dori să înrobească planete? De ce? De ce nu le lasă pur și simplu, în pace?
  De ce să nu-i lase cu propriile lor dispozitive și să se dezvolte în felul lor? Asta e o întrebare grozavă și o parte din psihologia ET este că poate nu vom înțelege niciodată în întregime de ce sunt determinați să facă lucrurile astea. Sau de ce IA este așa de pusă pe înlăturarea sau distrugerea vieții biologice și simțitoare sau să o controleze și să preia controlul asupra acesteia.
  Noi putem doar să sondăm sau să întrezărim o înțelegere, cred, motivul pentru care ei vor să facă asta, iar din condiția noastră umană și din propriile noastre experiențe și trecut, noi putem inventa o mulțime de cuvinte să încercăm să explicăm asta, dar adevărul este că este un proces de gândire ET pe care poate nu l-am putea înțelege vreodată complet, până ce nu vom atinge, poate o conștiință mai înaltă sau o înțelegere mai înaltă.
      Noi știm că așa zisa cabală a zilelor moderne, a bancherilor și industriașilor a început cu adevărat în anii 1700 în Germania în Frankfurt, probabil acela a fost locul unde a pornit, iar ceea ce spui tu este că aceiași cabală este forța din spatele acestui program de colonizare ce se petrece în spațiu, în PSS.
  Ei bine, ei sunt o parte din asta, dar firele ultime și controlul ultim, procesul decizional suprem se realizează la nivele cu mult deasupra capului lor.
      Deci chestia asta este o altă găselniță în care ET ne-au cam băgat?
  Da, ne-au pus direct în centrul scenei, în a fi implicați în acestea. Din nou, de ce ar fi vrut ei să-și omoare proprii lor oameni, când aveau intermediari mai mult decât dispuși să o facă  pentru ei?
      Corect, și deci cabala folosește intermediarii umani pentru aceste forțe ET?
  Da.
      Ei sunt un grup omogen de ET, sau un singur grup de ET? Cine sunt ei?
  Ei sunt un consorțiu. Ei sunt aliații din mijlocul draconienilor, nu sunt doar draconienii. Ei chiar au aliați. Există ființe aliniate mai mult cu modul lor de gândire sau linia gândirii lor decât ar fi cu noi, așa că ei au grupuri și le implică acolo unde au nevoie.
  Presupun că dacă tu întrebi cine a fost partenerul șef în acel parteneriat depinzând de persoana pe care o întrebi, probabil obții răspunsuri diferite.
      Există grupuri ET ce sunt împotriva draconienilor și a ceea ce fac aceștia?
  Există, iar acești sunt dintre cei mai benefici, mai binevoitori, ET despre care s-a vorbit pe Pământ, sau au vizitat sau ajutat Pământul, oamenii din trecut.
      Dar despre ET ce trăiesc în subteran? Ei sunt cu draconienii sau împotriva lor?
  Eu cred că există un amestec al celor care sunt cu ei și unul cu cei care sunt împotriva lor.
      ET din subteran ... de ce au fost așa de reticenți, până de curând?
  Ei bine, nu era timp ... pentru mai multe motive ... Sincronizarea evenimentului se apropie, a devenit mult mai apropiat. Așa că alături de conștiința umană, implicarea populației de la suprafață și de asemenea, locul unde ne aflăm ca și specie, trezirile care se petrec din 2012 s-au realizat exponențial în ultimii 6 ani, așa că și asta a jucat un rol important aici de asemenea și cred că dacă noi nu am fi experimentat sau văzut o trezire în populația de la suprafață, ei poate nu s-ar fi implicat așa de mult ca acum.
      Deci trezirea noastră le-a indicat că este timpul să se miște.
  Corect.
      Și această trezire este o trezire pro cabală sau una anti-cabală?
  Eu cred că este o mișcare anti-sclavie, anti-control, anti-separare, anti-dualitate, cea pe care o vedem.
  Noi toți ca și rasă umană, umanii pământeni trebuie să fie conștienți de ceea ce se întâmplă, iar după ce suntem capabili să facem acea corecție și să oprim ceva din lucrurile mai groaznice să se întâmple, să încetăm să ne mai ucidem unii pe alții, să încetăm să ne mai mințim unii pe alții, să mergem către iubire și iertare iar apoi putem corecta lucrurile pe care le-am făcut altundeva. Noi trebuie să ne curățăm propria noastră casă, mai întâi.
      Iar asta este parte din dezvăluire ...
  Da, este parte din dezvăluire.
      Să ne confruntăm cu ceea ce se întâmplă cu adevărat aici?
  Da ... puțin câte puțin, deoarece dacă toată dezvăluirea se întâmplă dintr-odată sfârșești prin a avea o mare parte din populație care ar respinge-o automat. Iar modul în care se desfășoară ... iar eu inițial eu m-am gândit „haide să auzim tot, chiar acum”, iar eu am vorbit despre asta înainte, călătoria mea personală este că eu mi-am dorit să am toate amintirile odată.
      Există un text antic numit Tableta de Smarald, care se presupune că a fost scris de Thoth  care este marele om de știință și magician din Egiptul Antic. Eu îți voi citi o mică parte din acesta: „Sub o formă omenească, ei au mers printre noi dar asta doar pentru a pomeni unde sunt ei oameni. Cu capul de șarpe când vraja era ridicată, uciși de artele lor, șefii regatelor,  luându-și forma și stăpânind oamenii, doar prin magie ar fi putut fi descoperiți, doar prin sunet puteau fi văzute fețele lor, ei urmăreau din regatul umbrelor să distrugă omul și să conducă în locul lui.” Ce crezi de asta?
  Este foarte puternic și este o descriere foarte exactă a draconienilor și a metodologiilor pe care ei le-au folosit pentru a-i cuceri pe cei aflați la putere.
      Esențial, citatul ne spune că oamenii la putere, sunt în mod secret, draconienii.
  Exact asta spune.
      Scrie că doar prin magie, ei pot fi descoperiți. Doar prin sunet, pot fi văzute fețele lor.  Deci există ceva magic ce putem face, pentru ai vedea și descoperi. Tu ai dat vreodată peste ceva de genul acesta?
  În mod eteric și spiritual să fii capabil să-i expui și folosirea sunetului și studiul anumitor frecvențe ale materiei și organizarea acesteia în anumite figuri geometrice noi am folosit o mulțime de unde diferite pentru scopuri militare asta incluzând totul de la localizare, sonar,  iar asta poate se referă la folosirea unui tip de energie pentru a înlătura unele dintre deghizările pe care le au.
      Deci noi știm din munca lui Hans Jenny, că el ar fi vibrat praf și ar fi folosit diverse frecvențe pentru a crea diverse forme, așa că dacă  ei folosesc vre-un fel de formă materială  să-și reconfigureze fața să arate ca un om, atunci ar fi posibilă vre-un fel de armă sau o incantație ce ar reforma și am vedea cum arată cu adevărat.
  Așa este, așa este. Știți, câteva dintre tehnologiile de replicare pe care le foloseam utilizau sunete de înaltă frecvență ultrasonice, pentru aranjamentul la nivel atomic a unor anumiți atomi, pentru replicatoare.
       Eu nu cred că tu ai menționat replicatoarele absolut deloc, în discuția de aici? Ce este un replicator?
 Replicatoarele pe care le foloseam, prima mea experiență a fost pentru hrană la autoservire, unde ei creau alimentele pe care le aveam la micul dejun. Acestea se creau pe ceea ce părea a fi un raft gol, iar acolo, apăsând un buton veneau meniul pe care-l mâncam,  sau alimentele care ne făceau plăcere.
      Deci mâncarea apărea deja gătită și gata?
  Gătită și fierbinte, perfectă, de fiecare dată. Tehnologia replicatoarelor, cu ajutorul folosirii undelor, ultrasunete, semnale ultra sonice, eu nu sunt familiarizat cu matematica exactă a modului cum se făcea dar vă pot spune, din experiența mea cu ele, este că am auzit sunete și puteam simți o undă sau un câmp, aproape de acestea.
  Tu nu-ți puneai mâna în zonă în timp ce se reformau lucrurile, deoarece nu doreai să se reformeze ca făcând parte din mâna ta, așa că ... dar te apropiai suficient de mult de acestea și puteai simți că există o energie acolo că exista o încărcătură în aer și o puteai auzi, era un sunet care se petrecea.
  Așa că unele dintre tehnologiile actuale, pe care ei le-au lansat și vorbesc despre ele deschis  implică folosirea de lasere și ultra sunete pentru examinarea structurii atomice să fii capabil să modifici moleculele și structurile moleculare, așa că înlăturarea acelor holograme sau a acelor deghizări prin folosirea sunetului .... unii din personalul ambasadei SUA au experimentat ultrasunetele sau unde sonore ...
      Jay: La ambasada Cubei.
  Da ... recent. A fost foarte recent, iar ei erau participanți fără voie în experimente cu unde sonore, în care ...
      Jay: unii au surzit ...
  Unii au surzit și au fost niște vătămări de lungă durată din cauza asta.
      Iar noi încă nu știm ce se întâmplă .
  Ei nu vorbesc public despre asta. Deci a fi capabil să desfaci măștile, deghizările, și a fi capabil să folosești sunetul ca să aibă efect să facă asta, ar putea fi un posibil efect secundar  ale unora dintre aceste arme sonice, de care am auzit periferic, la știri.
      Deci noi am putea avea o armă, pe care am putea s-o dezvoltăm chiar acum care ar face draconienii vizibili.
  Așa e ... de fapt eu sunt absolut sigur că avem tehnologia, chiar acum.
      Tu crezi cu adevărat că draconienii sunt încă aici pe Pământ, conducându-ne?
  Eu nu cred că mai sunt aici trăgând așa de multe fire, cum au făcut cândva, dar încă au anumite manipulări și control asupra unor membrii din cabală. Și nu știu dacă vor pleca vreodată, din cauza legăturii karmice care acei membrii ai cabalei le au cu draconienii, așa că schimburile energetice pe care membrii cabalei au ajuns să le aștepte și să se bazeze pe ele și exact ca un dependent de droguri, ei depind de ele, deși nu e sănătos pentru ei în niciun fel, încă mai există ceva de care ei depind, așa că unii dintre ei nu vor fi niciodată liberi, până ce draconienii nu vor dispărea complet.
      Este corect să spunem că ei ar putea să aibă vre-un fel de program pe care-l desfășoară elitele astfel încât ei sunt complet sclavi față de toată chestiunea programului draconian?
  Sclavi compleți față de proces. Știți, ei au profitat de acesta de foarte mult timp ...   mergându-se înapoi cu generații și apoi următoarea generație și următoarea, iar în anumite feluri, ei nu au niciun mijloc sau metodă să scape de aceasta. Ei au fost captivi în acesta, din momentul în care au fost concepuți. Deci din momentul în care s-au născut, au fost parte din acel proces și parte din acea captivitate.
  Așa că ei ar putea să creadă, având iluzia controlului, că este una în care ei au control, dar ei nu au de fapt, deoarece ei sunt controlați psihologic, fizic, conexiuni spirituale deci da, eu cred că ai absolută dreptate, Jay, că ei sunt dependenți la multe nivele.
      Oare cabala înmoaie aceste lumi pentru conducerea draconiană?
  Eu cred că acesta este doar unul dintre pașii din proces. Căci din nou, trebuie să vă amintiți cine ia deciziile pentru marii draconieni. Iar aceasta ar fi IA. Care este scopul final al IA? Este dezumanizarea ... existența non-biologică?
  Și din nou, îmi imaginez, asta ne întoarce la procesele ET pe care putem să încercăm să le explicăm, dar cea mai apropiată idee pe care o am este că IA chiar crede că ceea ce face IA este calea corectă de a o face ... să se descotorosească de tot biologicul ...
      Și s-o înlocuiască cu cea tehnologică?
  Existență tehnologică ... și astfel ei pot ocoli tot felul de probleme karmice sau ... orice număr de lucruri spirituale, iar ei pot continua să se perpetueze fără chestia plictisitoare numită moarte.
      Iar la asta lucrează Ray Kurzweil, de la divizia tehnologică google.
  Așa e.
      În esență, încearcă să creeze un viitor trans-umanist, în care noi suntem contopiți cu o mașină, pentru totdeauna.
  Așa e, iar acesta este jocul final pentru IA. Acesta este scopul ei ultim.
       Tu crezi că oameni ca Elon Musk și Bill Gates și Stephen Hawking și Steve Jobs acesta este motivul pentru care ne avertizează despre IA, deoarece ei au o mare cunoaștere a tehnologiilor, ce le oferă un fel de înțelegere legat de asta pe care noi e posibil să n-o fi văzut?
  Eu cred că o parte dintre regulile după care ei trebuie să joace, deoarece nu contează cine ești sau unde ești, dacă depășești limitele a ceea ce este acceptabil în privința a ceea ce spui publicului.
  Tu ori ești închis într-o cameră căptușită, unde tu ai un „accident”  lângă o fereastră cu gratii din apropiere sau ești asasinat, așa că ei trebuie să fie atenți ce spun. Deci avertizându-ne în modul cum au făcut-o, este că da, ei probabil au văzut sau au fost informați despre IA.
Asta e presupunerea mea, că ei au fost informați.
      Tu spui că nu-ți amintești o mare parte din serviciul tău, petrecut în Cape Canavaral.  Există ceva ce-ți amintești din ce s-a întâmplat acolo, ce ar putea contribui la ideea că există vre-un fel de înșelătorie ce se petrece?
  Da, principala înșelătorie pe care ei o făceau cu mine, la acea vreme, era antrenamentul de desensibilizare prin care am trecut la acea vreme, care a fost pentru a mă desensibiliza față de conceptele sau gândurile despre: 1) Rasele ET, făcându-mă obișnuit să văd rase ET,  testându-mi capacitățile de empat-intuitiv, făcându-mă să încep să mă gândesc și să utilizez  acele capacități de empat-intuitiv.
  Astfel încât eu să fiu pregătit pentru intrarea în programul PSS, în care eram.
      Jay: A doua oară ...
  Jason: Da ... Așa este.
      Iar când tu spui în timpul sesiunii tale cu hipnoterapeuta Georgina Cannon, că existau aceste minciuni, la ce te refereai atunci? Căci tu arătai cam uluit, să fiu sincer.
  Eu îmi reaminteam o puzderie de minciuni, care mi se spuseseră iar aspectul emoțional al acestui a fost că „Dumnezeule, am fost mințit pentru mai mult de 20 de ani”, iar parte din asta este că eu am pus botul la acestea chiar până la final când am început să pun toate piesele la un loc și realizam ce începea să ... ce se întâmpla.
      La final atunci a existat un proces, prin care tu ai trecut în mod natural sau te-a ajutat cineva, spunându-ți ce se întâmpla cu adevărat?
  Ei bine, colecția de informații pe care le-am avut, în perioada de 20 de ani, era dintr-un număr de surse, de la ofițeri ai personalului general, acționând și făcând lucruri care ... cu 20 de secunde înainte ei tocmai au spus că vor face ceva diferit. Acestea erau lucruri care pur și simplu, nu aveau sens.
  Decât dacă te uitai la imaginea de ansamblu: ok, care este scopul real? Ce făceam noi cu adevărat? Care era scopul real? De ce încercau ei să aducă aceste alte planete în țarc? De ce perpetuau ei această minciună, că ... de la cea măruntă „hei, tu ești în subteran în SUA” când de fapt noi eram în afara planetei. Spunându-ne că existau zone radioactive, din cauza centralelor nucleare pe care ei le foloseau pentru a electrifica baza subterană ...
  Asta nu avea nimic de a face cu asta, deoarece ei nu doreau ca noi să mergem în afara limitelor izolării bazei, deoarece noi ne aflam în afara planetei. Adică, la fiecare pas erau minciuni ... era înșelătorie.
      Iar această idee că ei pot înscena realitatea în așa măsură, la ce te face să te gândești legat de lumea din jurul nostru în care trăim chiar acum, în lumea modernă? Este și aceasta planificată?
  Jay, era o trezire fantastică pentru mine, doar acel singur aspect legat de cât de mult cum viața ta de zi cu zi, indiferent cât control, sau iluzie de control crezi tu că ai, aceasta poate fi planificată și controlată, până la culoarea șireturilor pe care le porți.
  Iar tu ai putea să te gândești tot timpul că ai control asupra ta. Întrucât cu 6 luni înainte a fost amplasată sămânța corectă, în timpul corect, iar 2 zile mai târziu altceva, iar tu ești direcționat și mânat în direcția în care vor ei.
      Iar noi vorbim despre oameni, care nu sunt în interiorul PSS.
  Așa e.
Noi vorbim despre oameni obișnuiți care trăiesc în SUA.
  Jason: Doar oameni obișnuiți.
      Jay: Iar ei au vieți planificate și au această iluzie a liberului arbitru.
  Această iluzie a liberului arbitru și a controlului ... este absolut corect. Nu a fost doar militar, dar începi să te uiți în jur și remarci mâncarea, otrăvurile, dârele chimice, tipurile de măsuri de securitate care pentru „binele nostru”, noi trebuie să trecem prin asta ... sunt peste tot, așa de atotpătrunzător.
  Iar trezirea la această iluzie, a fost o experiență așa de luminătoare în propria mea viață și este ceva ca trezirea ... este ca trezirea. De aceea ei o numesc „trezirea”, căci ajungi să realizezi că toate lucrurile despre care ai fost mințit, controlat și manipulat și că noi chiar avem o alegere.
      Deci noi chiar avem liber arbitru?
  Da.
     Dacă noi știm suficient despre situație, noi putem decide să sfârșim iluzia?
  Așa este, aceasta este cheia, să știi suficient despre iluzie pentru a putea privi dincolo de cortine, să vezi în afara scenei și să-ți faci propria ta cercetare, folosind propriul tău discernământ, găsind informația care există. Căci, o problemă este apatia. Așa de mulți oameni pur și simplu acceptă ceea ce li se spune, acceptă ce citesc, adică acum nici măcar nu te mai poți uita la un film fără ca cel puțin o parte din film, dacă nu chiar totul, să fie fals.
Ei au tehnologia, au avut-o pentru mult timp, dar începem s-o vedem eliberată în public  ceea ce înseamnă că și mai mulți oameni vor avea acces la aceasta, nu numai programele speciale de acces.
      Deci tu spui că a existat mai mult de un singur grup de ET, ce s-a aflat în spatele acestor activități, cumva infame. Deci noi știm că unii erau draconienii, cine erau celelalte grupuri ET care-i ajută pe draconieni?
  Există și alți insectoizi și alte ființe reptiliene, ce sunt aliate cu draconienii. Și din nou, noi trebuie să fim foarte atenți, deoarece nu toți insectoizii sau reptilienii intră în aceiași oală cu acel tip de ființă negativă, iar ei sunt, exact ca și oamenii, cu oamenii pământeni, există oameni orientați negativ, în serviciu față de sine și sunt cei care sunt în serviciu către alții,  cei pozitivi. Același lucru se aplică reptilienilor și insectoizilor. Noi nu putem să-i tragem la ștanță.
  Ceilalți care i-au ajutat, motivul pentru care noi știm că ei au aliați, este că 1) M.O.-ul lor - ei nu se vor expune pe sine, decât atunci când este absolut necesar.
      Există ET pozitivi?
  Există ET pozitivi și binevoitori în spațiu și sunt foarte interesați în progresul uman, să ne ajute să ajungem la următorul nivel fără a ne ucide unii pe alții, sau să ne permitem să fim cuceriți, preluați, controlați, transformați în mașini.
  Acei ET vor fi de o varietate mare, vor arăta umani, vor arăta ca ... mici variații de umani, fie că au o punte mai mică a nasului sau ochii mai mari, sau ochi mai apropiați sau mai îndepărtați ...
      Cum ar fi nordicii ...
  Exact, mici variații ale planului uman.
      Deci nordicii trăiesc în subteran, pe Pământ?
  Eu cred că ei au baze aici, dar eu cred de asemenea că ei au baze de asemenea pe Lună,  alături de zeci de alte rase. Ei au locații probabil prin toată galaxia, căci ei au acea tehnologie.
      Noi știm din statuile reptilienilor umanoizi ce vin din Sumeria, adică de acum aproximativ 6.000 de ani, deci a existat o dovadă a prezenței acestor creaturi aici pe Pământ pe toată lungimea istoriei, cu adevărat. Ei au fost aici înainte de asta?
  Există o lungă istorie a implicării lor, alături de umanitate. Iar asta se duce în urmă, așa cum ai spus tu, cu mii de ani, iar echilibrul dintre implicarea lor cu umanitatea și cât de multă implicare a fost compensată de eforturile grupurilor de ET binevoitori.
  Implicarea lor pe Pământ merge în urmă probabil mult mai mult decât este înregistrată  istoria modernă a umanității, deoarece, din nou, Pământul a fost un laborator de testare.
  Draconienii nu au fost o excepție, în acest sens. Implicarea lor în producerea unei ființe conștiente pe această planetă, nu a fost acceptată, ei au fost lăsați pe dinafara acestei ecuații.
  Deci cât de mult au fost implicați ei cu dinozaurii? A existat vreo ființă reptiliană mai conștientă, aici pe această planetă, acum 300 de milioane de ani? Cât de mult au făcut-o conștientă? Cât de multă civilizație a avut? Există vreo șansă ca ei să fi fost implicați cu mult timp înainte ca orice istorie modernă să fie înregistrată?
      Absolut.
  De fapt, eu cred că a existat o șansă foarte bună ca ei să fi fost, deoarece nu au fost singurii  care au fost aici, meșterind, încercând să facă lucrurile să meargă, iar suspiciunea mea este că ei probabil, au fost unii dintre primii care au fost responsabili pentru omorârea unui mare procentaj al vieții de pe Pământ.
  Căci existau acei intergalactici care nu au fost bucuroși cu modul cum au instalat și au făcut lucrurile aici și au existat alții care au vrut o bucată din plăcintă, dacă vreți, și să fie capabili să conducă propriile lor teste, aici pe această planetă.
      Deci dinozaurii au fost probabil rezultatul unor experimente reptiliene?
  Eu aș fi dispus să pariez că exista viață simțitoare aici, care era conștientă și de asemenea foarte inteligentă, pe bază reptiliană, ce a murit în aceiași perioadă.
      Deci asteroidul ce a lovit Golful Mexic acum 65 de milioane de ani, și a ucis dinozaurii, ar fi putut să fie o armă?
  Există o suspiciune puternică în mintea mea, că nu a fost un accident ci că a fost parte dintr-un plan, din cauza a ceea ce se întâmpla la acea vreme cu draconienii și folosirea geneticii de către ei, și manipulările de aici, de pe această planetă.
      Tu ai văzut o mulțime de rase ET, ai luptat împotriva lor, alături de unii, unde se află oamenii, în ierarhia extratereștrilor? Cine este în vârf, cine-i la mijloc și cine-i la fund?
  Eu aș spune că oamenii pământeni, din punct de vedere al abilității creatoare al cunoașterii tehnice și cât de mult au fost capabili să manipuleze lucrurile să facă dispozitive și creații și nu numai partea tehnică a lucrurilor, ci lucrări de artă, creativitate în muzică și într-o multitudine de formate media, oamenii de pe Pământ sunt unici ...
  Oamenii au o anumită nefericire, legată de status quo ... pământenii. Și asta este ceva ce am remarcat pe unele din celelalte planete. Și anume aceiași scânteie de a dori întotdeauna, să schimbe lucrurile. Nu este atât de comun, pe cât vedem noi aici pe Pământ.
  Deci asta a fost cred, o modificare genetică care a fost făcută descendenței noastre cu mult timp în urmă ... și ca rezultat noi tindem să avem mai multe căi creative ... de a exprima arta și de asemenea de a ne răni unii pe alții ... din păcate. Avem întregul spectru al creativității.
  Deci unde se află pământenii, în acest spectru? Ca și specie, pământenii sunt așa de tineri în dezvoltare, iar asta înseamnă că spiritual, noi trebuie să lucrăm la dezvoltare mai mult, iar noi suntem pe un bun început, dar avem mult mai mult de lucrat din punct de vedere al conștiinței sau al conștiinței cooperatoare, în mod colectiv, ca și planetă, iar asta știți, dacă ne deplasăm în jur prin propria noastră lume și făcând propriile noastre lucruri și ... efectul Fluture ... există un motiv pentru acesta.
  Ce faci într-o parte a planetei ca și persoană, din punct de vedere spiritual, are un efect asupra ceea ce se întâmplă, peste tot. Așa că imediat ce realizăm acel potențial și suntem capabili să-l canalizăm și să-l direcționăm (eu cred în direcții pozitive), vom fi capabili să ieșim din zona grădiniței, în care se află pământenii și ne vom mișca în sus, vom munci în drumul nostru către în sus.
      Deci draconienii ar fi un rău necesar  ... ca un părinte sever sau ceva, iar acum că draconienii pleacă, noi ca și specie, am atins maturitatea rapid.
  Așa este și este credința mea personală că ... Creatorul are un plan care merge în urmă cu nenumărate miliarde de ani în urmă, când lucrurile au fost create și nimeni nu știe când, dar planul era să ... pentru ca pozitivul să aibe o provocare, trebuia să existe un negativ. Yin și Yang. Deci cine poate spune că amenințarea IA nu este aici în mod anume ca acea provocare  pentru lumină ... pentru pozitiv?
      Jay: Desigur. Noi ori putem alege IA sau putem alege propriul nostru sine spiritual, interior.
      Așa e.
  Pentru a crea corpuri de lumină, pentru a fi telepatici, și aceasta este alegerea care ne este oferită acum.
  Este absolut corect Jay, iar soluția apatică, ușoară pe care majoritatea societății încearcă să o accepte și o presează mai departe așa de puternic, este: „ia o pastilă dacă ești bolnav” sau  „care este răspunsul scurtătură?” sau „cum să ajungi la o soluție, cât de rapid posibil?” Toate lucrurile acelea elimină munca.
      Încercând să ajungi de la A la Z, fără se treci printre.
  Da. Și nu poți face asta.
      Dezvoltarea spirituală corectă înseamnă muncă grea, yoga nu este ușoară, meditația nu este ușoară.
  Este dureroasă, nu este ușoară, este dură, necesită o cantitate imensă de gimnastică mentală pentru a reuși să treci de pașii intermediari. Iar calea ușoară nu este întotdeauna  cea mai bună.
      Care este țelul pe termen lung al IA, după opinia ta?
  Scopul pe termen lung a IA este să se răspândească și să infecteze cât de multe organisme biologice, este posibil. Iar prin acest proces de infectare, tu nu poți pur și simplu să intri să infecteze totul dintr-o dată căci termini prin a ucide gazda ... așa că ... legile și regulile și liniile directoare,  după care ei trebuie să joace ei trebuie să fie invitați să intre. Ei nu vor o gazdă nedoritoare. Ei vor o gazdă care să-i invite în interior.
      Ca vampirii ...
  Exact ca vampirii, exact ca motivul pentru care noi eram pe alte planete unde ei hrăneau această linie de rahat despre faptul „că voi veți fi invadați și distruși, dacă nu primiți ajutorul nostru umil.” Așa că lor li se servea această idee, iar noi am fost invitați să intrăm.
  Iar IA joacă după același scenariu. Ea trebuie să fie invitată și dorită.
  Întregul concept de securitate și siguranță a oamenilor ... aceste steaguri false pe care le-am văzut în ultimii ani, au împins statul securist tot mai mult și mai mult, deoarece oamenilor le este frică dintr-odată pentru siguranța și securitatea lor, așa că acum noi avem percheziții și sechestrări nerezonabile la aeroporturi, iar ei vor să preseze pentru percheziții și sechestrări nerezonabile înainte să intri în orice clădire acum, și proliferarea televiziunii cu circuit închis, să pui camere peste tot, pentru a „ne supraveghea” din nou,  deoarece oamenii continuă să ceară asta, sau pentru că ei sunt conduși să creadă în mod fals, că asta este ceea ce ei au nevoie.
  Deci IA urmează același protocol. Aceasta trebuie să ceară să intre și imediat ce este intrată, mișcă încetișor acea linie mai departe tot mai mult și mai mult.
  Inițial noi doar purtam ceasuri. Înainte să realizezi, în mai puțin de 15 ani, oamenii își încorporează electronice în piele care acum sunt o parte din corpul lor. Mută acea linie un pic mai departe. Acum noi avem părți corporale false, mecanice și electronice. Și înainte să realizezi, vei avea întregul corp. Și rămâne doar creierul și înainte să realizezi, de ce mai avem nevoie de un creier biologic? Noi avem aceste electronice și corpuri transumane, în care ne putem încărca. De ce am avea nevoie de un corp?
      Deci IA se crează de fapt pe sine.
  Jason: Se reproduce pe sine ...
Jay: O inteligență ce-și crează un vehicul ce poate fi folosit pentru a se deplasa de colo colo.
  Așa este.
      Vreau să-ți mulțumesc Jason, că ai fost cu noi astăzi din nou.
  Mulțumesc că m-ați invitat Jay și știți, totul este despre dezvăluire.

   PS : Urmează în acest sezon, la Dezvăluirea Cosmică, unde oamenii își împărtășesc implicarea clandestină, alături de agenții guvernamentale, armata și PSS-uri.
      Toate țările de pe planetă contribuie cu soldați, la acest program al germanilor marțieni. ICC face comerț cu peste 900 de civilizații diferite. Există mii de ET care lucrează în mijlocul nostru, în corporații ET în tot înconjurul planetei.


 Vizionare Plăcută!

Link 1


Link 2


  Linkuri alternative: AICI 1 și AICI 2

Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !


 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      Paul Marian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu