ACUM ȘTII :

Dacă ascunzi Adevărul, Adevărul va fi Dușmanul tău; Dezvăluie Adevărul și Adevărul îți arată Calea spre Libertate.

joi, 5 septembrie 2019

FIINȚE DE LUMINĂ INTERDIMENSIONALE


    Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe George Noory  și invitat pe Emery Smith.        
      Încă din zorii umanității, ființele născute din lumină s-au manifestat în forme fizice pe Pământ. De ce sunt aici și ce fac cu oamenii și planeta noastră ? Emery dezvăluie calitățile ființelor interdimensionale, care pot apărea ca orbe, îngeri sau extratereștri. Acestea nu sunt împiedicate de legile fizice ale realității noastre să se dezvăluie pe sine, însă pe  propriul lor risc. Cu toate acestea, prezența lor continuă are o importanță deosebită pentru speciile noastre.   Schimbări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă. Pentru a ajuta la facilitatea schimbărilor care vin, aceste ființe au numit un purtător de cuvânt pentru a spune cine sunt și de ce au venit.
     Ființe Inter-dimensionale: Sunt ele fantome? Sunt ET? Ce sunt acestea mai exact?

Emery când noi am vorbit despre ființe inter-dimensionale, despre ce am vorbit?
   Noi am vorbit despre o rasă de ființe cu sute milioane de ani înaintea noastră care deja au fost capabile să stăpânească modul cum să-și schimbe forma. Ei sunt capabili să-și schimbe atomii și fotonii,  și să ia orice formă doresc și să călătorească prin timp și spațiu.

   Ele pot să treacă de la un corp de lumină la un corp 3D. Își poate schimba frecvența la voință, să meargă către o frecvență diferită. Ele se pot materializa și dematerializa, în multiple dimensiuni. Asta le face ființe inter-dimensionale.
      În orice moment?
 În orice moment, la voință.
      Ele sunt fizice sau sunt cumva ca niște fantome?
  Da, este o întrebare grozavă și o primesc foarte mult, deoarece la o mulțime dintre aceste  observări și chestii, oamenii se referă la ei ca la fantome sau oamenii raportează că au văzut fantome când ele de fapt sunt ființe inter-dimensionale.
  Știința interesantă din spatele acestei chestii este că atunci când o ființă inter-dimensională
intră în dimensiunea noastră, aceasta cade sub legile realității noastre 3D ... deci trebuie să ia vre-un fel de formă.
  Dar nu uitați, lumina este formă de asemenea, deci aceasta poate fi vizualizată de cele 5 simțuri ale noastre de aici, pe planeta Pământ sau din sistemul nostru solar, în acest univers, în această dimensiune.
  Așa că pe măsură ce ele intră aici, s-ar putea schimba dintr-o ființă de lumină într-o formă la alegerea lor sau pot sta de asemenea într-o formă de lumină, așa că în multe relatări pe care le-ați auzit în jur, în cărțile de istorie sau în jurul planetei despre aceste observări de fantome, unele sunt fantome, ceea ce înseamnă că dacă tu ai deceda chiar acum, fotonii tăi ar fi încă în acel scaun pentru 30 de zile sau mai mult.
  Deci asta este ceea ce înțeleg eu: fotonii constituției genetice a ADN-ului, sunt mereu acolo.
Chiar și când noi ne părăsim scaunele chiar acum și venim mâine dimineață, noi încă vom avea energia noastră rezonantă, care încă va fi aici.
      Cum fac aceste ființe inter-dimensionale cumva să treacă și să vină aici?
  Da, noi auzim despre această „sângerare” prin dimensiuni și asta este posibil, asta deoarece le este permis să-și schimbe forma, frecvența. Sunetul de dinainte de formă. Schimbând frecvența ... și totul este frecvență, ADN-ul nostru, totul din jurul nostru este o frecvență de un anumit fel ce poate fi măsurată științific ...
  Deci ei chiar se auto-vibrează și-și schimbă frecvența și dispar, chiar aici, și să nu fie văzute, dar totuși, să fie aici într-o anumită formă. Este cumva ca un sistem de teleportare avansat, gândiți-vă în felul acesta. 
      Ele vin printr-o intrare sau portal?
  Nu, ele stăpânesc abilitatea să vibreze la o frecvență pentru diferite dimensiuni. Deci ar putea exista multe dimensiuni chiar aici, acum, în jurul nostru, și deoarece ele își pot schimba frecvența, ele pot fi în acea dimensiune chiar acum.
  Amintiți-vă că nu există timp sau spațiu și că peste tot, prezentul este chiar aici și acum.  Deci ele nu călătoresc de-a lungul a milioane de ani lumină să vină aici, noi vorbim despre ființe înalt dimensionale care sunt capabile să facă asta, genul acesta de știință.
      Există un episod vechi, clasic din Zona Crepusculară, numit „Fetița pierdută” și era despre o fetiță care cumva picase din patul ei într-o altă dimensiune. Este asta cumva așa cum este de fapt?
  Ei bine, există zone în jurul planetei, zone ce se pot deschide unde aceste energii ale diverselor dimensiuni, uneori cad în aceiași frecvență și se suprapun. Iar când se întâmplă asta, aceste mici portaluri, aceste deschideri către alte dimensiuni formate, ca în vechea zicală din perioada Halloween-ului din Octombrie: „lumea e cea mai rarefiată”, iar ei le permit acestor creaturi ca fantomele să pătrundă și să-și viziteze familia și sunt multe legate de asta care ar fi spuse legat de tehnologia ET, cu aceste ființe inter-dimensionale și are de a face și cu diverse părți ale planetei care au aceste deschideri acolo tot timpul, așa că lucrurile se pot forma, ele pot deschide un portal, în special navele ET și cele inter-dimensionale, iar uneori când ele deschid o mică zonă ei bine, acela ar putea rămâne deschis pentru un timp când trece o navă prin el ...
      Și dacă se închide?
  Și dacă se închide?
      Și te afli acolo ...
  Ei bine, frecvența ta probabil va rămâne acolo.
      Acum, aceste ființe inter-dimensionale, sunt biologice vre-un pic?
  Bineînțeles, absolut, nu uitați sunetul, lumina și forma dar când când ele vin aici, ele pot avea o formă la alegere sau pot sta în forma de lumină. E alegerea lor cum vor dori să-și vibreze frecvența aici și cum doresc să se arate celor cu care comunică. Poate că ei vor să comunice doar prin sunet și vei auzi tonalități.
  Știți, studiul pe care-l avem, prin care noi am trecut, cu alte ființe ET care sunt mai degrabă o tonalitate, dar ele sunt acolo, nu le vezi, dar le poți auzi.
     De multe ori, Emery, noi primim povești și rapoarte ale acestor ființe inter-dimensionale,  dar acestea mereu par să fie singure. Se pare că nu auzi niciodată de povești în care ele să vină în pereche sau zece din ele sau 20, de ce nu?
  Ei bine, asta nu este experiența mea. Adică, o mulțime dintre aceste ființe inter-dimensionale au călătorit prin timp și spațiu și au fost capabile să deschidă, în textura spațio-temporală ... și ai putea să vezi o mică minge de ping pong de lumină, iar aceea poate fi o întreagă civilizație.
      Chiar?
  Căci nu există mărime când vine vorba de aceste ființe inter-dimensionale. Așa că trebuie să te gândești la fizica și știința din spatele acesteia, la modul cum să reprezinți asta când educăm publicul, că nu există mărime ... la nimic ... când vorbim de ființe inter-dimensionale, deoarece ele sunt capabile să-și schimbe structura atomică în lumină, și asta  s-a întâmplat timp de milioane de ani pe planeta Pământ, iar modul cum ele comunică, este așa cum am spus mai devreme, despre tonalități și frecvențe și de asemenea preluând formă manifestată poate a unei ființe umane și apoi să ne ajute să obținem mai multe tehnologii și oferindu-ne idei despre cum să ne îmbunătățim pe noi înșine.
      Noi interacționăm cu ele prin tehnologie sau mai mult prin conștiință?
 Conștiința este baza pentru toată comunicarea și pentru toată știința din spatele creaturilor  inter-dimensionale și multi-dimensionale. Totuși, există dispozitive la care ei lucrează,  pentru a se observa aceste ființe ...
      Tehnologie înaltă?
  Tehnologie foarte înaltă cum ar fi detectoarele de lumină neutrinică de pe sateliți, care recepționează schimbări subtile ale luminii. Aceste chestii ne permit să vedem aceste ființe și să le vedem navele când sunt camuflate.
      Aproape ca ochelarii care văd noaptea.
  Doar că mai bune decât aceia, dar aceia sunt de asemenea făcuți prin inginerie inversă din capturi ET.
      Exact.
      Ființele inter-dimensionale sunt diferite de ET?
  Ființele inter-dimensionale sunt ET ... cumva cum și noi suntem ET în genetica noastră,  așa că răspunsul la asta este că ei sunt unii dintre cei mai avansați ET în dimensiunea noastră de aici, în societatea noastră.
      Cât de evoluați sunt ei?
  Ei sunt cei mai evoluați. Ei pot să se schimbe din fizic în lumină ... ei sunt în vârful stâlpului (totem n.t.). Ei pot călători oriunde în orice clipă și în orice loc, deci sunt foarte mature, și niște ființe foarte conștiente.
  Când oamenii văd îngeri și chestii de acest gen, eu chiar cred că aceștia sunt ființe inter-dimensionale. Noi am fost programați cu toții din ziua 1. Mulți dintre noi am crescut în familii religioase și am citit Biblia și am citit povești despre zâne și îngeri și troli și lucrurile astea, așa că cea mai bună cale prin care noi puteam înțelege asta, este ca atunci când tu nu crezi într-o altă rasă sau în ET, când vezi ceva de acest gen tu o vei exprima în propriile cuvinte, ia mintea ta va veni cu propriile ei viziuni și propriul răspuns la acestea.
  Deci eu cred că o mulțime dintre astea sunt „cât de bine voi explica această ființă de lumină
frumoasă care se află în fața mea?” Bineînțeles, este un înger, asta este ceea ce am învățat, când am crescut. Dacă noi nu existăm, eu nu cred că ei vor exista. Foarte mult din genetica pe care noi am testat-o pe multe ființe, au o relație directă cu propriul nostru ADN uman.
  Acum, de ce ființe care sunt cu 10.000 sau 100.000 ani mai avansate ca noi au ADN uman în ele? Deși ele au avut mutați de-a-lungul a milioane de ani, este cumva ca un amestec.
  George, planeta Pământ ... uită-te la toate rasele pe care le avem, de pe toate continentele.
      Și speciile de animale și tot restul. 
  Da, specii de animale și toată această interacțiune, ca și oameni și înflorind în jurul Pământului și având diferite tipuri de rase amestecându-se, ei bine, gândiți-vă la asta la o scală universală. Gândiți-vă ... oh, ar putea fi extraordinar, dacă le poți valorifica.
  Iar apoi în speciile de animale și de mamifere și în cele umane care se amestecă noi mergem printre stele și în următorii mii de ani și ne vom amesteca cu alte ființe asemănătoare oamenilor.
     În programele în care ai fost, a existat vreo cale prin care ei au comunicat cu aceste ființe inter-dimensionale, despre care să știi tu?
  Ei bine, eu am lucrat cu niște ET care ar fi putut să fie inter-dimensionali, dar ei au o formă și o mulțime dintre aceste ființe comunicau în modul cum comunicăm noi, dar în mod telepatic ... ok, iar telepatia este un tip de comunicare, este un tip de limbaj pe care trebuie  să-l înveți când lucrezi în aceste proiecte cu aceste ființe, deoarece telepatia este bazată foarte mult pe frecvența și starea emoțională, ca și ființă umană.
  Deci dacă eu sunt foarte supărat și intru într-o cameră de operații, iar eu ajut un medic, un ET și am o zi foarte proastă, iar eu pur și simplu zic: „hello” este mai degrabă ca un „HELLO!”
   Știți, ei recepționează emoțiile și chiar trebuie să-ți limpezești mintea și spiritul înainte de a intra în aceste proiecte și-ți începi ziua de lucru, deoarece ei recepționează toate chestiile și sunt cumva în mintea ta, căci ei au capacitatea de a știi tot ceea ce tu știi deja ... deci nu există secrete.
      Unii oameni au spus că unele dintre aceste ființe nu sunt binevoitoare. Ce crezi tu despre asta?
  Este o posibilitate, iar eu știu doar o singură rasă malefică de ființe, iar aceasta este rasa umană de aici deoarece ne omorâm unii pe alții, dar eu nu am fost expus la o rasă malefică  de ființe încă, care ar ... cu care am lucrat sau am văzut-o sau am interacționat, și nu spun că nu există, deoarece dacă noi suntem, atunci ar trebui să fie mai mulți.
      Da, cineva trebuie să fie răi.
  Mereu vor exista ceva intenții malefice, dar eu chiar cred într-un fel de Federație Galactică
care nu le permite ființelor care vor face lucruri rele, să meargă printre stele. Așa cum și noi am fost cumva în carantină pe planeta noastră, până ce vom deveni un pic mai conștienți și vom avea grijă de planetă și unii de alții. Apoi eu cred că vom fi capabili să mergem printre stele într-un efort conștient pentru a lucra cu alți ET și alte societăți.
      Lor li s-a spus să nu vină aici să ne anihileze?
  Da, ceea ce eu cred că se întâmplă este că ei de asemenea au fost cândva ca noi, George și au trebuit să treacă prin asta, de asemenea. Ei au trebuit să devină mai conștienți și să aibă grijă de planetă și unii de alții.
    Știți, este exact ca .. atunci când ești un părinte și ai grijă de copilul tău, și da, tu vei spune: „ai făcut rău”, dar în același timp tu ai fost acolo cândva și tu știi că există această învățare ... și această maturitate prin care trebuie să treci înainte să ajungi acolo, iar eu cred că  trebuia să fim acolo deja acum 100 de ani dar deoarece noi avem acest factor al controlului  ... există multe planete în spațiu care au pornit cam în aceiași perioadă ca și noi, și sunt mult mai avansate decât noi deoarece ele nu au avut acest factor de control al acestor corporații și al oamenilor care încearcă să ...
      Prea multă lăcomie aici ...
  Da ... prea multă lăcomie a pus controlul pe această planetă și lucrăm la asta și ceea ce facem aici afectează totul, așa că, întorcându-ne la întrebarea ta, ei vor ca noi să evoluăm într-un mod sigur și eficient, dar ei de asemenea nu vor ca noi să explodăm planeta sau să ne distrugem unii pe alții.
     De ce ar veni aceste ființe inter-dimensionale aici, de la bun început?
  Ei vin aici deoarece planeta este așa de diversă și dinamică, diferită de alte planete, cu apa și aerul și toate speciile, până la bacterii și la fitoplanctonul din oceane așa că ei vin aici să vadă asta. Pământul a fost vizitat dintotdeauna, de foarte multe ori.
      Bineînțeles.
  Deci noi avem o istorie pe Pământ și trebuie s-o susținem ... Iar noi suntem aici de milioane de ani așa că vizitele continuă să vină, dar vin de la distanță un pic mai mare deoarece nu este așa de sigur să vină aici deoarece îi explodăm pe cer, iar ei știu că se întâmplă asta, dar speră că lucrurile se vor schimba.
      Ființe inter-dimensionale și ființe din plasmă, sunt același lucru?
  Ei bine, plasma este o altă formă. Aerul, apa și gazul, iar plasma este cea de-a 4-a stare și se poate forma în interiorul acesteia, starea de plasmă poate fi o parte din aceste ființe. A spune că ființa este toată din plasmă, ei bine, nu.
     Nu este cazul.
  Nu.
     Cum interacționează unele cu altele? Au emoții?
  Da, absolut, au emoții, sunt foarte comici, și exact așa cum vorbesc cu tine, ei o fac prin frecvențe, tonalități și telepatie.
  Deci, o mulțime de ființe pe care ați putea să le vedeți în cultura populară au picioare foarte mici și guri foarte mici. Unele dintre aceste ființe nu au nevoie de un sistem digestiv,  deoarece ele pot forma nutrienții din aer.
      Ei procreează?
  Da, nu numai că avem aceste mici entități, dar aceste ființe au de asemenea animale de companie. Ei au multe specii diferite așa cum avem noi pe Pământ care sunt folosite pentru companie.
      Au emoții?
  Da, ele au. Aceste ființe ... când ajung în jurul cuiva, care este foarte iubitor și distractiv și efervescent, cumva te influențează, când tu ... Oh, îl poți simți, este contagios. Este foarte infecțios, deci ei au capacitatea de a te face să te simți așa, instantaneu ... dacă vor asta.
     Ei pot veni vreodată în această dimensiune unde suntem noi și să arate ca noi, iar tu să nu vezi diferența?
  Ei merg în jurul lumii chiar acum și tu nu ai știi diferența. Eu primesc această întrebare adeseori: care sunt micile ciudățenii pe care le au ca să-ți dai seama?
     Da, ei au capetele alungite sau ceva de acest gen? 
  Iar unii dintre ei, trebuie să recunosc, poate că urechile lor sunt un pic diferite. Sau poate există o diferență subtilă pe care o remarci pe care nu o vezi la oamenii normali.
     Ochii diferiți?
  Ochii pot fi un pic diferiți, un pic mai mari, un pic mai îndepărtați, mici chestii de acest gen, dar cu adevărat imposibil, doar dacă tu ai fost în aceste proiecte și chiar le-ai studiat morfologia acestor ființe pentru a știi cu adevărat. Dacă ar sta lângă tine sau ar merge pe străzile din NY, tu nu ai știi. Dar dacă lucrezi în jurul lor, ai putea prinde ceva caracteristici fizice și ciudățenii de acest gen, dar tu trebuie să fi în jurul lor pentru un timp, să le surprinzi.
      Guvernele noastre, programele secrete, corporațiile, lucrează cu ei pentru vre-un motiv anume?
  Ei bine, eu știu că ei lucrează cu ei în proiecte să-i ajute cu tehnologiile în inginerie și-n chestiile geologice, la care ei au nevoie de ajutor. Unii au fost capturați și au decis să stea cu noi. Acestea fiind spuse, eu cred că este un lucru pozitiv să arătăm unei specie de pe altă planetă care vine aici să lucreze cu noi ca voluntar, cumva.
      Eu când au cuvântul „inter-dimensional” Emery, eu mă gândesc la ceva multi-versal.  Este asta de conceput? Despre asta vorbim?
  Da, multi-dimensional înseamnă că diferitele dimensiuni și intra-dimensiunile înseamnă de fapt să mergi dintr-un loc în altul, iar multi-versurile de care auzi la tv și știință este că sunt diferite dimensiuni care sunt suprapuse una peste cealaltă chiar aici, chiar acum și singura modalitate de a ajunge acolo este prin schimbarea frecvenței.
      Mă repet, portalurile mă fascinează, aceste portaluri care ar putea fi acolo.
  Armata construiește portaluri pe diferite Linii Ley, în jurul planetei iar ei folosesc aceste zone deoarece semnătura energetică a arătat că acestea sunt portaluri către alte zone din univers.
      Locuri în care noi vrem să mergem sau nu?
  Ei bine ... nu eu sunt cel care să spună asta. Tot ceea ce știu este că există aceste portaluri  care sunt în jurul planetei și în oceane, care sunt protejate, pe care ei le testează și le folosesc, iar navele intră și ies din acestea, ca să nu spun că ele chiar sunt nave apropo, dar ei le monitorizează și încearcă să le facă prin inginerie inversă și să le duplice, iar în proiectele clasificate există o mulțime de filme, documentații și imagini, și informări despre modul cum funcționează aceste dispozitive, dar are de-a face cu energia planetei, acesta este modul cum funcționează și de asemenea există o modalitate de a le porni și opri.
  Acum există structuri antice aici pe planetă care sunt mereu în curs de desfășurare. Ca să nu spunem că noi nu am explorat oceanele prea mult, corect ... și există alte zone care sunt poate, mereu pornite și active și poate că o navă care zboară pe deasupra Triunghiului Bermudelor, dispare dintr-odată. „Ce se întâmplă aici?” Deci ar putea exista aceste rifturi  în timp-spațiu, care în anumite momente astrologice ale universului când aceste chestii se deschid și lucrurile dispar.
    Și se închid ... da, se închid.
      Acum, hai să legăm asta de programele secrete. Undeva de-a lungul liniei, eu cred că  guvernele sunt conștiente de capacitatea de a călători în spațiu prin portaluri, sau curbe temporale, ei știu despre aceste entități, aceste ființe ... altceva se petrece aici, nu crezi?
  Eu cred că asta se limitează la câteva agenții guvernamentale din armată sau chiar președinți ai multor țări. Eu nu cred că este o chestie cunoscută la scară largă. Eu știu, exact așa cum noi avem proiectele noastre compartimentate, armata nu știe ceea ce fac ei, dar ei ar putea să investigheze ceva ei înșiși la un nivel inferior ... sigur ... armata este de obicei securitatea pentru toate aceste programe compartimentate.
  Când oameni zic „oh, Smith susține că a lucrat în laboratoarele Sandia din Los Alamos” ... Nu, nu ei mi-au scris cecul (de plată) ... eu lucram în subteran în acel dispozitiv unde fiecare etaj era condus de o corporație diferită.
      Doamne.
  Deci ... adică ...
      Cât de mult timp ai fost acolo jos?
  Eu am fost în armată timp de 7 ani și am fost în proiecte doar de 4 ani.
      Tu ai stat acolo 24/7 sau ... ?
  Oh nu, era ca o slujbă de la 9 la 17, la care trebuia să dau raportul.
      Deci tu ieșeai la suprafață.
  Da, da, au fost doar câteva dăți când am fost blocat acolo jos, deoarece ei au avut incidente  iar lucrurile au degenerat pentru nu știu ce motive de securitate. Iar tu ai fi putut să petreci noaptea acolo, câteva nopți, până ce totul se clarifică.
     Dacă ființele inter-dimensionale vin aici, noi mergem acolo?
  Așa cum am spus, din cauză că tehnologia portalelor la care am fost expus și la chestiile călătoriei în timp, categoric noi călătoream undeva. Eu nu știu exact ... tu nu te-ai dus?
  Da, noi nu știam unde mergem. Eu am fost prin portaluri și am călătorit în timp ... dar nu în alte dimensiuni ... dar nu în alte dimensiuni, despre care eu să știu.
      Acum, ce vrei să spui prin asta?
  Ei bine, uneori tu ai putea să mergi undeva, chiar și dacă mergi la muncă în câteva dintre  aceste dispozitive Maglev, despre care auzi în cultura populară, uneori lucrurile se întâmplă  și cumva sfârșești într-un loc care nu pare atât de natural, comparativ cu Pământul.
      Noi am primit vreodată ajutor de la aceste ființe inter-dimensionale?
  Da, eu chiar cred asta. Eu cred că dacă mai mult de jumătate din populația Pământului va fi compromisă, așa cum ar fi cu o focoasă nucleară ... absolut ...
  Dacă s-ar întâmpla o perturbare majoră a planetei din cauza cutremurelor sau a altor lucruri care s-ar întâmpla, așa cum am spus, dacă mai mult de o treime din Pământ ar fi distrusă, eu chiar cred că ei ar interveni, ceea ce au cam făcut-o cumva din când în când ... în momente când au fost cutremure sau când vulcanii s-au activat știți, oamenii văd mereu nave care ies din vulcani, atunci când se întâmplă, deoarece încearcă să neutralizeze un eveniment cataclismic.
  Deci categoric, eu cred că ei ar interveni dacă ceva de acest fel s-ar întâmpla iar nouă cu siguranța ni s-ar da peste mâini, cu această ocazie.
      Ce ai spune cuiva care ți-ar spune: „Emery, m-am trezit noaptea trecută, iar în camera mea era această ființă care pur și simplu a apărut și dispărut.” Ce i-ai spune?
  Bine-ai venit în lumea mea. Eu i-aș întreba dacă ei ... asta mi s-a întâmplat mie, când prieteni și cei din familie și colegi m-au sunat și nu au vrut să vorbească despre asta.
  În primul rând, să vezi ceva de acest gen pentru prima dată, tu crezi că ești pregătit pentru asta și într-o grămadă de expediții CE-5 noi aducem o mulțime de ... uneori mass media cu noi și este cumva comic deoarece tu crezi că ești pregătit de asta, dar când o vezi cu adevărat, nu se potrivește în realitatea ta. Dar este acolo și tu știi că este acolo și o simți.
  Eu aș întreba acea persoană: „Ce s-a întâmplat? A încercat să comunice? Tu ai încercat să comunici? Care-au fost evenimentele care s-au desfășurat cu o noapte înainte? Meditai? Ai avut vre-o întâlnire de tipul 5 ? Ce s-a petrecut?”
  Deci eu i-aș intervieva mai degrabă, să încerc să aflu de ce a ales această ființă această persoană să i se expună, deoarece există foarte multe riscuri pentru un ET să se expună pe sine.
       Care este cel de-al 5-lea tip pe care l-ai menționat?
   O întâlnire apropiată de cel de-al 5 lea tip este cel în care tu ajungi la ei și încerci să comunici cu ET. Guvernul nu vrea ca tu să faci asta, deoarece ... există chiar un dosar FBI cu mine, din păcate ... deoarece eu contactez ET și vorbesc cu ei și este așa de trist, căci cine oferă oricui dreptul?
   Iar eu mi-am dat seama: este un plan de rezervă pentru ca guvernul SUA să falsifice o invazie ET, o invazie extraterestră.
      Adică Proiectul Blue Beam?
  Ei bine, eu nu cunosc termenul popular al acestuia, dar știu în mod sigur 100%, deoarece oamenii mei din FBI mi-au spus asta, oamenii mei din CIA mi-au spus asta, pentru a mă avertiza că ei fac un dosar cu oameni ca tine, iar când asta se va întâmpla, tu vei fi încarcerat deoarece povestea este că „tu i-ai adus aici”, iar aceasta va fi o invazie falsă, iar eu am auzit de această teorie a conspirației, înainte.
 Dar este trist că după tot ceea ce am făcut, numele meu este de fapt acolo într-un dosar FBI, în care se spune : „noi trebuie să-l urmărim pe tipul ăsta să ne asigurăm că el nu vorbește  prea mult cu ei ... dar în același timp documentând asta, așa că dacă ei vor să scoată această carte ei pot ... și nimeni nu va știi măcar.
  Toți oamenii care sunt implicați în genul acesta de lucruri, cei care fac CE-5-uri, dar este un lucru trist să știi că eu sunt un plan de rezervă ... eu sunt un terorist. Ei m-au etichetat ca și terorist deoarece eu sunt ...
      Ei te tratează ca atare?
  Nu mi s-a întâmplat nimic încă, dar faptul că există un dosar mare cu asta, știți este cumva îngrijorător, dar este ridicol. Este încă una din aceste ... știți ... „haideți să avem susținerea națiunii să luptăm cu acest terorist de aici, care i-a adus pe acești ET malefici aici să ne distrugă.
      Tu ai trecut printr-o mulțime de chestii.
  Da.
      Dacă ar fi să scrii o autobiografie despre viața ta cum s-ar termina ultimul capitol?
 Eu aș termina cartea prin a oferi propria mea opinie despre cum va arăta viitorul pentru noi ... Viețile noastre vor fi mai ușoare, vom trăi mai mult, lucruri foarte pozitive se vor întâmpla pe planetă.
      Tu chiar ești optimist?
  Eu iubesc asta, sunt așa de recunoscător să fiu aici în acest moment, să fac o diferență, deoarece eu pur și simplu văd viitorul și este așa de grandios dacă putem să ne unim acțiunile.
  Iar eu cred că orașele se vor îmbunătăți, poluarea va dispare, vom fi capabili să curățăm acest loc și va fi cel mai magnific loc din tot universul.
     Emery, mulțumesc că ai fost la Dezvăluirea Cosmică. Mulțumesc, George.

Aceasta este Dezvăluirea Cosmică cu Emery Smith. Mulțumesc că vă uitați.


 Vizionare Plăcută!

Link 1


Link 2


  Linkuri alternative:  AICI 1  și  AICI 2

Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !


 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      Paul Marian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DESPRE VIDEO

Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.

IMPORTANT :

CLARIFICARE : Nu mă crede ! Nu crede nimic din ce se scrie pe acest blog ! Investighează, caută, analizează, discerne și crede-te pe tine însuți. Dacă dorești, poți reveni oricând. Acest blog reflectă doar un punct de vedere. Existență Fericită !

"Dacă vrei să găsești Secretele Universului (Micro sau Macro), gândește în termeni de Frecvență,Vibrație și Energie ... " (Nicola Tesla)

Cu Discernământ și Voință ieșim din Marea Ignoranță ... cea Vastă, Comodă și Ademenitoare
***Dacă crezi de cuviință distribuie orice Postare sau Informație pe care o consideri Necesară și vrei ca Prietenii și Apropiații Tăi să o Cunoască.***
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...