Bun găsit la o dilemă conceptuală ce ne afectează existența. Înainte de a trage o concluzie, te rog să ai răbdare să citești postarea și să vizionezi documentarul. Începem :
Oare nu suntem în continuare fi împărțiți în sclavi și stăpâni?
Poate că sclavia nu a încetat niciodată să existe. Ea este doar bine ascunsă de paravanul democrației, al acestei false idei care proclama suveranitatea poporului, idee născută din capacitatea stăpânilor de a-i face pe sclavi să creadă că sunt liberi. Din darul oratoric cu care cei dintâi au fost investiți și din talentul lor înnăscut de a hipnotiza auditoriul (care a devenit prea mare pentru vechile metode de a subjuga masele), făcându-l să creadă ce i se spune, și nu ce spune. Poporul nu-și va exercita niciodată puterea.
Sclavia încă există. Ea s-a ascuns după perdeaua tertipurilor mentale prin care ei te fac să înțelegi că de fapt negrul e alb, că niciodată nu e așa simplu cum crezi, că un răspuns la o întrebare nu poate fi un banal da sau un banal nu. El trebuie să conțină și un dar, pentru că tu te-ai născut deja obligat, și balanța e deja înclinată în defavoarea ta. Pentru că ai venit aici cu datorii din cosmos pe care trebuie să le plătești numaidecât împăraților tereștri care îți acordă grațierea și te tolerează așa păcătos cum ești tu, săracule!
Sclavia a fost actualizată la democrație, iar tu ai devenit inconștient de capacitatea puterii lor de a te face nu numai să-ți accepți condiția de sclav, ci și să adopți în mod inconștient modele de sclavie impuse, ca repere existențiale. Să te miști în funcție de cum ți se spune de mai sus și să crezi în mișcarea ta. Care de fapt e a lor, pentru ca tu nu crezi că poți să te miști singur.
Poate că încă nu trăim pentru noi. Poate că nici nu o vom face vreodată. Iar haiducul pe cal alb nu va veni să ne salveze, poate pentru simplul fapt că un singur om nu își poate măsura puterea cu cea a întregii elite politice.
Dar mai mulți oare pot? De fapt, știi? tu ești liber sa fii condiționat.
(Sursa: http://www.poezie.ro/index.php/essay/13953322/Sclavie )
Paradoxul democrației: voința celor mulți este aceea de a îngroșa rândurile sclavilor, de a se răzbuna pe cei care vor să-i elibereze ...
Când ridici în slăvi noțiunea de democrație o faci în necunoștință de cauză, fără să înțelegi cu adevărat nimic. Și spun asta deoarece uiți că democrația a fost un concept învins de vremuri. Uiți că originea sa se află în Grecia antică și că, după o scurtă perioadă de manifestare, a fost înlocuită mai bine de două mii de ani cu alte forme de guvernare. Și asta nu pentru că a fost uitată ci, pur și simplu, pentru că era inaplicabilă.
Dincolo de promisiunile sale mărețe, dincolo de sloganuri și propagandă, există un amănunt asupra căruia nu ne aplecăm, pe care îl trecem sub tăcere: democrația ateniană era o societate care se baza pe sclavi. Fără sclavi, democrația ateniană nu putea exista. De-aceea, pe măsură ce sclavia a dispărut, a fost înlocuită de alte forme de guvernare.
Realitatea e că a fost nevoie să treacă mai bine de două mii de ani pentru a se reveni la democrație. Și s-a întâmplat asta deoarece s-a reușit refacerea condițiilor de atunci, adică reinstaurarea sclaviei. Cum s-a făcut e mai greu de explicat în câteva cuvinte, însă realitatea pe care o ignori este aceea că, în timp ce pentru unii democrația există în adevăratul sens al cuvântului, pentru alții ea se manifestă doar la nivel declarativ. Faptul cu adevărat democratic este acela că, în ziua de azi, ieșirea din rândul sclavilor este mai ușoară decât atunci, nefiind necesar acordul stăpânului, ci doar cel al propriei voințe. Însă tocmai aici e partea paradoxală: voința celor mulți este aceea de a îngroșa rândurile sclavilor, de a împărtăși idealurile lor și, mai mult, de a se răzbuna pe cei care vor să-i elibereze.
De-aceea afirm că există două categorii de oameni care ridică în slăvi democrația: cei care o fac inconștient din cauza atașamentului lor mecanic la idealurile sclavilor și cei care-o fac conștient, de pe poziția stăpânului de sclavi. Desigur, niciunii nu au dreptate, dar pe cine mai interesează asta?
Autor: Dan Diaconu, Sursa: Dan Diaconu
( Sursa: https://gandeste.org/adevaruri/paradoxul-democratiei-vointa-celor-multi-este-aceea-de-a-ingrosa-randurile-sclavilor-de-a-se-razbuna-pe-cei-care-vor-sa-i-elibereze/79872 )
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *( Sursa: https://gandeste.org/adevaruri/paradoxul-democratiei-vointa-celor-multi-este-aceea-de-a-ingrosa-randurile-sclavilor-de-a-se-razbuna-pe-cei-care-vor-sa-i-elibereze/79872 )
Santos Bonacci - SCLAVI (și) INCONȘTIENȚI Vizionare Plăcută!
Opțiunea 1
Opțiunea 2
Link alternativ : ... AICI .
Suplimente de sărbători : 1) Corrado Malanga * Știință și religie
2) Vaticanul Iezuit (fără sonor, scos prin reclamarea drepturilor de autor)
Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând! Paul Marian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu