JASON, UN NOU INFORMATOR

    Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe Jay Weidner  și invitat pe Jason Rice. 
      Jason iese curajos ca un nou informator pentru a dezvălui experiențe incredibile în PSS. Pentru prima dată, dezvăluie evenimente din copilărie care au condus la admiterea într-un  grup de recrutare a programelor MILAB, unde a fost indentificat ca empat-intuitiv. Antrenamentul pe care l-a primit, abia a fost o pregătire pentru experiențe dificile de-a lungil programului 20 & Back , care l-a dus în lumi îndepărtate.       
    Schimbări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă. Pentru a ajuta la facilitatea schimbărilor care vin, aceste ființe au numit un purtător de cuvânt pentru a spune cine sunt și de ce au venit.
       Astăzi avem un oaspete special. Numele lui e Jason Rice și susține că a fost într-un program spațial secret (PSS). De ce ai ieșit tu personal în față?

  Eu ies în față acum deoarece ... există alte câteva mii acolo, care au trecut prin asta, și au trecut prin programul „20 & Back” (20B = 20 de ani și înapoi) iar eu nu vorbesc nu numai despre americani, vorbesc despre toată lumea.
  Iar unii dintre oamenii care nu s-au întors, povestea lor trebuie să fie spusă. Fie că au fost soldați sau oameni de știință sau pur și simplu, civili, ei au realizat sacrificiul ultim pentru umanitate, iar poveștile lor trebuiesc spuse. Noi trebuie să avem Dezvăluire Completă.
  Oamenii trebuie să știe anumite lucruri pe care le-a făcut umanitatea. Este timpul să ne vindecăm și să creștem din asta.
      Deci hai să începem cu începutul. Tu ai o problemă comportamentală deoarece tu ai fost mereu un artist al evadării.
  Eu am tot continuat să fiu adus înapoi de poliție sau de străini, eu aveam propriile mele plăcuțe pentru căței, „dacă s-a pierdut, vă rugăm sunați” pe un lanț, așa că ultima dată când am fost adus înapoi de același ofițer de poliție, le-a spus părințiilor mei că dacă nu mă țin închis și nu au controlul locurilor unde am fost voi fi luat în custodia statului.
     Iar asta i-a făcut pe părinții tăi să se înspăimânte, deoarece le era frică de poliție și de serviciile de protecție a copilului, de toți acei oameni care ar veni să investigheze. Complet de înțeles.
  De înțeles, bineînțeles că ei erau îngroziți și au găsit un program comportamental la una dintre universitățile locale și m-au înscris în acesta.
     Ce s-a întâmplat acolo?
  Ne-ar fi dat o comandă: „hei, eu vreau ca tu să stai pe acest scaun!” „Nu te ridica.” Și bineînțeles că existau jucării peste tot în cameră, tot felul de distracții interesante. Iar eu bineînțeles m-am ridicat și imediat ce m-am ridicat, m-au luat și m-au pus într-o cutie, au închis cutia și apoi ar fi așteptat.
  Bineînțeles că eu aș fi țipat și zbierat și aș fi lovit și aș fi distrus. Imediat ce m-am oprit ... ei ar fi deschis, m-ar fi scos afară, m-ar fi așezat pe același scaun și mi-ar fi dat un M&M.
     Deci ei începeau să-ți formeze personalitatea în acel moment.
  Așa este.
     Iar motivul pentru dulciuri și jucării era să te ademenească la indiferent ce doreau ei să schimbe, crezi că doreau să-ți schimbe comportamentul?
  Da, să-l controleze, iar acel program s-a dovedit a fi unul dintre brațele ce recrutau pentru programul MILAB și acolo am fost identificat ca un empat-intuitiv.
     Când spui empat - intuitiv, ce vrei să spui?
  Un empat-intuitiv este cineva care simte sau știe ceva fără să i se spună, fără să fi experimentat înainte, este o capacitate de a percepe emoțiile și nu este citirea minții, ci a fi capabil să simți ce simt ceilalți și să fii capabil să intuiești de ce se simt în felul acesta sau cum ar trebui să funcționeze ceva sau cum ar trebui să se îmbine, este ... oamenii au denumit-o parapsihic, dar nu este cu adevărat același lucru.
     Într-un final tu a trebuit să te duci la școală.
  Așa e.
     Deci tu ai mers la școală, în clasa I sau indiferent, ți s-a întâmplat ceva?
  După ce am intrat la școală, ceea ce s-a întâmplat a fost faptul că cineva ar fi venit fie dimineața sau în timpul zilei și eram luat, ca să mi se permită să plec de la școală, și mă duceau într-o amenajare subterană sau doar într-o clădire obișnuită să facem antrenamentul prin care ei ne-au făcut să trecem.
     A existat o întrerupere între programul universității și acest program nou, care cred că este MILAB, asta este ceea ce spui tu?
  Așa este.
     Explică privitorilor noștrii ce este MILAB.
  Programul MILAB este un program militar de răpiri, fiind una dintre agențiile responsabile
pentru recrutarea, antrenarea, îndoctrinarea și pregătirea copiilor pentru programe speciale din cadrul PSS și din alte proiecte clasificate. La acea vreme eu credeam că o să merg într-o excursie specială pe teren.
     Și erai și cu alți copii?
  Da, între 3 și 5 copii odată, din câte îmi amintesc. Iar ei ne-au pus să lucrăm la niște puzzle-uri foarte simple. Avertismentul era că noi nu trebuia să vorbim. Noi trebuia să lucrăm în echipe de câte 2, uneori 3 și să lucrăm împreună să facem acest puzzle împreună.
  Ce făceau ei era să ne antreneze capacitățile noastre intuitiv-empatice în lucru în echipă.  Noi am progresat la mai multe piese și mai mici și din nou, noi nu puteam vorbi. Noi trebuia să comunicăm non-verbal și să avem încredere în a lucra cu abilitățile noastre intuitiv-empatice, până în punctul în care exista un puzzle cu o singură culoare cu mii de piese la care lucram împreună. Ei au inclus de asemenea legarea la ochi pentru a lucra împreună ca astfel să ne antrenăm capacitățile intuitiv-empatice și lucrul în echipă.
     Ar fi corect să spunem că ei caută această calitate, în acești copii?
  Asta este absolut corect, ei caută această calitate în oameni deoarece îi fac soldați mai buni,
agenți mai buni . Tu ai putea intra într-o încăpere și să te adaptezi unei situații cu 5-6 oameni diferiți, fiind capabil să-i citești pe toți odată, să știi scenariu, să înțelegi mediul înconjurător.
     Tu ai remarcat un proces de rafinare cu acești copii? Știai sau vedeai dacă vor reuși sau nu, dacă vor merge mai departe sau nu, ceva de acest gen?
  Da, au existat oameni care nu reușeau, nu progresau și de obicei, acei copii nu stăteau, nu se întorceau.
  Ei au folosit medicație asupra noastră pentru a ne îmbunătății capacitățile noastre intuitiv-empatice și de asemenea pentru a se înlesni uitarea, să nu ne amintim unde am fost sau ce am făcut și apoi să ne implanteze cu amintiri false, de ecranare.
     De ce făceau asta?
  Ei nu doreau ca publicul să știe ceea ce făceau ei și că luau copii de la școală ... să-i facă să facă tot ceea ce ei aveau nevoie ca ei să facă. Dacă lumea afla că ei luau copii de la școală, ca să meargă la antrenamente și că ei îi injectau fie cu medicație experimentală sau care nu era pe piață, oamenii ar pune mâna pe arme.
     A existat vre-un fel de traumă asociată cu asta?
  Da.
     Ei bine, spune-mi despre asta.
  Da, o parte din antrenament implica găsirea fricilor noastre individuale și apoi ei ne inundau cu acele frici. De exemplu, dacă cuiva îi era frică de înecare, deoarece ei foloseau realitate virtuală, realitate augmentată ... din nou, asta se întâmpla la sfârșitul anilor 70, cu mult timp înainte ca toate astea să fie pe piață, iar ca și copil asta era o jucărie uimitoare, era o mare aventură, doar că ei realizau călătorii traumatizante, asta făceau ei.
  Așa că ei au aflat toate fricile mele, de tot ceea ce mi-era frică, fie că era mici sau mari, iar apoi mă puneau într-o realitate virtuală unde nu puteam să fac diferența între ceea ce era real și ceea ce era virtual. Iar apoi eu trebuia să trec prin experiența de a fi omorât prin foc, să fiu împușcat, sau ciomăgit, sau înec sau a unui număr de căi oribile de a muri. Ei te inundau cu acestea, pentru a te desensibiliza la ele. Iar aceștia erau copii.
     Când ai ajuns acasă după aceste experiențe, părinții tăi au remarcat că erai zăpăcit?
  Ei bine, ei te-ar fi trecut printr-o ștergere a memoriei, oferindu-ți o amintire de ecranare,  așa că în loc să fiu ars în foc toată ziua, de 5 sau 6 ori, eu îmi aminteam că am fost la un acvariu în mintea mea conștientă, dar coșmarurile erau încă acolo, eu încă aveam coșmaruri, eu încă aveam perioade când nu puteam să mănânc sau perioade când aveam dispoziții așa că bineînțeles că părinții mei nu aveau nimic pe care să se bazeze, așa că pentru ei, eu eram doar un copil care creștea.
  În timpul nopții ne scoteau din case și ne duceau la mall-uri închise peste noapte, și atunci noi am fi făcut ori mici acțiuni de luptă cu arme sau antrenamente de acțiune imediată genul de chestii „capturați steagul”  în care noi aveam un mic pistol și purtam un costum care dacă era contactat de raza infraroșie te-ar fi înghețat ca și cum ai fost împușcat, iar dacă era o împușcătură într-o zonă fatală costumul tău ar fi înghețat complet și trebuia resetat complet deoarece era o ucidere simulată.
     Așa.
  Ei ne puneau unii împotriva celorlalți și am aflat curând cine avea mai multă putere și capacitate pentru strategie, iar ceea ce s-a întâmplat a fost că fiecare nu juca doar pentru el, ci s-a transformat în a face echipă cu alți oameni și apoi să se adune împotriva unei singure persoane.
     Este cumva crearea unei auto-organizări, deci voi vă organizați voi înșivă într-un mod simbiotic, în loc să fiți de sus în jos.
  Așa e.
     Deci un antrenament foarte serios.
  Este foarte traumatizant.
     Cât timp a durat această perioadă a antrenamentului tău?
  S-a desfășurat timp de 8 ani, până când am avut 13 ani.
     În regulă, deci tu ai împlinit 13 ani, și ai făcut tot acest antrenament. Ei nu l-ar fi făcut fără niciun motiv, costă foarte mulți bani. Ei investesc mult în tine, ce se întâmplă în acest punct?
  Acela a fost anul când m-au scos de la antrenament și m-au pus în serviciu activ.
     Ce s-a întâmplat? Cum au făcut ... ți-au spus că te vor lua în PSS sau ce au făcut?
  În această zi anume, eu i-aș fi întâlnit când mergem în josul străzii, de la școală. Conform restului școlii, eu pur și simplu săream (chiuleam), dar eram pe stradă i-am întâlnit ca de multe alte ori, m-am suit în spatele mașinii, și nu mi-au spus că voi dispărea, că voi intra în serviciul activ.
     Ei nu ți-au spus?
  Nu. Ei pur și simplu m-au luat.
     Asta a fost o surpriză.
  Surpriză!
     Ghici ce? Eu sper că ai spus tuturor la revedere în dimineața asta.
  Eu nu am toate amintirile de la primul meu 20B, nu au revenit încă. Programul „20 și Înapoi” (20B) se bazează pe folosirea tehnologiei avansate în care tu servești timp de 20 ani și la finalul acelui serviciu tu ești regresat în vârstă medical și cuantic, până în momentul în care tu ai intrat inițial în serviciu și apoi ei te duc înapoi în timp în punctul din timp în care tu ai intrat inițial în serviciu. Dar tu totuși ai trăit și ai avut acei 20 de ani de serviciu, pe care l-ai oferit în indiferent care program și există un număr de PSS-uri care folosesc această tehnologie.
     Și au avut grijă de tine când te-ai întors?
  Când eu m-am întors o parte din pachetul „plecare și întoarcere în prezent” pe care l-au lăsat, inclusiv programarea ca eu să vreau să merg în serviciul militar. Și se pare că peste noapte, am căpătat un interes pentru armată, am vrut să merg la colegiu, am vrut să primesc educație, am fost un individ dedicat în acel moment.
     Tu ai mers la liceu în curând?
  Am mers la liceu și am menținut GPA 3.9 în liceu care a fost o bursă de merit (Grade Point Average - Media  = n.t.) pentru forțele aeriene ROTC  și am fost premiat cu o bursă de studii în inginerie (Reserve Officers' Training Corp = n.t.) pentru armata SUA și am ales ingineria.
     Și ți-ai terminat cei 4 ani?
  Mi-am terminat cei 4 ani.
     Și apoi ai intrat în armată.
  Armata din 20B prin care am trecut a fost fix la începutul carierei mele în armata SUA. Din cel de-a doilea 20B am mult mai multe dintre amintiri. Am fost însărcinat în aceiași zi în care am absolvit colegiul, adică în Decembrie 1996, iar 2 luni mai târziu mi s-a oferit o schimbare a ordinelor mele .
  Ordinele mele inițiale erau să raportez către Fort Leonard Wood să particip la cursul de bază al ofițerilor, iar înainte cu o zi de data în care se presupunea să plec am primit noi ordine însărcinându-mă cu biroul de cercetare al armatei din Carolina de Nord. Nu am nicio idee de ce, nu am primit nicio explicație pentru asta.
     Deci la două luni după ce ți-ai început serviciul activ, te-au luat din nou.
  Din nou.
     De ce ies acum toți acești oameni în față cu amintiri?
  Se pare că le ia 15 - 20 de ani ca amintirile să iasă la suprafață.
     De ce crezi că se întâmplă asta?
  Pentru un motiv sau altul, amintirile sunt mereu acolo. Pentru mine una dintre ele a fost la vârsta de 33 de ani, care se întâmplă să fie la 20 de ani după primul meu 20B. Eu am mers pentru o chirurgie ambulatorie și am ieșit din aceasta și eram încă sub foarte multă anestezie, iar eu nu-mi amintesc asta, dar personalul asistentelor mi-au spus că am vorbit că am fost în spațiu și am fost parte dintr-un program, mergând în spațiu și făcând lucruri, și bineînțeles, când mi se spunea asta eu ziceam: „wow, eu nu-mi amintesc să fi spus nimic din toate astea”, iar la acea vreme mi-am zis că e doar un caz în care vorbește anestezia, iar de atunci am realizat că acesta a fost doar un alt semn.
     Oamenii care conduc aceste programe ar trebui să se îngrijoreze din cauza oamenilor care acum au primul val de amintiri, care le vin înapoi?
  Eu cred că oamenii care desfășoară aceste programe și o parte din tehnologia care o folosesc pentru ștergerea minții, ei știu că există 1-3% asupra cărora ștergerea minții nu ar funcționa și lor li se întorc amintirile mult mai rapid, decât mie. A funcționat asupra mea.
  Oricine a lucrat în PSS a fost prelucrat, cu toții.
     Ei bine, eu vreau ca tu să știi că sunt foarte fericit că te-ai decis să ieși în față să-ți spui povestea și noi o vom relata în detaliu pe măsură ce se desfășoară aici, în emisiuni următoare, dar dă-mi voie să te întreb: ți-e frică că te va opri cineva să vorbești?
  Am îngrijorări pentru siguranța celor pe care-i iubesc și la care țin, dar trecând prin asta și amintindu-mi lucrurile prin care am trecut, mă simt mult mai motivat să aduc asta la lumină, decât sunt îngrijorat de propria mea siguranță.

Mulțumesc că vă uitați.


 Vizionare Plăcută!

Link 1


Link 2


  Linkuri alternative:   AICI 1  și  AICI 2

Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !

 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      Paul Marian