Bun găsit la un nou film de analize, sinteze și explicații ezoterice, în mare parte necunoscute publicului larg. După proiectul Genesys 64 , Călătorie în Interior , Originea ce au fost postate pe acest blog, astăzi îți/vă recomand pentru vizionare, analiză, cunoaștere și înțelegere un film excelent, cu explicații simple despre viața ta, a noastră și a tot ce ne înconjoară pe această minunată planetă, Geea, Gaia, Terra etc. Este primul film dintr-o serie de câte vor face creatorii ei, vom traduce și posta pe măsura apariției lor. Începem ...
Samadhi este un vechi cuvânt sanscrit pentru care nu există echivalent modern. Există o provocare fundamentală în a face un film despre Samadhi.
Samadhi indică către ceva ce nu poate fi exprimat la nivelul minții. Acest film este pur și simplu, manifestarea exterioară a propriei mele călătorii interioare. Intenția nu este să vă învăț despre Samadhi sau să ofer informații pentru mintea dvs., ci să vă inspir să vă descoperiți în mod direct adevărata natură. Samadhi este mai relevant acum mai mult decât oricând. Noi suntem într-o perioadă din istorie în care noi nu numai că am uitat de Samadhi, ci am uitat ce am uitat. Această uitare este Maya, iluzia sinelui.
* Partea I: MAYA - Iluzia Sinelui * Ca și oameni, majoritatea dintre noi trăim cufundați în viețile noastre de zi cu zi, cu foarte puțină atenție la cine suntem noi, de ce ne aflăm aici și încotro ne îndreptăm.
Majoritatea dintre noi nu au realizat vreodată sinele lor adevărat, sufletul sau ceea ce Buddha a numit Anatta, acela care este dincolo de nume și formă, dincolo de gândire ... În consecință, noi credem că suntem aceste corpuri limitate.
Noi trăim în frica, conștientă sau inconștientă, că structura limitată a sinelui cu care noi suntem identificați, va muri. În lumea de astăzi, marea majoritate a oamenilor care sunt angrenați în practici religioase sau spirituale cum ar fi yoga, rugăciune, meditație, cântatul monoton, sau orice tip de ritual sau practicând tehnici care sunt condiționate ceea ce înseamnă că sunt parte din construcția ego-ului.
Căutarea și activitatea nu sunt o problemă.
Crezând că ai găsit răspunsul în vre-un fel de formă exterioară, este problema.
Spiritualitatea în forma ei cea mai comună nu este diferită de gândirea patologică care se întâmplă peste tot. Este o agitație suplimentară a minții. Mai multă "facere" umană în opoziție cu mai multă "ființare" umană.
Ego-ului vrea mai mulți bani, mai multă putere, mai multă iubire, mai mult din toate.
Aceia aflați pe o așa zisă cale spirituală își doresc să fie mai spirituali, mai treziți, mai echidistanți, mai pacifici, mai iluminați.
Pericolul pentru tine privind acest film, este că mintea ta va dori să obțină Samadhi.
Chiar și mai periculos este ca mintea ta să creadă ca a obținut Samadhi.
Oricând există o dorință de a obține ceva poți fi sigur că este constructul ego-ului la lucru.
Samadhi nu este despre obținere sau să adaugi ceva mai mult ție însuți.
Pentru a realiza Samadhi este să înveți să mori înainte de a muri.
Viața și moartea sunt ca yin și yang, un continuum inseparabil, desfășurându-se la nesfârșit, fără început sau sfârșit.
Când dăm deoparte moartea, noi de asemenea dăm deoparte viața.
Când experimentezi direct adevărul a ceea ce ești, nu mai există nici o frică de viață sau moarte.
Ni se spune cine suntem de societatea sau cultura noastră, iar în același timp suntem sclavii unui inconștient mai profund, o dorință și o aversiune biologică care ne guvernează alegerile.
Constructul egoului nu este nimic altceva decât impulsul de a repeta. Este pur și simplu calea pe care energia vrea să fie luată, și tendința acelei energii de a o lua pe aceiași cale din nou, indiferent că este pozitivă su negativă pentru organism. Există nivele infinite de memorie sau minte, spirale în interiorul spiralelor.
Când conștiința se identifică cu această minte sau construct al egoului, vă leagă de condiționarea socială, pe care o puteți numi Matricea.
Există aspecte ale ego-ului de care putem fi conștienți, dar inconștientul, "cablarea" arhaică, fricile primare, existențiale, care conduc de fapt omul-mașină, nesfârșitele tipare de agățare, către plăcere și evitare a durerii, au fost sublimate în comportamente patologice.
Precum vitele, majoritatea oamenilor trăiesc și mor în subjugare pasivă, hrănind cu viețile lor Matricea.
Noi ne trăim viețile blocați în tipare neuronale, vieți pline adesea de mare suferință, și nu ne-am gândit niciodată că am putea fi liberi de fapt.
Este posibil să abandonezi o viață ce este moștenită din trecut. Să o trăiești pe aceea care așteaptă să iasă înainte prin lumea interioară.
Noi ne-am născut cu toții în această lume cu structuri condiționate biologice, dar fără conștiință de sine. Adeseori când te uiți în ochii unui copilaș nu există nicio urmă de sine, ci doar o goliciune luminoasă.
Persoana în care cineva crește este o mască purtată peste conștiință.
Shakespeare spunea că toată lumea este o scenă, iar toți bărbații și femeile, doar actori.
Într-un individ trezit, conștiința strălucește prin personalitate, prin mască.
Când ești treaz nu te identifici cu personajul tău.
Tu nu crezi că ești măștile pe care le porți. Dar nici nu renunți la a juca rolul.
Când suntem identificați cu personajul nostru, cu persoana noastră, aceasta este Maya , iluzia sinelui. Samadhi este trezirea din visul personajului tău din jocul vieții.
La 2400 de ani după ce Plato a scris Republica, umanitatea încă își croiește drumul de ieșire din Peștera lui Plato. De fapt noi suntem poate mai pătrunși de iluzii decât niciodată.
Plato a scris despre Socrate care a descris un grup de oameni care locuiau înlănțuiți într-o peșteră toată viața lor cu fața spre un zid gol. Tot ceea ce ei puteau vedea, erau umbre proiectate pe un perete de lucrurile care treceau prin fața unui foc care era în spatele lor.
Acest spectacol cu păpuși a devenit lumea lor. Conform lui Socrate, aceste umbre erau cel mai apropiat lucru de realitate pe care oamenii îl vedeau. Chiar și după ce li s-a spus de lumea exterioară ei au continuat să creadă că umbrele sunt tot ceea ce există ... chiar dacă suspectau că exista ceva mai mult, ei nu erau dispuși să părăsească ceea ce le era familiar.
Omenirea de astăzi este ca oamenii care văzuseră doar umbrele pe pereții peșterii. Umbrele sunt echivalentele gândurilor noastre. Lumea gânditului este singura lumea pe care noi o știm, dar există o altă lume care este dincolo de gândire, dincolo de lumea dualistică.
Sunteți dispuși să părăsiți peștera, să părăsiți tot ceea ce știți, pentru a afla adevărul legat de cine sunteți voi?
Pentru a experimenta Samadhi, este necesar să vă luați atenția de la umbre, de la gânduri, către lumină. Când o persoană este obișnuită doar cu întunericul, atunci el trebuie să devină gradat obișnuit cu lumina. Ca o aclimatizare la orice nouă paradigmă ia timp și efort și o dorință de a explora noul, precum și a elimina vechiul. Mintea poate fi asemănată cu o capcană pentru conștiință, un labirint sau o închisoare. Nu este faptul că tu te afli la închisoare, tu ești închisoarea. Închisoarea este o iluzie. Dacă ești identificat cu un sine iluzoriu, atunci ești adormit.
De îndată ce ești conștient de închisoare, dacă te lupți să ieși din iluzie, atunci tu tratezi iluzia ca și cum ar fi reală și încă rămâi adormit. Doar că acum visul devine un coșmar. Tu vei urmări și vei fugi de umbre pentru totdeauna.
Samadhi este trezirea din visul sinelui separat sau din constructul egotic. Samadhi este trezirea din identificare din închisoarea pe care eu o numesc "mine". Tu nu poți fi liber cu adevărat deoarece oriunde mergi, închisoarea ta e acolo.
Trezirea nu înseamnă să renunți la minte sau la Matrice, dimpotrivă, când nu ești identificat cu ea, atunci poți experimenta jocul vieții mult mai deplin, bucurându-te de spectacol așa cum este fără să îți atașament sau frică. În tradițiile antice, acesta era numit Jocul Divin sau Lila, jocul dualității.
Conștiința umană este un continuum. La o extremă oamenii sunt identificați cu sinele material. La cealaltă extremă este Samadhi, încetarea sinelui. Fiecare pas pe care-l facem în continuumul spre Samadhi, aduce mai puțină suferință. Mai puțină suferință nu înseamnă că viața va fi lipsită de durere.
Samadhi este dincolo de dualitatea durerii și plăcerii. Ceea ce înseamnă este că există mai puțină minte, mai puțin sine creator de rezistență către indiferent ce se desfășoară, iar acea rezistență este ce crează suferință. Realizând Samadhi chiar și odată, asta îți va permite să vezi ce este la celălalt capăt al continuumului, să vezi că există și altceva în afară de lumea materială și propriul interes.
Când există o reală încetare a structurilor sinelui în Samadhi, nu există niciun gând ego-tic, nici un sine, nicio dualitate și totuși există Eu Sunt-ul, Anatta sau non-sinele. În acea goliciune este apariția lui prajna sau înțelepciune.
Înțelegerea că sinele imanent este mult dincolo de jocul dualității, dincolo de întregul continuum. Sinele imanent este etern, neschimbător, mereu acum.
Iluminarea înseamnă contopirea spiralei primordiale, a lumi manifestate mereu schimbătoare sau lotusul, în care timpul se desfășoară, cu ființa ta eternă. Cablarea ta interioară crește ca o floare mereu în desfășurare pe măsură ce te dezidentifici cu sinele, devenind un pod viu între lumea timpului și cea eternă.
Realizarea sinelui imanent este doar începutul căii cuiva. Majoritatea oamenilor vor trebui să experimenteze și să piardă Samadhi de nenumărate ori în meditație înainte de a fi capabili să-l integreze și în alte fațete ale vieții. Nu este neobișnuit să ai profunde înțelegeri în ceea ce privește natura ființei tale, în timpul meditației sau introspecției, pentru ca apoi să te regăsești din nou urmărind din nou aceleași tipare, uitând adevărul celui care ești.
Pentru a realiza acea nemișcare sau goliciune în fiecare fațetă a vieții, fiecare fațetă a cuiva trebuie să devină goliciune, dansând ca toate lucrurile.
Nemișcarea nu este ceva separat de mișcare, nu este opusul mișcării. În Samadhi, nemișcarea este recunoscută a fi identică cu mișcarea. Forma este identică cu goliciunea.
Asta este lipsit de sens pentru minte, deoarece mintea este apariția în existență a dualității.
René Descartes părintele filozofiei occidentale este faimos pentru afirmația: "Gândesc, deci exist." Nici o altă frază nu încapsulează mai bine căderea civilizației și identificarea completă cu umbrele de pe zidul peșterii. Eroarea lui Descartes, ca și eroarea aproape a tuturor oamenilor, este echivalarea ființei fundamentale cu gândirea. La începutul tratatelor lui cele mai faimoase, Descartes a scriscă aproape orice poate fi pus la îndoială: el se poate îndoi de simțurile lui și chiar de gândurile lui. Tot așa în Kalama Sutra, Buddha a spus că pentru a verifica adevărul, cineva trebuie să pună la îndoială toate scripturile, tradițiile, învățăturile și tot conținutul minții proprii și a simțurilor.
Amândoi au pornit cu mare scepticism, dar diferența a fost că Descartes a oprit investigarea la nivelul gândirii, în timp ce Buddha a mers mai profund. El a penetrat dincolo de nivelele cele mai profunde ale minții. Poate dacă Descartes ar fi mers dincolo de mintea lui gânditoare, ar fi realizat adevărata lui natură, iar conștiința vestică ar fi fost foarte diferită astăzi. În schimb, Descartes a descris posibilitatea unui demon malefic care ar putea să ne țină sub un văl al iluziei. Descartes nu a recunoscut acest demon malefic ca fiind ceea ce este.
Ca și în filmul Matrix, noi am putea fi cu toții conectați la vre-un program elaborat, hrănindu-ne cu o lume de vis iluzorie. În film, oamenii și-au trăit viețile în Matrice în timp ce la alte nivele ei erau doar baterii, hrănind prin forța vieții lor niște mașini care foloseau energia lor pentru propria lor agendă.
Oamenii mereu vor să blameze ceva din afara lor, pentru starea lumii, sau pentru propria lor nefericire, indiferent că este o persoană, un grup anume, sau o țară, religie sau vre-un fel de illuminati aflați în control, cum ar fi demonul malefic al lui Descartes sau mașinile conștiente din Matrice.
În mod ironic, demonul pe care Descartes la văzut, a fost cel după care se definea pe sine.
Când realizați Samadhi, devine clar că există un controlor, există o mașină un demon malefic care-ți extrage viața, zi după zi. Mașina ești tu.
Structura sinelui tău este construită din multe sub-programele condiționate sau mici șefi. Un mic șef care râvnește mâncare, altul râvnește bani, altul statut, poziție, putere ... sex, intimitate ... altul vrea conștiință sau atenție de la alții. Dorințele sunt la propriu, nesfârșite și nu pot fi niciodată satisfăcute. Noi cheltuim o grămadă de timp și energie decorându-ne prezența, cedând presiunilor de a ne îmbunătăți măștile și a hrăni acești mici șefi, făcându-i mai puternici ... Ca și dependenții de droguri, cu cât încercăm mai mult să satisfacem acești mici șefi, cu atât sfârșim prin a râvni mai mult.
Calea către libertate nu este îmbunătățire de sine sau cumva satisfacerea agendei sinelui.
Ci este o abandonare a agendei sinelui cu totul. Unii oameni se tem că trezirea naturii lor reale va însemna că-și vor pierde individualitatea și bucuria de viață. De fapt, opusul e adevărat.
Individualitatea unică a sufletului poate fi exprimată doar când sinele condiționat este depășit.
Deoarece noi rămânem adormiți în Matrice, majoritatea dintre noi, nu aflăm niciodată ceea ce vrea sufletul să exprime de fapt.
Calea către Samadhi implică meditația, care înseamnă atât observarea sinelui condiționat, a ceea ce se schimbă și realizarea naturii tale reale, a ceea ce nu se schimbă. Când ajungi în punctul tău de nemișcare, sursa ființei tale, atunci tu aștepți instrucțiuni suplimentare, fără a avea nicio insistentă despre cum ar trebui să se schimbe lumea ta exterioară. Nu voia mea, ci o voință mai înaltă, se va face.
Dacă mintea încearcă doar să schimbe lumea exterioară, să se conformeze cu vreo idee
a ce crezi tu că ar trebui să fie calea, este ca și cum ai încerca să schimbi imaginea din oglindă, manipulând reflexia.
Pentru a face imaginea din oglindă să zâmbească, evident, tu nu poți manipula reflexia, tu trebuie să realizezi cu tu, ești sursa autentică a reflexiei.
Odată ce realizezi sinele tău autentic, asta nu înseamnă că totul din exterior trebuie neapărat să se schimbe. Ceea ce se schimbă energia internă conștientă, inteligentă sau prana, care este eliberată de tipare condiționate, și devine disponibilă pentru a fi direcționată de către suflet.
Tu poți deveni conștient de scopul sufletului doar atunci când ești capabil să observi sinele condiționat și căutările lui nesfârșite ... și să-l lași să plece.
În mitologia greacă se spune că zeii l-au condamnat pe Sisif să repete o sarcină lipsită de sens pentru eternitate. Sarcina lui era de a împinge la nesfârșit un bolovan sus pe un munte, doar pentru ca acesta să se rostogolească la vale din nou. Existențialistul francez și autorul câștigător de premiu Nobel, Albert Camus, a văzut situația lui Sisif ca o metaforă a umanității. El a pus întrebarea : cum putem să găsim scop în această existență absurdă?
Ca și oameni, noi trudim la nesfârșit, construind pentru o zi de mâine ce nu vine niciodată ... iar apoi murim. Dacă realizăm cu adevărat acest adevăr, atunci noi ori o luăm razna dacă suntem identificați cu personale noastre egotice. Sau ne vom trezi și vom fi liberi ...
Noi nu putem avea succes niciodată în zbaterea exterioară, deoarece aceasta este doar o reflexie a lumii noastre interioare. Gluma cosmică, absurditatea situației devine clară, când există un eșec complet și total al sinelui egotic să se trezească din căutările lui inutile.
În Zen există o vorbă: "Înainte de iluminare, ciopleam lemnul și căram apa, ... după iluminare, cioplesc lemnul, car apă."
Înainte de iluminare, cineva trebuie să rostogolească bolovanul sus pe deal. După iluminare cineva trebuie de asemenea să rostogolească bolovanul sus pe deal. Ce s-a schimbat? Rezistența interioară la ceea ce este, zbaterea a fost abandonată. Sau mai degrabă, cel care se zbate, a realizat că este iluzoriu.
Voința individuală sau mintea individuală și voința divină sau mintea mai înaltă, sunt aliniate.
Samadhi este în ultimă instanță o abandonare a tuturor rezistențelor interioare, față de toate fenomenele schimbătoare, fără excepție. Cel care este capabil să realizeze pacea interioară indiferent de circumstanțe, a atins adevăratul Samadhi. Tu abandonezi rezistența nu pentru că tu ierți un lucru sau altul, ci pentru că libertatea ta interioară nu este condiționată de exterior.
Este important să remarcați că atunci când acceptăm realitatea așa cum este, asta nu înseamnă neapărat că noi încetăm să mai acționăm în lume sau că devenim
meditatori pacifiști, de fapt, opusul poate fi adevărat.
Când încetăm să acționăm fără a mai fi condiționați de motive inconștiente, atunci este posibil să acționezi în aliniere cu Tao, cu întreaga forță a energie noastre
interioare, din spatele nostru.
Mulți vor argumenta că pentru a se schimba lumea și a aduce pacea, noi trebuie să luptăm mai puternic cu inamicii pe care noi îi percepem. Luptând pentru pace este ca a striga pentru liniște. Asta crează doar mai mult din ceea ce nu vrei.
În prezent există un război împotriva a orice, un război împotriva terorii, un război împotriva bolii, un război împotriva foametei. Fiecare război este de fapt un război împotriva noastră. Lupta este parte dintr-o halucinație colectivă. Noi spunem că vrem pace, dar continuăm să alegem lideri care se angrenează în război.
Ne mințim pe noi înșine spunând că noi suntem pentru drepturile omului, dar continuând să cumpărăm produse făcute în ateliere cu condiții de lucru inumane. Noi spunem că vrem aer curat, dar continuăm să poluăm. Vrem ca știința să ne vindece de cancer, dar nu ne schimbăm comportamentele distructive de sine obișnuite, care ne fac mai degrabă să fim bolnavi. Ne auto-amăgim că noi promovăm o viață mai bună. Noi nu vrem să ne vedem părțile noastre ascunse care apologiază suferința și moartea.
Credința că noi putem câștiga un război împotriva cancerului, foametei, terorismului sau orice inamic care a fost creat de propria noastră gândire sau comportament
ne permite de fapt să continuăm să ne auto-amăgim că noi nu trebuie să schimbăm, felul în care acționăm pe această planetă.
* Lumea interioară este locul unde revoluția trebuie să se întâmple mai întâi. *
Doar atunci când noi putem simți direct spirala vieții din interior, lumea exterioară se va alinia cu Tao. Până atunci, tot ceea ce facem, se va adăuga la haosul deja creat de minte.
Războiul și pacea apar împreună într-un dans nesfârșit. Ele sunt un singur continuum ... O jumătate nu poate exista fără cealaltă. Așa cum lumina nu poate exista fără întuneric și susul fără jos. Lumea pare să dorească lumină fără întuneric, plinătate fără goliciune, fericire fără tristețe ... Cu cât se implică mai mult mintea, cu atât mai fragmentată devine lumea.
Orice soluție care vine de la mintea egotică este condusă de ideea că există o problemă, iar soluția devine o problemă chiar și mai mare decât pe care încerca s-o rezolve.
La ce opui rezistență, persistă ... Ingenuitatea umană crează noi anti-biotice, doar pentru a descoperi că natura devine mai șireată pe măsură ce bacteriile se întăresc. În ciuda eforturilor noastre cele mai bune în lupta în desfășurare, răspândirea cancerului crește de fapt . Numărul oamenilor flămânzi din lume crește constant. Numărul atacurilor teroriste la scară planetară, continuă să crească.
Ce este în neregulă cu abordarea noastră?
Ca și ucenicul vrăjitorului din poemul lui Goethe, noi deținem o mare putere, dar nu avem înțelepciunea s-o mânuim.
Problema este că noi nu înțelegem instrumentele pe care le folosim. Noi nu înțelegem mintea umană, rolul și scopul ei adecvat.
Criza este născută din condiția modului limitat în care gândim, a felului în care simțim și experimentăm viața.
Raționalismul nostru ne-a jefuit de abilitatea noastră de a recunoaște și a experimenta, înțelepciunea multor culturi antice.
Gândirea noastră egotică ne-a jefuit de abilitatea noastră de a simți adâncimea și sacralitatea profundă a vieții, numinozitatea vieții și de a realiza nivele complet diferite de conștiință care acum sunt aproape pierdute pentru umanitate ...
În tradiția egipteană antică neterii sunt forme arhetipale, ale căror caracteristici puteau fi întrupate de cei care-și purificau corpurile fizice și spirituale
într-un astfel de mod că era potrivite să găzduiască conștiințe mai înalte. Neterul original, sau principiul divin al acestei înțelepciuni, era cunoscut ca Thoth sau Tehuti ... reprezentat adesea ca un scrib cu capul unei păsări sau Ibis și reprezenta originea întregii cunoașteri și a înțelepciunii.
Thoth poate fi descris ca fiind principiul cosmic al gândirii sau gândul. Thoth ne-a oferit limbajul, conceptele, scrierea, matematica și toate artele și manifestările minții. Doar celor care treceau printr-un antrenament special le era permis să acceseze cunoașterea secretă a lui Thoth.
Cartea lui Thoth nu este o carte fizică, ci este înțelepciunea tărâmului akashic sau eteric.
Legenda ne spune că știința lui Thoth a fost ascunsă în profunzime, într-un loc secret din fiecare ființă umană și a fost protejată de un șarpe auriu.
Mitul arhetipal sau peren al șarpelui sau al dragonului care păzește o comoară, este unul care pătrunde multe culturi ... și a fost denumit cu nume cum ar fi: Kundalini Shakti, Chi, Duhul Sfânt și energia internă.
Șarpele auriu este constructul egotic care este legat de energiile interne și până nu este stăpânită și depășită, sufletul nu va fi niciodată capabil să atingă adevărata înțelepciune.
Se spunea că această carte a lui Thoth nu a adus nimic altceva decât suferință oricărui individ care a citit-o.
Chiar știut fiind că vor găsi secretele zeilor înșiși și tot ceea ce a fost ascuns în stele. Ceea ce trebuie înțeles este faptul că acea carte oricărui individ care a citit-o și egoului care a încercat s-o controleze.
În tradiția egipteană, conștiința trezită a fost reprezentată de Osiris. Fără această conștiință trezită, orice cunoaștere sau înțelegere obținută prin sinele limitat ar fi periculoasă, deconectată de înțelepciunea mai înaltă.
Ochiul lui Horus trebuie să fie deschis. Înțelesul ezoteric pe care-l găsim aici, este similar cu povestea mai familiară al căderii din Grădina Edenului. Cartea lui Thoth este o paralelă a Copacului Cunoașterii Binelui și a Răului, al cărui fruct, Adam și Eva au fost tentați să-l mănânce.
Umanitatea a mâncat bineînțeles, deja fructul interzis, deja a deschis cartea lui Thoth.
Și a fost izgonită din grădină. Șarpele este o metaforă pentru spirala primordială care se extinde de la microcosmos la macrocosmos. Astăzi, șarpele trăiește ca fiind tu. Este mintea egotică exprimată ca și lume manifestată.
Noi nu am avut niciodată înainte acces la așa de multă cunoaștere. Noi am studiat profund lumea materială, chiar găsind așa zisă Particulă a lui Dumnezeu. Dar nu am fost niciodată mai limitați, mai ignoranți legat de cine suntem noi și cum să trăim, iar noi nu înțelegem mecanismele prin care noi creăm suferință.
Gândirea noastră a creat lumea așa cum este acum.
Oricând noi etichetăm ceva ca fiind bun sau rău, sau creem o preferință în mintea noastră, asta se datorează apariției în ființă a structurilor ego-ului sau a propriilor interese.
Soluția nu este să lupți pentru pace sau să cucerești natura, ci pur și simplu să recunoști adevărul, că însăși existența construcției egoului crează dualitate, o separare dintre sine și alții, al meu și al tău, om și natură ... interior și exterior ... Egoul este violență și are nevoie de o barieră, o graniță față de alții pentru a exista. Fără ego nu există un război împotriva a nimic. Nu există aroganță, nu există o natură prea acaparatoare pentru a crea profit.
Aceste crize externe din lumea noastră reflectă o serioasă criză interioară.
* Noi nu știm cine suntem. *
Noi suntem complet identificați cu identitățile noastre egotice, consumați de frici și separați de natura noastră reală. Rase, religii, țări, afilieri politice și orice grup căruia îi aparținem, toate reîntăresc identitățile noastre egotice. Aproape orice grup care există pe planetă astăzi, vrea să-și declare perspectiva ca fiind adevărată și corectă, așa cum facem și la nivel individual.
Declarându-se deținător al adevărului, grupul perpetuează propria lui existență în același fel în care un ego sau structura sinelui, se definește pe sine împotriva altuia.
Acum, mai mult decât oricând, diverse realități și sisteme de credință polarizate, coexistă pe Pământ. Este posibil ca diferiți oameni să experimenteze gânduri complet diferite și reacții emoționale, la aceleași fenomene externe.
În același fel, Samsara și Nirvana sau Raiul și Iadul, sunt două dimensiuni diferite care ocupă exact aceiași lume. Un eveniment ce poate părea apocaliptic pentru o persoană, poate fi văzut ca o binecuvântare pentru altul. Deci, ceea ce devine evident, este faptul că circumstanțele tale externe nu trebuie să-ți afecteze lumea interioară în vre-un fel anume.
Pentru a realiza Samadhi, este să devi o roată autopropulsată, să devii autonom, un univers în sine.
Experiența ta asupra vieți nu este condiționată de fenomenele schimbătoare.
O analogie poate fi făcută cu Cubul lui Metatron. Metatron este menționat în diverse texte creștine, islamice și iudee și este legat în mod arhetipic cu neterul egiptean Thoth și cu Hermes Trismegistus al Greciei. Metatron este intim conectat cu Tetragramatonul.
Tetragramatonul este tiparul geometric fundamental, șablonul sau emanația primordială a realității fizice, care a fost numită Cuvântul lui Dumnezeu sau Logosul. Aici noi vedem o reprezentare bidimensională a imaginii, dar dacă te uiți într-un anumit fel, vezi un cub 3D ... Când vezi cubul, nimic nu s-a schimbat în figură dar mintea ta a adăugat o nouă dimensiune văzului. Dimensionalitatea sau perspectiva cuiva este pur și simplu o chestiune de a deveni obișnuit cu un nou fel de a percepe lumea.
După realizarea Samadhiului, noi devenim eliberați de perspectivă sau liberi să creăm noi perspective deoarece nu există niciun sine implicat sau atașat de un anumit punct de vedere.
Cele mai mari minți din istoria umană au indicat adesea către nivele ale gândului, dincolo de structura sinelui limitat.
Einstein a zis : "Adevărata măsură a unei ființe umane, este determinată în primul rând de măsura și simțirea prin care el a obținut eliberarea de sine." Deci gândirea și existența sinelui (ego) nu este rea, gânditul este un instrument minunat când mintea este în serviciul inimii. În Vedanta se spune că mintea este un bun servitor, dar un stăpân sărac.
Egoul filtrează realitatea permanent prin limbaj și etichete și judecă constant. preferând un lucru față de altul. Când mintea și simțurile sunt stăpânul vostru ele vor crea suferință fără sfârșit, nesfârșită dorință și aversiune, blocându-ne în Matricea gândirii.
Dacă vreți să realizați Samadhi, nu vă judecați gândurile ca fiind bune sau rele, ci aflați cine sunteți, înainte de gând, înainte de simțuri.
Când toate etichetele sunt abandonate, atunci este posibil să vezi lucrurile așa cum sunt.
În momentul când unui copil i se spune ce este o pasăre, dacă ei cred ce li se spune, atunci ei nu vor mai vedea vreo pasăre din nou ... ei își vor vedea doar gândurile.
Majoritatea oamenilor cred că sunt liberi, conștienți și treji.
Dar dacă tu crezi că ești deja treaz, atunci de ce ai face munca dificilă de a atinge ceea ce tu crezi că ai deja?
Înainte să devină posibil să vă treziți este necesar să acceptați că sunteți adormiți, trăind în Matrice. Examinează-ți viața în mod onest fără să te minți pe tine însuți.
Ești capabil să-ți oprești tiparele de viață repetitive, robotice dacă vrei?
Poți să te oprești din a căuta plăcerea și a evita durerea?
Ești dependent de anumite alimente, activități sau timpuri trecute?
Judeci în mod constant, învinuind, criticându-te pe tine însuți și pe alții?
Caută mintea ta încontinuu stimuli sau ești împlinit pe deplin doar fiind în liniște?
Reacționezi la cum se gândesc oamenii la tine?
Cauți aprobare și reconfirmări pozitive?
Îți sabotezi cumva situațiile din viață?
Majoritatea oamenilor își vor experimenta viețile în același fel astăzi așa cum o vor face mâine și peste 1 an de acum și peste 10 ani de acum încolo.
Când începi să-ți observi natura robotică, devi mai treaz. Începi să recunoști adâncimea problemei. Tu ești complet și total adormit, pierdut într-un vis. Ca și locuitorii peșterii lui Plato, majoritatea care aud acest adevăr nu vor fi dispuși sau capabili să-și schimbe viețile, deoarece sunt atașați de tiparele familiare.
Noi facem mari eforturi să ne justificăm tiparele, îngropându-ne capetele în nisip, decât să înfruntăm adevărul.
Noi vrem ca salvatorii noștrii ... dar noi nu suntem dispuși să ne suim pe cruce noi înșine.
* * * Ce ești tu dispus să plătești să fii liber ? * * *
Realizează că dacă-ți schimbi lumea interioară, trebuie să fi pregătit să-ți schimbi lumea exterioară. Vechea ta structură și vechea ta identitate trebuie să devină solul cel mort din care apare o nouă creștere.
Primul pas către trezire, este să realizăm că suntem identificați cu Matricea minții umane sau cu masca. Ceva din interiorul nostru trebuie să audă acest adevăr și să fie trezit din somnul lui. Există o parte din voi, ceva atemporal care a știut mereu adevărul. Matricea minții ne distrage, ne distrează, ne ține într-o nesfârșită "facere". Consumând, acaparând într-un ciclu de dorință și aversiune cu forme în schimbare constantă, ținându-ne din înflorirea conștiinței noastre, dreptul nostru din naștere evoluționar, care este Samadhi.
Gândirea patologică este ceea ce trece ca fiind viață normală.
Esența voastră divină a devenit sclavă, identificată cu structura sinelui limitat.
Marea înțelepciune, adevărul lui cine sunteți, este îngropat adânc în ființa voastră.
J. Krishnamurti a spus: "Nu este un semn de sănătate să fii bine adaptat unei societăți profund bolnavă."
Identificarea cu mintea egotică este boala, ... iar Samadhi este ... tratamentul.
Sfinții, înțelepții și ființe trezite de-a lungul istoriei, au învățat cu toții înțelepciunea auto-abandonului.
Cum este posibil să realizezi adevăratul sine?
Când penetrezi prin vălul Mayei și abandonezi sinele iluzoriu, ce rămâne?
Vizionare Plăcută!
Link 1
Link 2
Link 3
Este posibil să abandonezi o viață ce este moștenită din trecut. Să o trăiești pe aceea care așteaptă să iasă înainte prin lumea interioară.
Noi ne-am născut cu toții în această lume cu structuri condiționate biologice, dar fără conștiință de sine. Adeseori când te uiți în ochii unui copilaș nu există nicio urmă de sine, ci doar o goliciune luminoasă.
Persoana în care cineva crește este o mască purtată peste conștiință.
Shakespeare spunea că toată lumea este o scenă, iar toți bărbații și femeile, doar actori.
Într-un individ trezit, conștiința strălucește prin personalitate, prin mască.
Când ești treaz nu te identifici cu personajul tău.
Tu nu crezi că ești măștile pe care le porți. Dar nici nu renunți la a juca rolul.
Când suntem identificați cu personajul nostru, cu persoana noastră, aceasta este Maya , iluzia sinelui. Samadhi este trezirea din visul personajului tău din jocul vieții.
La 2400 de ani după ce Plato a scris Republica, umanitatea încă își croiește drumul de ieșire din Peștera lui Plato. De fapt noi suntem poate mai pătrunși de iluzii decât niciodată.
Plato a scris despre Socrate care a descris un grup de oameni care locuiau înlănțuiți într-o peșteră toată viața lor cu fața spre un zid gol. Tot ceea ce ei puteau vedea, erau umbre proiectate pe un perete de lucrurile care treceau prin fața unui foc care era în spatele lor.
Acest spectacol cu păpuși a devenit lumea lor. Conform lui Socrate, aceste umbre erau cel mai apropiat lucru de realitate pe care oamenii îl vedeau. Chiar și după ce li s-a spus de lumea exterioară ei au continuat să creadă că umbrele sunt tot ceea ce există ... chiar dacă suspectau că exista ceva mai mult, ei nu erau dispuși să părăsească ceea ce le era familiar.
Omenirea de astăzi este ca oamenii care văzuseră doar umbrele pe pereții peșterii. Umbrele sunt echivalentele gândurilor noastre. Lumea gânditului este singura lumea pe care noi o știm, dar există o altă lume care este dincolo de gândire, dincolo de lumea dualistică.
Sunteți dispuși să părăsiți peștera, să părăsiți tot ceea ce știți, pentru a afla adevărul legat de cine sunteți voi?
Pentru a experimenta Samadhi, este necesar să vă luați atenția de la umbre, de la gânduri, către lumină. Când o persoană este obișnuită doar cu întunericul, atunci el trebuie să devină gradat obișnuit cu lumina. Ca o aclimatizare la orice nouă paradigmă ia timp și efort și o dorință de a explora noul, precum și a elimina vechiul. Mintea poate fi asemănată cu o capcană pentru conștiință, un labirint sau o închisoare. Nu este faptul că tu te afli la închisoare, tu ești închisoarea. Închisoarea este o iluzie. Dacă ești identificat cu un sine iluzoriu, atunci ești adormit.
De îndată ce ești conștient de închisoare, dacă te lupți să ieși din iluzie, atunci tu tratezi iluzia ca și cum ar fi reală și încă rămâi adormit. Doar că acum visul devine un coșmar. Tu vei urmări și vei fugi de umbre pentru totdeauna.
Samadhi este trezirea din visul sinelui separat sau din constructul egotic. Samadhi este trezirea din identificare din închisoarea pe care eu o numesc "mine". Tu nu poți fi liber cu adevărat deoarece oriunde mergi, închisoarea ta e acolo.
Trezirea nu înseamnă să renunți la minte sau la Matrice, dimpotrivă, când nu ești identificat cu ea, atunci poți experimenta jocul vieții mult mai deplin, bucurându-te de spectacol așa cum este fără să îți atașament sau frică. În tradițiile antice, acesta era numit Jocul Divin sau Lila, jocul dualității.
Conștiința umană este un continuum. La o extremă oamenii sunt identificați cu sinele material. La cealaltă extremă este Samadhi, încetarea sinelui. Fiecare pas pe care-l facem în continuumul spre Samadhi, aduce mai puțină suferință. Mai puțină suferință nu înseamnă că viața va fi lipsită de durere.
Samadhi este dincolo de dualitatea durerii și plăcerii. Ceea ce înseamnă este că există mai puțină minte, mai puțin sine creator de rezistență către indiferent ce se desfășoară, iar acea rezistență este ce crează suferință. Realizând Samadhi chiar și odată, asta îți va permite să vezi ce este la celălalt capăt al continuumului, să vezi că există și altceva în afară de lumea materială și propriul interes.
Când există o reală încetare a structurilor sinelui în Samadhi, nu există niciun gând ego-tic, nici un sine, nicio dualitate și totuși există Eu Sunt-ul, Anatta sau non-sinele. În acea goliciune este apariția lui prajna sau înțelepciune.
Înțelegerea că sinele imanent este mult dincolo de jocul dualității, dincolo de întregul continuum. Sinele imanent este etern, neschimbător, mereu acum.
Iluminarea înseamnă contopirea spiralei primordiale, a lumi manifestate mereu schimbătoare sau lotusul, în care timpul se desfășoară, cu ființa ta eternă. Cablarea ta interioară crește ca o floare mereu în desfășurare pe măsură ce te dezidentifici cu sinele, devenind un pod viu între lumea timpului și cea eternă.
Realizarea sinelui imanent este doar începutul căii cuiva. Majoritatea oamenilor vor trebui să experimenteze și să piardă Samadhi de nenumărate ori în meditație înainte de a fi capabili să-l integreze și în alte fațete ale vieții. Nu este neobișnuit să ai profunde înțelegeri în ceea ce privește natura ființei tale, în timpul meditației sau introspecției, pentru ca apoi să te regăsești din nou urmărind din nou aceleași tipare, uitând adevărul celui care ești.
Pentru a realiza acea nemișcare sau goliciune în fiecare fațetă a vieții, fiecare fațetă a cuiva trebuie să devină goliciune, dansând ca toate lucrurile.
Nemișcarea nu este ceva separat de mișcare, nu este opusul mișcării. În Samadhi, nemișcarea este recunoscută a fi identică cu mișcarea. Forma este identică cu goliciunea.
Asta este lipsit de sens pentru minte, deoarece mintea este apariția în existență a dualității.
René Descartes părintele filozofiei occidentale este faimos pentru afirmația: "Gândesc, deci exist." Nici o altă frază nu încapsulează mai bine căderea civilizației și identificarea completă cu umbrele de pe zidul peșterii. Eroarea lui Descartes, ca și eroarea aproape a tuturor oamenilor, este echivalarea ființei fundamentale cu gândirea. La începutul tratatelor lui cele mai faimoase, Descartes a scriscă aproape orice poate fi pus la îndoială: el se poate îndoi de simțurile lui și chiar de gândurile lui. Tot așa în Kalama Sutra, Buddha a spus că pentru a verifica adevărul, cineva trebuie să pună la îndoială toate scripturile, tradițiile, învățăturile și tot conținutul minții proprii și a simțurilor.
Amândoi au pornit cu mare scepticism, dar diferența a fost că Descartes a oprit investigarea la nivelul gândirii, în timp ce Buddha a mers mai profund. El a penetrat dincolo de nivelele cele mai profunde ale minții. Poate dacă Descartes ar fi mers dincolo de mintea lui gânditoare, ar fi realizat adevărata lui natură, iar conștiința vestică ar fi fost foarte diferită astăzi. În schimb, Descartes a descris posibilitatea unui demon malefic care ar putea să ne țină sub un văl al iluziei. Descartes nu a recunoscut acest demon malefic ca fiind ceea ce este.
Ca și în filmul Matrix, noi am putea fi cu toții conectați la vre-un program elaborat, hrănindu-ne cu o lume de vis iluzorie. În film, oamenii și-au trăit viețile în Matrice în timp ce la alte nivele ei erau doar baterii, hrănind prin forța vieții lor niște mașini care foloseau energia lor pentru propria lor agendă.
Oamenii mereu vor să blameze ceva din afara lor, pentru starea lumii, sau pentru propria lor nefericire, indiferent că este o persoană, un grup anume, sau o țară, religie sau vre-un fel de illuminati aflați în control, cum ar fi demonul malefic al lui Descartes sau mașinile conștiente din Matrice.
În mod ironic, demonul pe care Descartes la văzut, a fost cel după care se definea pe sine.
Când realizați Samadhi, devine clar că există un controlor, există o mașină un demon malefic care-ți extrage viața, zi după zi. Mașina ești tu.
Structura sinelui tău este construită din multe sub-programele condiționate sau mici șefi. Un mic șef care râvnește mâncare, altul râvnește bani, altul statut, poziție, putere ... sex, intimitate ... altul vrea conștiință sau atenție de la alții. Dorințele sunt la propriu, nesfârșite și nu pot fi niciodată satisfăcute. Noi cheltuim o grămadă de timp și energie decorându-ne prezența, cedând presiunilor de a ne îmbunătăți măștile și a hrăni acești mici șefi, făcându-i mai puternici ... Ca și dependenții de droguri, cu cât încercăm mai mult să satisfacem acești mici șefi, cu atât sfârșim prin a râvni mai mult.
Calea către libertate nu este îmbunătățire de sine sau cumva satisfacerea agendei sinelui.
Ci este o abandonare a agendei sinelui cu totul. Unii oameni se tem că trezirea naturii lor reale va însemna că-și vor pierde individualitatea și bucuria de viață. De fapt, opusul e adevărat.
Individualitatea unică a sufletului poate fi exprimată doar când sinele condiționat este depășit.
Deoarece noi rămânem adormiți în Matrice, majoritatea dintre noi, nu aflăm niciodată ceea ce vrea sufletul să exprime de fapt.
Calea către Samadhi implică meditația, care înseamnă atât observarea sinelui condiționat, a ceea ce se schimbă și realizarea naturii tale reale, a ceea ce nu se schimbă. Când ajungi în punctul tău de nemișcare, sursa ființei tale, atunci tu aștepți instrucțiuni suplimentare, fără a avea nicio insistentă despre cum ar trebui să se schimbe lumea ta exterioară. Nu voia mea, ci o voință mai înaltă, se va face.
Dacă mintea încearcă doar să schimbe lumea exterioară, să se conformeze cu vreo idee
a ce crezi tu că ar trebui să fie calea, este ca și cum ai încerca să schimbi imaginea din oglindă, manipulând reflexia.
Pentru a face imaginea din oglindă să zâmbească, evident, tu nu poți manipula reflexia, tu trebuie să realizezi cu tu, ești sursa autentică a reflexiei.
Odată ce realizezi sinele tău autentic, asta nu înseamnă că totul din exterior trebuie neapărat să se schimbe. Ceea ce se schimbă energia internă conștientă, inteligentă sau prana, care este eliberată de tipare condiționate, și devine disponibilă pentru a fi direcționată de către suflet.
Tu poți deveni conștient de scopul sufletului doar atunci când ești capabil să observi sinele condiționat și căutările lui nesfârșite ... și să-l lași să plece.
În mitologia greacă se spune că zeii l-au condamnat pe Sisif să repete o sarcină lipsită de sens pentru eternitate. Sarcina lui era de a împinge la nesfârșit un bolovan sus pe un munte, doar pentru ca acesta să se rostogolească la vale din nou. Existențialistul francez și autorul câștigător de premiu Nobel, Albert Camus, a văzut situația lui Sisif ca o metaforă a umanității. El a pus întrebarea : cum putem să găsim scop în această existență absurdă?
Ca și oameni, noi trudim la nesfârșit, construind pentru o zi de mâine ce nu vine niciodată ... iar apoi murim. Dacă realizăm cu adevărat acest adevăr, atunci noi ori o luăm razna dacă suntem identificați cu personale noastre egotice. Sau ne vom trezi și vom fi liberi ...
Noi nu putem avea succes niciodată în zbaterea exterioară, deoarece aceasta este doar o reflexie a lumii noastre interioare. Gluma cosmică, absurditatea situației devine clară, când există un eșec complet și total al sinelui egotic să se trezească din căutările lui inutile.
În Zen există o vorbă: "Înainte de iluminare, ciopleam lemnul și căram apa, ... după iluminare, cioplesc lemnul, car apă."
Înainte de iluminare, cineva trebuie să rostogolească bolovanul sus pe deal. După iluminare cineva trebuie de asemenea să rostogolească bolovanul sus pe deal. Ce s-a schimbat? Rezistența interioară la ceea ce este, zbaterea a fost abandonată. Sau mai degrabă, cel care se zbate, a realizat că este iluzoriu.
Voința individuală sau mintea individuală și voința divină sau mintea mai înaltă, sunt aliniate.
Samadhi este în ultimă instanță o abandonare a tuturor rezistențelor interioare, față de toate fenomenele schimbătoare, fără excepție. Cel care este capabil să realizeze pacea interioară indiferent de circumstanțe, a atins adevăratul Samadhi. Tu abandonezi rezistența nu pentru că tu ierți un lucru sau altul, ci pentru că libertatea ta interioară nu este condiționată de exterior.
Este important să remarcați că atunci când acceptăm realitatea așa cum este, asta nu înseamnă neapărat că noi încetăm să mai acționăm în lume sau că devenim
meditatori pacifiști, de fapt, opusul poate fi adevărat.
Când încetăm să acționăm fără a mai fi condiționați de motive inconștiente, atunci este posibil să acționezi în aliniere cu Tao, cu întreaga forță a energie noastre
interioare, din spatele nostru.
Mulți vor argumenta că pentru a se schimba lumea și a aduce pacea, noi trebuie să luptăm mai puternic cu inamicii pe care noi îi percepem. Luptând pentru pace este ca a striga pentru liniște. Asta crează doar mai mult din ceea ce nu vrei.
În prezent există un război împotriva a orice, un război împotriva terorii, un război împotriva bolii, un război împotriva foametei. Fiecare război este de fapt un război împotriva noastră. Lupta este parte dintr-o halucinație colectivă. Noi spunem că vrem pace, dar continuăm să alegem lideri care se angrenează în război.
Ne mințim pe noi înșine spunând că noi suntem pentru drepturile omului, dar continuând să cumpărăm produse făcute în ateliere cu condiții de lucru inumane. Noi spunem că vrem aer curat, dar continuăm să poluăm. Vrem ca știința să ne vindece de cancer, dar nu ne schimbăm comportamentele distructive de sine obișnuite, care ne fac mai degrabă să fim bolnavi. Ne auto-amăgim că noi promovăm o viață mai bună. Noi nu vrem să ne vedem părțile noastre ascunse care apologiază suferința și moartea.
Credința că noi putem câștiga un război împotriva cancerului, foametei, terorismului sau orice inamic care a fost creat de propria noastră gândire sau comportament
ne permite de fapt să continuăm să ne auto-amăgim că noi nu trebuie să schimbăm, felul în care acționăm pe această planetă.
* Lumea interioară este locul unde revoluția trebuie să se întâmple mai întâi. *
Doar atunci când noi putem simți direct spirala vieții din interior, lumea exterioară se va alinia cu Tao. Până atunci, tot ceea ce facem, se va adăuga la haosul deja creat de minte.
Războiul și pacea apar împreună într-un dans nesfârșit. Ele sunt un singur continuum ... O jumătate nu poate exista fără cealaltă. Așa cum lumina nu poate exista fără întuneric și susul fără jos. Lumea pare să dorească lumină fără întuneric, plinătate fără goliciune, fericire fără tristețe ... Cu cât se implică mai mult mintea, cu atât mai fragmentată devine lumea.
Orice soluție care vine de la mintea egotică este condusă de ideea că există o problemă, iar soluția devine o problemă chiar și mai mare decât pe care încerca s-o rezolve.
La ce opui rezistență, persistă ... Ingenuitatea umană crează noi anti-biotice, doar pentru a descoperi că natura devine mai șireată pe măsură ce bacteriile se întăresc. În ciuda eforturilor noastre cele mai bune în lupta în desfășurare, răspândirea cancerului crește de fapt . Numărul oamenilor flămânzi din lume crește constant. Numărul atacurilor teroriste la scară planetară, continuă să crească.
Ce este în neregulă cu abordarea noastră?
Ca și ucenicul vrăjitorului din poemul lui Goethe, noi deținem o mare putere, dar nu avem înțelepciunea s-o mânuim.
Problema este că noi nu înțelegem instrumentele pe care le folosim. Noi nu înțelegem mintea umană, rolul și scopul ei adecvat.
Criza este născută din condiția modului limitat în care gândim, a felului în care simțim și experimentăm viața.
Raționalismul nostru ne-a jefuit de abilitatea noastră de a recunoaște și a experimenta, înțelepciunea multor culturi antice.
Gândirea noastră egotică ne-a jefuit de abilitatea noastră de a simți adâncimea și sacralitatea profundă a vieții, numinozitatea vieții și de a realiza nivele complet diferite de conștiință care acum sunt aproape pierdute pentru umanitate ...
În tradiția egipteană antică neterii sunt forme arhetipale, ale căror caracteristici puteau fi întrupate de cei care-și purificau corpurile fizice și spirituale
într-un astfel de mod că era potrivite să găzduiască conștiințe mai înalte. Neterul original, sau principiul divin al acestei înțelepciuni, era cunoscut ca Thoth sau Tehuti ... reprezentat adesea ca un scrib cu capul unei păsări sau Ibis și reprezenta originea întregii cunoașteri și a înțelepciunii.
Thoth poate fi descris ca fiind principiul cosmic al gândirii sau gândul. Thoth ne-a oferit limbajul, conceptele, scrierea, matematica și toate artele și manifestările minții. Doar celor care treceau printr-un antrenament special le era permis să acceseze cunoașterea secretă a lui Thoth.
Cartea lui Thoth nu este o carte fizică, ci este înțelepciunea tărâmului akashic sau eteric.
Legenda ne spune că știința lui Thoth a fost ascunsă în profunzime, într-un loc secret din fiecare ființă umană și a fost protejată de un șarpe auriu.
Mitul arhetipal sau peren al șarpelui sau al dragonului care păzește o comoară, este unul care pătrunde multe culturi ... și a fost denumit cu nume cum ar fi: Kundalini Shakti, Chi, Duhul Sfânt și energia internă.
Șarpele auriu este constructul egotic care este legat de energiile interne și până nu este stăpânită și depășită, sufletul nu va fi niciodată capabil să atingă adevărata înțelepciune.
Se spunea că această carte a lui Thoth nu a adus nimic altceva decât suferință oricărui individ care a citit-o.
Chiar știut fiind că vor găsi secretele zeilor înșiși și tot ceea ce a fost ascuns în stele. Ceea ce trebuie înțeles este faptul că acea carte oricărui individ care a citit-o și egoului care a încercat s-o controleze.
În tradiția egipteană, conștiința trezită a fost reprezentată de Osiris. Fără această conștiință trezită, orice cunoaștere sau înțelegere obținută prin sinele limitat ar fi periculoasă, deconectată de înțelepciunea mai înaltă.
Ochiul lui Horus trebuie să fie deschis. Înțelesul ezoteric pe care-l găsim aici, este similar cu povestea mai familiară al căderii din Grădina Edenului. Cartea lui Thoth este o paralelă a Copacului Cunoașterii Binelui și a Răului, al cărui fruct, Adam și Eva au fost tentați să-l mănânce.
Umanitatea a mâncat bineînțeles, deja fructul interzis, deja a deschis cartea lui Thoth.
Și a fost izgonită din grădină. Șarpele este o metaforă pentru spirala primordială care se extinde de la microcosmos la macrocosmos. Astăzi, șarpele trăiește ca fiind tu. Este mintea egotică exprimată ca și lume manifestată.
Noi nu am avut niciodată înainte acces la așa de multă cunoaștere. Noi am studiat profund lumea materială, chiar găsind așa zisă Particulă a lui Dumnezeu. Dar nu am fost niciodată mai limitați, mai ignoranți legat de cine suntem noi și cum să trăim, iar noi nu înțelegem mecanismele prin care noi creăm suferință.
Gândirea noastră a creat lumea așa cum este acum.
Oricând noi etichetăm ceva ca fiind bun sau rău, sau creem o preferință în mintea noastră, asta se datorează apariției în ființă a structurilor ego-ului sau a propriilor interese.
Soluția nu este să lupți pentru pace sau să cucerești natura, ci pur și simplu să recunoști adevărul, că însăși existența construcției egoului crează dualitate, o separare dintre sine și alții, al meu și al tău, om și natură ... interior și exterior ... Egoul este violență și are nevoie de o barieră, o graniță față de alții pentru a exista. Fără ego nu există un război împotriva a nimic. Nu există aroganță, nu există o natură prea acaparatoare pentru a crea profit.
Aceste crize externe din lumea noastră reflectă o serioasă criză interioară.
* Noi nu știm cine suntem. *
Noi suntem complet identificați cu identitățile noastre egotice, consumați de frici și separați de natura noastră reală. Rase, religii, țări, afilieri politice și orice grup căruia îi aparținem, toate reîntăresc identitățile noastre egotice. Aproape orice grup care există pe planetă astăzi, vrea să-și declare perspectiva ca fiind adevărată și corectă, așa cum facem și la nivel individual.
Declarându-se deținător al adevărului, grupul perpetuează propria lui existență în același fel în care un ego sau structura sinelui, se definește pe sine împotriva altuia.
Acum, mai mult decât oricând, diverse realități și sisteme de credință polarizate, coexistă pe Pământ. Este posibil ca diferiți oameni să experimenteze gânduri complet diferite și reacții emoționale, la aceleași fenomene externe.
În același fel, Samsara și Nirvana sau Raiul și Iadul, sunt două dimensiuni diferite care ocupă exact aceiași lume. Un eveniment ce poate părea apocaliptic pentru o persoană, poate fi văzut ca o binecuvântare pentru altul. Deci, ceea ce devine evident, este faptul că circumstanțele tale externe nu trebuie să-ți afecteze lumea interioară în vre-un fel anume.
Pentru a realiza Samadhi, este să devi o roată autopropulsată, să devii autonom, un univers în sine.
Experiența ta asupra vieți nu este condiționată de fenomenele schimbătoare.
O analogie poate fi făcută cu Cubul lui Metatron. Metatron este menționat în diverse texte creștine, islamice și iudee și este legat în mod arhetipic cu neterul egiptean Thoth și cu Hermes Trismegistus al Greciei. Metatron este intim conectat cu Tetragramatonul.
Tetragramatonul este tiparul geometric fundamental, șablonul sau emanația primordială a realității fizice, care a fost numită Cuvântul lui Dumnezeu sau Logosul. Aici noi vedem o reprezentare bidimensională a imaginii, dar dacă te uiți într-un anumit fel, vezi un cub 3D ... Când vezi cubul, nimic nu s-a schimbat în figură dar mintea ta a adăugat o nouă dimensiune văzului. Dimensionalitatea sau perspectiva cuiva este pur și simplu o chestiune de a deveni obișnuit cu un nou fel de a percepe lumea.
După realizarea Samadhiului, noi devenim eliberați de perspectivă sau liberi să creăm noi perspective deoarece nu există niciun sine implicat sau atașat de un anumit punct de vedere.
Cele mai mari minți din istoria umană au indicat adesea către nivele ale gândului, dincolo de structura sinelui limitat.
Einstein a zis : "Adevărata măsură a unei ființe umane, este determinată în primul rând de măsura și simțirea prin care el a obținut eliberarea de sine." Deci gândirea și existența sinelui (ego) nu este rea, gânditul este un instrument minunat când mintea este în serviciul inimii. În Vedanta se spune că mintea este un bun servitor, dar un stăpân sărac.
Egoul filtrează realitatea permanent prin limbaj și etichete și judecă constant. preferând un lucru față de altul. Când mintea și simțurile sunt stăpânul vostru ele vor crea suferință fără sfârșit, nesfârșită dorință și aversiune, blocându-ne în Matricea gândirii.
Dacă vreți să realizați Samadhi, nu vă judecați gândurile ca fiind bune sau rele, ci aflați cine sunteți, înainte de gând, înainte de simțuri.
Când toate etichetele sunt abandonate, atunci este posibil să vezi lucrurile așa cum sunt.
În momentul când unui copil i se spune ce este o pasăre, dacă ei cred ce li se spune, atunci ei nu vor mai vedea vreo pasăre din nou ... ei își vor vedea doar gândurile.
Majoritatea oamenilor cred că sunt liberi, conștienți și treji.
Dar dacă tu crezi că ești deja treaz, atunci de ce ai face munca dificilă de a atinge ceea ce tu crezi că ai deja?
Înainte să devină posibil să vă treziți este necesar să acceptați că sunteți adormiți, trăind în Matrice. Examinează-ți viața în mod onest fără să te minți pe tine însuți.
Ești capabil să-ți oprești tiparele de viață repetitive, robotice dacă vrei?
Poți să te oprești din a căuta plăcerea și a evita durerea?
Ești dependent de anumite alimente, activități sau timpuri trecute?
Judeci în mod constant, învinuind, criticându-te pe tine însuți și pe alții?
Caută mintea ta încontinuu stimuli sau ești împlinit pe deplin doar fiind în liniște?
Reacționezi la cum se gândesc oamenii la tine?
Cauți aprobare și reconfirmări pozitive?
Îți sabotezi cumva situațiile din viață?
Majoritatea oamenilor își vor experimenta viețile în același fel astăzi așa cum o vor face mâine și peste 1 an de acum și peste 10 ani de acum încolo.
Când începi să-ți observi natura robotică, devi mai treaz. Începi să recunoști adâncimea problemei. Tu ești complet și total adormit, pierdut într-un vis. Ca și locuitorii peșterii lui Plato, majoritatea care aud acest adevăr nu vor fi dispuși sau capabili să-și schimbe viețile, deoarece sunt atașați de tiparele familiare.
Noi facem mari eforturi să ne justificăm tiparele, îngropându-ne capetele în nisip, decât să înfruntăm adevărul.
Noi vrem ca salvatorii noștrii ... dar noi nu suntem dispuși să ne suim pe cruce noi înșine.
* * * Ce ești tu dispus să plătești să fii liber ? * * *
Realizează că dacă-ți schimbi lumea interioară, trebuie să fi pregătit să-ți schimbi lumea exterioară. Vechea ta structură și vechea ta identitate trebuie să devină solul cel mort din care apare o nouă creștere.
Primul pas către trezire, este să realizăm că suntem identificați cu Matricea minții umane sau cu masca. Ceva din interiorul nostru trebuie să audă acest adevăr și să fie trezit din somnul lui. Există o parte din voi, ceva atemporal care a știut mereu adevărul. Matricea minții ne distrage, ne distrează, ne ține într-o nesfârșită "facere". Consumând, acaparând într-un ciclu de dorință și aversiune cu forme în schimbare constantă, ținându-ne din înflorirea conștiinței noastre, dreptul nostru din naștere evoluționar, care este Samadhi.
Gândirea patologică este ceea ce trece ca fiind viață normală.
Esența voastră divină a devenit sclavă, identificată cu structura sinelui limitat.
Marea înțelepciune, adevărul lui cine sunteți, este îngropat adânc în ființa voastră.
J. Krishnamurti a spus: "Nu este un semn de sănătate să fii bine adaptat unei societăți profund bolnavă."
Identificarea cu mintea egotică este boala, ... iar Samadhi este ... tratamentul.
Sfinții, înțelepții și ființe trezite de-a lungul istoriei, au învățat cu toții înțelepciunea auto-abandonului.
Cum este posibil să realizezi adevăratul sine?
Când penetrezi prin vălul Mayei și abandonezi sinele iluzoriu, ce rămâne?
Vizionare Plăcută!
Link 1
Link 2
Link 3
Link alternativ: AICI .
Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând! Paul Marian
e tare dificil pentru ochi de citit, din cauza culorilor multe si nepotrivite ale scrisului. ar fi posibil sa le mai simplificati un pic? multumesc
RăspundețiȘtergere