ACUM ȘTII :

Dacă ascunzi Adevărul, Adevărul va fi Dușmanul tău; Dezvăluie Adevărul și Adevărul îți arată Calea spre Libertate.

joi, 27 iunie 2019

ET ȘI VACCINURI



    Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe David Wilcock  și invitați pe Corey Goode și Emery Smith. 
      Putem doar să începem să ne imaginăm impactul pe care civilizațiile extraterestre l-au avut asupra uneia dintre cele mai mari industrii de pe Pământ, farmacologia. Corey și Emery compară prin cunoștințele lor privind probele de laborator pe ființe din alte lumi și dezvoltarea de noi vaccinuri, captarea interesului marilor companii farmaceutice. Consecințele acestor acorduri vor fi fenomenale, dacă știrile despre aceste operațiuni vor ajunge  să fie publice. Poate că începutul sfărșitului pentru big pharma este deja în desfășurare.   
        Schimbări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă. Pentru a ajuta la facilitatea schimbărilor care vin, aceste ființe au numit un purtător de cuvânt pentru a spune cine sunt și de ce au venit.
      Deci eu m-am gândit să deschidem acest episod vorbind despre exobiologie și despre câteva lucruri interesante care au de a face cu aspecte farmaceutice ale acesteia. Aceasta este o poveste care este foarte ciudată.
    Deci din 2000 am fost în contact cu un informator care se numește pe sine Walter Storch  printre alte nume, iar el are un site numit TBRNews.or, iar el are o carte acolo cu o conversație cu un informator al CIA numit Robert Crowley. Deci cartea se numește Conversații cu Corbul, deoarece în CIA era numit Corbul.  
  Așa.
    Majoritatea lucrurilor sună destul de convențional din interiorul politicii, dar apoi există o poveste cu adevărat ciudată ... despre CIA care este chemată după o femeie care fusese lovită de o mașină și este dusă la spital și i-au pus corpul pe o targă cu roți în spital și s-au întors și au ridicat acoperitoarea corpului și se transformase într-un fel de gel. Era ca și cum fusese topit cumva, redusă la acestă substanță umedă. Iar CIA a fost prima chemată și au făcut o investigație, iar apoi, el spune în carte: personalul Forțelor Aeriene a venit, au spus că CIA nu are jurisdicție, i-a dat afară au luat materialul și au plecat. Iar acesta este pur și simplu un lucru ciudat. Ei nici măcar nu cred în ET ... dar ei au zis: aceasta nu e o persoană obișnuită.
  UIMITOR .
     Da.
  Iar tu știai că eu știu răspunsul la asta.
    Da.
  Este pur și simplu o poveste uimitoare, mulțumesc că ai împărtășit-o cu noi. Tu nu mi-ai spus niciodată acea poveste, așa că acum sunt chiar stimulat în privința asta.
       Cum să explici acest gel?
   Deci ceea ce se întâmplă este asta: în timp ce lucram în acele proiecte în laboratoare subterane făcând autopsii și lucrând la țesuturi ET și chestii de genul, unele țesuturi despre care au aflat cu mult timp înainte să ajung eu acolo, cu 20 - 30 de ani înainte să ajung acolo,  ei au avut o problemă, unul dintre doctori lucra la un braț de fapt, iar după ce a lucrat asupra lui, a pus-o într-o cutie, a ajuns într-un depozit, pentru 4 sau 5 zile.
   Ei au mers apoi înapoi s-o ia și era tot un lichid, un gel, cumva se dezintegrase. Deci asta a început să se întâmple pe o bază consecventă cu ET care erau inter-dimensionali, care-și      puteau schimba forma, care erau mult mai avansați decât ET normali, poate de 100 de milioane de ani vechime, pentru cei avansați. Iar orice este sub aceștia sunt cumva ET normali, fără să jignesc.
     Dar, da, ei sunt totuși uimitori.
   Ceea ce am înțeles eu, este că exista o problemă de frecvență care se petrecea în care ET cu o stare așa de avansată au un mecanism de apărare așa cum celulele noastre albe se luptă cu virușii. Iar acest mecanism de apărare nu ar permite ca oamenii să obțină ADN-ul acestor ființe, deoarece noi probabil l-am folosi în mod rău, pentru ceva care nu era bun. Deci încifrat în ADN-ul lor, în frecvența lor, este acest program. Deci dacă eu aș merge la această ființă și aș încerca s-o operez, chiar și complet echipat cu un costum spațial, s-ar transforma în esență, într-un gel, deoarece frecvența mea nu se potrivește frecvenței acesteia. Chiar dacă este moartă, încă are frecvența ei, ceea ce Corey poate atesta. Aceste ființe se pot menține așa între 30 de zile până la 1 an.
       În regulă, deci în esență, ADN-ul lor emite o frecvență cât timp sunt în viață care poate chiar ține moleculele la un loc.
   Da, iar acea semnătură energetică va sta de asemenea acolo în acea zonă după cum știți, prin câmpul morfogenetic, citind aceste studii, testând aceste energii când oamenii s-au așezat în pat și au murit, indicatorii lor energetici erau încă acolo.
    Deci asta este cumva ceea ce se petrece când auzi de aceste corpuri care au fost găsite și se transformă în gel și chestii de genul, deci ceea ce ei au făcut, este că ai eu început să injecteze o mulțime de fizicieni și de tehnicieni care au lucrat la aceste corpuri cu ... credeți sau nu, ADN ET.
       Chiar?
   Și era o injectare foarte mică ca un vaccin care era pus fix sub piele, deoarece avea nevoie de o cantitate foarte mică din acesta în sistemul tău pentru ca tu să ai acea frecvență în corpul tău, pentru a merge să atingi această ființă, timp de 8-20 de ore, cât dura.
     Acum, dacă tu nu aveai injecția și atingeai corpul, ce se întâmpla?
  Tu ai fi distrus-o. În aproximativ 8 ore se transforma în această substanță ca un gel și s-ar fi distrus, s-ar fi transformat în lichid.
    Acesta este un anumit gen de ET, inter-dimensionali, care foloseau un fel de mediu aici, pentru a exista în el?
  Da, absolut.
    Deoarece de multe ori, câmpurile lor energetice țineau la un loc acest tip de materiale pentru a le oferi un corp, pe care apoi îl puteau folosi ca un material de bază pe care-l puteau manipula cu ajutorul conștiinței lor.
     Da, o observație foarte bună, deoarece o mulțime dintre acești ET pe care i-ai putea vedea ca pe o singură persoană aici, dar ei sunt de fapt bilocații și ar putea fi 3 ca ei. Este o persoană, dacă vreți, așa că imaginați-vă o persoană într-o navă în afara Saturn-ului, ca să spunem așa, 33 de mile lungime, zic și eu așa ... iar chestia aia proiecta și biloca o creatură inter-dimensională câteva ființe aici jos sau doar una.
    Iar aceasta este încă ea și este capabilă să se manifeste în 3D și să aibe o formă solidă și să mențină această energie așa cum spui tu.
    Deci această injecție permitea oamenilor să meargă și să lucreze asupra acestor ființe, și să obțină, indiferent ce avea nevoie de la aceste ființe sau doar să obțină mostrele, indiferent ce se petrecea, fără să distrugă corpul.
     Îmi cer scuze, acesta este termenul numit bio-etichetare?
  Da Corey, bio-etichetare, deci ei ne bio-etichetau cu acest material genetic, pentru a putea face asta. Ceea ce este interesant, o parte dintre tehnicienii îmi amintesc că s-au revoltat  legat de injectare și a devenit o chestie importantă, iar în timpul șederii mele acolo ei au încetat folosirea de injecții și au început să folosească acest gel vâscos, și puneau un pic din acesta, de mărimea unei monede, pe spatele mâinii tale, înainte să cobori acolo, iar acesta avea  suficient material genetic care era absorbit prin piele și în corp, deci injecțiile au dispărut, iar acum ei foloseau acest material genetic, acest gel, iar tu aveai o fereastră de 24 de ore pentru a lucra la această ființă fără a-i distruge țesuturile sau să fii pe aceiași frecvență.
    Corect, iar ei pot să mimeze de asemenea acea frecvență, acea frecvență bio-neurală cu tehnologia și acum pot crea un câmp în cameră și atâta timp cât corpul acelei ființe este reținut în acel câmp, nu se va destrăma.
   Exact. O mare problemă pe care au avut-o când au recoltat o mulțime dintre acești ET din nave prăbușite, în special în anii 40, 50 și 60 era că ei pur și simplu îi apucau și îi puneau în aceste butoaie de 200 litri, niște recipiente speciale pline de alcool și formaldehidă, iar ei au crezut că asta în esență, îi va menține în viață, iar ei pur și simplu s-au transformat în lichid, în gel, deoarece chimicalele reacționează de asemenea cu aceste corpuri și o mulțime de forme de viață programabile care nu sunt complet organice s-ar topi de asemenea în aceste lucruri, iar când ei deschid canistrele , totul e lichid, deci nu e nimic acolo așa că au început  să folosească apă și alte substanțe saline pentru a transporta corpurile sau să le înghețe imediat.
    Și da, apă distilată purificată fără minerale în ea pentru conductivitate și au transportat  aceste ființe în jurul lumii. Și chiar și unele dintre ființele pe care le-am primit eu nu erau încă decongelate, erau încă înghețate.
        Tu ai lăsa pe cineva să-ți ofere ADN de ET? Adică asta pare destul de înfricoșător.
   Foarte înfricoșător când mă uit în urmă și-mi amintesc mulțimea de glume dintre doctori  și mine: Oh, Doamne, ne vom trezi într-o zi că vom fi morți de la toate rahaturile astea. Dar trebuie să înțelegi că eram la o vârstă foarte fragedă când făceam chestia asta ...
      Când te credeai imbatabil? La vârsta când crezi că ești indestructibil?
  Da, când eram indestructibil și știam totul la acea vreme. Da ... în care-mi puteai spune orice. Căci suntem aici și tu lași pe cineva să pună material genetic în corpul tău, și în multiple ocazii și nu mă gândeam la nimic altceva, deoarece eu mă gândeam în sinea mea: Dumnezeule, acești oameni mă iubesc aici, sunt unul dintre cei mai buni angajați ai lor, așa că bineînțeles că ei nu vor face nimic care să mă rănească sau să mă ucidă, nu? Deci eu aveam genul acela de mentalitate pe atunci, dar acum ar fi o situație complet diferită.
    Și cam de asta am sfârșit prin a fi capabil să lucrez pe aceste eșantioane de ET foarte secrete deoarece eu nu aveam limite, eu aș fi făcut orice să avansez în acel proiect la acea vreme. Iar dacă aș fi spus nu, probabil că mi-ar fi dat drumul... să fiu sincer.
       Tu ai fost conștient de ceva efecte secundare vătămătoare ale acestui ADN ET?
  Da, iar ei ne-au informat despre asta, că anumite efecte secundare puteau să dureze undeva între 24 de ore și 7 zile, iar unele dintre efectele secundare puteau fi poate culoarea ochilor s-ar fi putut schimba, uneori tu ai fi avut o strălucire luminoasă, când tu în întuneric ai răspândi cam 8 cm de lumină strălucitoare și pe care nu o puteai vedea de unde emană ... acesta era un lucru, dar nimic ce ... mie nu mi-a fost niciodată rău sau să mă doară capul sau stomacul, nimic de acest gen, doar o ciudată anomalie morfogenetică ...
     Ei bine, în afară de administrarea de tip TB a materialului genetic, ai primit vreo altă injecție sau introduceri?
    Da, din păcate chiar din momentul în care ne înrolăm în armată, stai în linie și primești 15 injecții cu cine știe ce, iar în aceste proiecte clasificate tu trebuie să fi injectat cu multe lucruri diferite, iar unele dintre lucruri eu nu știam ce sunt.
   Mai târziu am aflat că aceste lucruri erau anticorpi, din cauză că în trecut au avut multe izbucniri a diverse tipuri de boli care erau de origine necunoscută, dar ei au fost capabili să izoleze acești viruși și bacterii, să facă un antidot pentru astea și aceste vaccinuri pentru ele și apoi ți s-ar fi oferit aceste chestii.
   Eu nu am avut reacții nici la acestea, din ce știu eu, dar eu cred că (mai târziu) s-a întâmplat ceva cu sistemul meu neurologic care era știți ... pe măsură ce am avansat în vârstă ...
       Da, și o mulțime dintre aceste injecții chiar îți afectează sistemul neurologic. Mie mi-a fost oferită o injecție ca și empat-intuitiv, care se presupunea să îmbunătățească
abilitățile tale și chiar le-a îmbunătățit, a fost uimitor.
    Mi s-a spus că noi le-am primit de la ET și nu știu dacă au venit dintr-un experiment genetic unde ei disecau un ET și au găsit chimicale care ne îmbunătățeau sau ne-au fost înmânate ... eu nu știu, dar aveau material genetic non-uman, în acestea sau îmbunătățiri și da, existau o mulțime de efecte secundare.
    Da, o mulțime și eu pot atesta asta deoarece foarte mult sânge și chestii pe care le luam de la acești ET, se încerca să-și dea seama cum se vindecau și tot felul de chestii interesante,  care cresc conștiența, iar în sângele lor aveau proteine și diferite tipuri de anticorpi, foarte diferiți, o întreagă pletoră o activitate celulară uimitoare și proteine acolo, pe care ei le realizau apoi sintetic din acestea și le vindeau apoi la Big Pharma.
    Știi, este destul de interesant că tu e posibil să fi disecat material genetic care venea prin programul spațial ... sigur ... deoarece noi am vorbit în emisiune de comerțul cu sclavi umani, dar de asemenea noi am primit foarte multă tehnologie de la ET, oferindu-le material genetic de la oameni și plante și alte lucruri de pe Pământ.
    Ei bine, noi am primit material genetic în schimb de asemenea, din tot cosmosul, iar eu am auzit că unele din cele mai mari descoperiri farmaceutice, au apărut din aceste mostre biologice.
   Da absolut, adică apariția lor și testarea lor acum cu aceste echipamente uimitoare pe care noi nu le avem în lumea civilă, cum ar fi cele care copiază oameni, ele acum chiar copiază celule în aceiași manieră în care tu vorbeai și o fac cu aceste materiale genetice pe care ei le obțin de la aceste autopsii de ET și chestii de genul și mostre de țesuturi de la aceste ființe.
    Deci sunt de acord cu asta și cred că Big Pharma a profitat imens din aceste proiecte,  deoarece corporațiile au patentat aceste proteine și materiale genetice și apoi le-au vândut către Big Pharma.
    Și nu numai asta, companiile farmaceutice, injecțiile care le oferă oamenilor, vaccinurile pentru gripă, acelea, viruși, vii sau nu, din interiorul acelor injecții sunt un sistem de livrare care poartă schimbări genetice în ADN-ul nostru.
     Da.
  Deci noi facem testare genetică pe proprii noștrii oameni cu ADN non-uman ADN non-uman terestru și ADN din afara planetei.
    Da, am citit câteva informări legat de asta, unde se spunea că, în special cu partea în care  are de a face cu hormonii tăi ... deci ei chiar transformau cumva bărbații diminuând testosteronul lor și făcând mai mult estrogen, iar pentru femei, pur și simplu le ofereau mai mult estrogen să le inhibe testosteronul, cu aceste suplimente și pastile.
   Iar asta nu este bine, deoarece atunci încep să tulbure corpul deoarece acesta nu este în homeostază unde ar trebui să se afle, ... căci dacă ar fi fost, totul s-ar activa și deschide, iar corpul s-ar putea vindeca el însuși.
   Acum eu știu că tu ai urmărit poveștile despre vaccinuri și despre modul cum ei găsesc tot mai multe dovezi că acestea contribuie sau cauzează autismul, tu ai văzut ceva sau ai văzut vre-un studiu despre acestea să cauzeze autismul? Și ai auzit ceva despre semințele stelare și de posibilitatea ca unii dintre acești copii autiști să fie semințe stelare, care au fost țintite?
    Nu, despre acestă parte a proiectului să o spun direct, dar am auzit prin colegii mei care sunt parte din proiecte ce sunt asociate cu asta, că există ceva ce se petrece în privința vaccinurilor cu acești copii, iar ei sunt speciali.
    Toată lumea e specială, dar aceștia sunt și mai speciali și există ceva ce se petrece în constituirea genetică a acestora care ori a fost accelerat pentru mai bine sau suprimat. Iar eu știu că tu știi un  pic mai mult despre asta decât mine, dar asta este ceea ce știu cu adevărat,  în ceea ce privește autismul.
     Interesant.
  O mulțime dintre oamenii care cercetează autismul au făcut de asemenea teste genetice în mod independent și au concluzionat că există nivele anormale, intoxicante de Aluminiu, în corpurile oamenilor cu autism ... ce crezi că se petrece în privința asta? Ar putea oamenii să facă o chelare și să scape de acel Aluminiu și să reducă simptomele?
    Oh da, chestia aia poate fi scoasă afară din corp, prin chelare în mai multe moduri. Există ape speciale, a 4-a stare a apei, starea de plasmă a apei, care a fost prezentată recent publicului, care permite, știți ... noi avem unul dintre colegii mei avea unul dintre acești muncitori care era sudor și s-a otrăvit cu mercur, și cu alte metale în corpul lui, iar el avea o familie și niște copii, era foarte tânăr cam de 35 de ani și era așa de toxic, că ei l-au mutat direct la Azilul Hope și au zis că mai are 4 zile.
       Acesta trece prin bariera de sânge a creierului, nu?
  Da, asta este problema, căci nu-l poți scoate afară odată ce este în creier, căci grăsimea din creier îl absoarbe fără să ia ... ne putem imagina, dar ne-am înșela. A 4-a stare a apei are un fel de capacitate de legare și de fapt se leagă de aceste metale din corp, iar dacă bei 9 - 12 litri într-o zi din aceasta, și 2-3 zile mai târziu, el era complet eliberat de mercur și plumb.
   Și vă spun chiar acum că nimeni de aici din acest platou care nu are mercur și plumb până la un anumit punct, dar el avea zero, deci cumva această apă, această apă avansată a stimulat corpul lui și s-a legat de aceste metale și le-a scos din corp, într-o anumită formă sau manieră, iar eu nu știu cum, din punct de vedere științific. Dar asta a fost documentat.
     Dar în general, dacă cineva ar avea ... dacă s-ar duce la un medic naturist de exemplu, li s-ar putea prescrie o detoxificare de metale grele?
   Da, există intra venoase (IV) pentru chelare, care sunt bineînțeles cele mai populare pentru a scoate aceste metale din corpul tău, iar eu recomand pentru oricine care are otrăvire cu metale, să facă asta sau să găsească această a 4-a stare a apei care se găsește, îmbuteliată, pe care o poți cumpăra îmbuteliată.
      Care este cea de-a 4-a stare a apei, mai exact?
  Este o apă purificată prin care trec gaz de plasmă prin ea și schimbă structura apei ...  structura moleculară, iar aceasta are ceva lucruri miraculoase știți, această apă hidratează de 10 ori mai bine ca apa, deci tu nu trebuie să bei decât atât din sticlă, o sticlă obișnuită de apă, pentru a obține aceiași hidratare.
   Așa că armata o adaptează și face ceva testări acum, deoarece reduce cantitatea pachetului soldaților, deoarece acelea sunt adeseori pachete de 36 de kg pe acești tipi ... și pot fi 23 de kg de apă ... un galon de apă cântărește câteva livre.
   Deci eliminând toată acea apă ... este în continuare aceiași hidratare, imaginați-vă. Știți, cât de departe ai putea să alergi fără să cari acea greutate, imaginați-vă că nu mai trebuie să iei așa de multă apă în explorările în spațiul profund, folosind rachete cu gaz combustibil, în 3D ... Deci către asta se îndreaptă.
    Ajungem într-un punct acum în care vom începe să ne gestionăm propria noastră genetică și progres spiritual. Noi nu vom mai fi un vas de laborator Petri pentru vreo 10 grupuri de ET, și grupuri Black OPS (de operațiuni negre). Este ceva ce va fi expus și în timp va deveni public și ceva ce vom începe cu toții noi înșine să ne gestionăm. Nu va mai fi realizată pe la spatele nostru.
   Corect, iar asta este uimitor, deoarece imediat ce ai controlul asupra propriului corp, se pot întâmpla lucruri uimitoare. Unul dintre motivele pentru care ET găsesc oamenii așa de fascinanți este că noi suntem unele dintre cele mai adaptabile creaturi din tot universul. Asta înseamnă că ne poți otrăvi, poți să dai cu lumină Ultra Violetă peste noi, cu unde electro-magnetice și știți ce? De-a lungul a sute și sute de ani, noi ne-am adaptat. Iar noi suntem ca și gândacii, nu putem fi uciși.
     Toată evoluția s-a întâmplat prin stres. Unul dintre lucrurile care mi s-au spus, chimia noastră, constituția corpului nostru este extrem de ușor de controlat și manipulat, mult mai ușor decât o mulțime dintre aceste grupuri ET care au trebuit s-o facă de-a lungul a mulți ani adăugând tehnologie și controlându-se pe sine de-a lungul multor multor ani.
    Exact Corey, ei s-au supra-inginerit pe sine de-a lungul timpului, iar acesta este motivul pentru care o mulțime de ET revin acum, de aceea o mulțime dintre lucrurile pe care le-am auzit că le-ai spus despre comerț și chestii, știți, ei încearcă să se repare pe sine. Și o mulțime dintre ei sunt doar noi aflați la 1 milion de ani, la câteva milioane de ani în viitor ...
    Da, am întâlnit câțiva dintre aceștia.
  Deci, ce se întâmplă acum? Ne ținem materialul genetic într-o bancă? Știți, chiar acum? Ce știm?
   Din ceea ce mi s-a spus vom trece printr-o fază destul de importantă în viitor. Vom trece printr-o fază în care ne vom revolta când vom afla de toate aceste programe genetice, ne vom revolta împotriva lor, iar oamenii vor începe să deturneze sau să-ți hacker-ească propriul tău ADN, iar lucrurile o pot lua razna într-atât încât nu vor mai exista diferențe reale între grupurile de oameni.
    Știți, există caucazieni (rasa albă) și diferite grupuri de oameni, și cumva sunt amestecate, iar apoi vom începe să ne jucăm cu genetica noastră într-un mod în care vom începe să o croim cum dorim, până când vom depăși acel punct și apoi să începem să devenim serioși în a deveni o populație cosmică ce-și gestionează ADN-ul în mod corect.
   Da, noi suntem super eroii universului și se uită la noi așa, iar noi ne uităm la ei ca la super eroi, deci este un lucru frumos când tu comunici cu ET să auzi că asta are legătură cu tine
deoarece noi credem că suntem așa de ... nu prea importanți comparativ cu acel univers mare și toate acele creaturi uimitoare, dar noi funcționăm cu toții în sinergie. Ei sunt noi și noi suntem ei, într-un fel, nu toți ET-ii, dar unii.
    Eu găsesc fascinant Emery faptul că noi venim împotriva unui sistem de credințe care este foarte puternic în care oamenii au fost învățați să creadă, cum că Pământul nu oferă sănătate oamenilor lui, că noi avem nevoie să sintetizăm sau să fabricăm artificial ceva ce nu ar fi oferit deja oferit de natură.
    Deci pe măsură ce ne întoarcem la această credință, tu ne-ai vorbit de ierburi chinezești  care sunt de fapt superioare lucrurilor pe care noi le putem fabrica. Tu crezi că noi, în ultimă instanță locuim într-un cosmos viu și benefic? Care chiar ne oferă tot ce avem nevoie?
     Absolut, și de aceea ne aflăm aici astăzi. Deci Pământul are grijă de noi și la fel și Universul, făcându-ne duș cu energie codată și materiale, pentru a ne lăsa să trăim pe Pământ. Toate conlucrează. Există o singură familie gigantică, dacă ne gândim la asta.
Gândiți-vă pe câte planete există populație. Gândiți-vă la Univers ca fiind UNA. Tot ce ai nevoie este exact aici. Este corpul și dacă-l ai, iar homeostaza lucrează corect, se va vindeca de la sine. Și toate celelalte lucruri îl ajută să se schimbe într-un corp mai puternic.
     Deci ... eu cred și unul dintre programele la care am lucrat, cu spațiul regenerativ, în călătoriile pe termen lung în spațiu, a fost, că nu există vreo parte de Pământ pe aceste nave, iar oamenii care călătoresc, astronauții care călătoresc, știți, s-ar deteriora, în special după  mai mult de 9 luni ...
      Da, ei suplimentează cu frecvențele Pământului.
  Așa că au început să înregistreze frecvența cristalelor, a pietrelor, a copacilor, și toate chestiile astea și chiar aduc plante, cristale și pietre în spațiu, cu astronauții și ghiciți ce s-a întâmplat? Ei au putut să stea de două ori mai mult, fără nicio ... deoarece ai o parte din Pământ cu tine ... care spre deosebire de Super-Man, o parte din planeta lui, Kryptonita, l-ar fi ucis, era opusul, nouă ne-a permis să supraviețuim.
      Știți, eu cred că tu ai descris homeostaza. Viața ... se dezvoltă în homeostază, deci pe orice planetă pe care se dezvoltă viața va dezvolta o homeostază într-atât încât totul va fi acolo pentru a menține homeostaza, inclusiv tratamentele medicinale.
   Și până una alta, Gaia nu ne-a dat afară de pe planetă încă, deoarece noi plătim chirie dar am petrecut prea tare făcând rău planetei, deci noi trebuie să fim zguduiți, și trebuie să curățăm planeta, acesta este cel mai important lucru pentru mine deoarece ... fără planetă  noi nu mai existăm.
    Iar următorul lucru cel mai important pentru mine sunt toate animalele și mamiferele de pe planetă, iar cel de-al 3-lea cel mai important lucru pentru mine suntem noi, oamenii ... deoarece noi avem nevoie de toate acelea pentru a lucra în homeostază, inclusiv viața plantelor.
      Fără ele noi nu existăm, așa că este important să avem grijă de această planetă și să o curățăm, după toate lucrurile oribile pe care le-am făcut acesteia, care chiar dacă nu sunt discutate, despre care voi știți, știți, cu testările adânc în subteran, toate astea otrăvesc planeta.
   Iar mama Pământ, Gaia nu va mai suporta asta prea mult timp, înainte să .... știți, ea a mai trecut prin asta înainte și ne va îndepărta, așa că noi trebuie să plătim chiria înainte de termen și să începem să ne curățăm apartamentul sau va exista ceva furie care va veni peste noi.
   Eu am găsit asta interesant ... eu am încetat să mă mai uit la televiziunea comercială în 1991,  eram cu adevărat dezgustat de aceasta, iar unul dintre lucrurile pe care le-am remarcat,  înainte să mă las de TV, și bineînțeles acum sunt bucuros că fac o formă benefică de televiziune care chiar înalță conștiința, dar am remarcat că ar exista un produs alimentar toxic, cum ar fi fast food-ul sau o mâncare procesată, urmată imediat de o reclamă pentru medicamente care tratează efectele mâncatului acelor alimente.
      Deci este ca și cum ... iar apoi un alt lucru pe care-l vezi sunt reclamele pentru vehiculele  care ard combustibili fosili. Acestea sunt cele 3 lucruri mari, fast food, farmaceutice și mașini. Deci cum crezi tu că am putea de-hipnotiza oamenii de credința că tu trebuie să mergi la farmaceutice dacă ai probleme?
    Tocmai ai făcut-o. Și asta este ceea ce facem aici. Noi facem oamenii conștienți. Deci chiar depinde de noi și de oameni ca noi, iar tu ai opțiuni. Mereu ai opțiuni și în curând vor exista mult mai multe opțiuni care vor exista în public, în care vei putea alege ce dorești și în care vei putea spune medicului pe care-o dorești.
    Ceea ce este foarte interesant și mă gândesc la Corey acum, când am început emisiunea el nu mânca sănătos ... și după niște contacte ET ... de ce nu ne spui un pic despre asta, cum te-a schimbat pe tine?
    Corect, eu eram cam cu 35 de kg mai greu decât acum, dar da, ei încercau să mă aducă  într-o dietă de frecvență înaltă de ceva vreme, iar eu mâncam corn dogs, și-i ignoram până în punctul în care într-un final am ajuns să mă intoxic alimentar și cumva am fost forțat pe calea asta.
     Îmi amintesc asta.
   Dar de când am trecut pe calea asta, schimbările care au apărut în mine au fost pur și simplu uimitoare. Schimbările cognitive, de sănătate au fost de necontestat.
     Oh, absolut.
   Și tu ai fost capabil să renunți la farmaceuticele la care se presupunea că nu vei putea să renunți niciodată la ele.
       Corect, da, mă aflam pe doze mari de Xanax pentru PTSD și am fost capabil să le las complet. Doctorul mi-a spus să nu fac asta ... eu le-am abandonat definitiv și nu am avut  niciun simptom pentru a ieși din medicație. A fost o experiență uimitoare.
   Da, pot să confirm asta, deoarece și eu am reușit să-mi schimb de curând obiceiurile mele,  recent, iar mesajele și vederea la distanță și intuiția pur și simplu au explodat făcând asta, așa că există categoric legat de ceea ce pui în corp și frecvența pentru asta ...
     Iar eu îmi amintesc de Pete Peterson, pe același subiect, care mi-a spus că pur și simplu, când oamenii își schimbă dieta le poate crește IQ-ul cu 20 de puncte.
    Oh, cu siguranță.
  Crezi asta? 
    Da, domnule ! Absolut.
  De ce crezi că s-ar întâmpla asta?
     Toxinele și inflamațiile.
     Da, toxinele și inflamațiile, acestea sunt cheia.
    Cum ți-ar crește asta IQ-ul totuși, dacă scapi de inflamații și toxine?
  Deoarece inflamațiile îți încetinesc bătăile inimii, inima ta va trebui să lucreze mai puternic  ești plin de colesterol și toate celelalte lucruri lipo-solubile care plutesc de colo colo, iar asta limitează cantitatea de hemoglobină și de oxigen care merg către creier.
   Deci crescând conținutul de oxigen la creier, încurajezi angiogeneza, formarea de noi vase de sânge care apoi saturează creierul tău și-i oferă toată energia și hrana în oxigen de care are nevoie cu adevărat.
   Și există lucruri care împiedică asta, cum ar fi fumatul, luatul de droguri, proasta mâncare, și chestii de genul, să nu faci mișcare ... Deci doar eliminând câteva astfel de lucruri și ieșind și mișcându-te un pic tu crești această Manna care se află în tine și permiți frecvenței să se schimbe și să aibe loc.
    Iar aici la Gaia com avem o mulțime de programe despre Tai Chi, Yoga, lucruri de acest gen ... Cum vezi aceste mișcări și discipline ca fiind relaționate? Există vre-un motiv ca oamenii să facă genul acesta de lucruri? Ar fi și astea de ajutor?
    Eu cred că sunt foarte benefice, după părerea mea, eu am făcut toate acele lucruri și ...  aduci energie în interior și gândești pozitiv și numai asta, reducând stresul în corp, fiind capabil să-ți oprești mintea doar pentru o oră/zi, asta face minuni, pentru conștiința ta și pentru sănătatea ta.

    Asta este extraordinar.  Vreau să vă mulțumesc vouă că vă uitați.

    Aceasta este Dezvăluirea Cosmică și ne vedem data viitoare.



 Vizionare Plăcută!

Link 1


Link 2


  Linkuri alternative: AICI 1 și AICI 2.

Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !


 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      Paul Marian

Un comentariu:

DESPRE VIDEO

Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.

IMPORTANT :

CLARIFICARE : Nu mă crede ! Nu crede nimic din ce se scrie pe acest blog ! Investighează, caută, analizează, discerne și crede-te pe tine însuți. Dacă dorești, poți reveni oricând. Acest blog reflectă doar un punct de vedere. Existență Fericită !

"Dacă vrei să găsești Secretele Universului (Micro sau Macro), gândește în termeni de Frecvență,Vibrație și Energie ... " (Nicola Tesla)

Cu Discernământ și Voință ieșim din Marea Ignoranță ... cea Vastă, Comodă și Ademenitoare
***Dacă crezi de cuviință distribuie orice Postare sau Informație pe care o consideri Necesară și vrei ca Prietenii și Apropiații Tăi să o Cunoască.***
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...