Al 2-lea Apel de Colaborare la proiectul de informare și dezvăluire de informații noi și utile

ACUM ȘTII :

Dacă ascunzi Adevărul, Adevărul va fi Dușmanul tău; Dezvăluie Adevărul și Adevărul îți arată Calea spre Libertate.

luni, 25 mai 2020

PK : Începe o Călătorie Chinuitoare pentru un Nou Informator


    Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe Jay Weidner  și invitat pe Tony Rodrigues.        
     Tony este un nou informator care se prezintă, împărtășindu-și experiențele din timpul său petrecut în cadrul programului spațial secret. Detaliile înfricoșătoare au început ca copil de 9 ani, răpit din patul său de către ființe reptiliene, care telepatic au primit permisiunea sa pentru a-l  induce într-un program 20&Back. Scurtul său antrenament pe Lună a inclus vizionearea de filme de control mental și mai multe operații chirurgicale pentru a spori capacitățile corpului său. De acolo, el și un grup de alți băieți sunt trimiși pe Marte, unde au devenit trupe de sprijin pentru soldații bine înarmați și blindate.


     Astăzi îl avem pe Tony Rodrigues, care susține că a fost într-un PSS.

Bună, Tony. Bună, Jay.

    Deci hai să începem cu începutul. Unde locuiai când au început toate astea?
 Eu am crescut la o fermă de 13 acrii și o casă a fermei, veche de 100 de ani, în sudul Michiganului, în partea de sud a Ypsilanti, Michigan, Ann Arbour. Am mers la o școală primară veche, din cărămizi, și am avut o copilărie normală, în cea mai mare parte și aveam 9 ani, când ... cred că atunci când a început.
    Erai destul de tânăr. De ce ar lua ei un copil de 9 ani?
 Ce s-a întâmplat este că eram în clasa a 4-a, iar în clasa a 3-a am trecut testele foarte bine,  niște teste de aptitudine, iar școala, întâmplător, tocmai fusese finanțată în acel an, pentru un nou program: programul pentru talentați și înzestrați. TAG, pe scurt.
    Da, știu acest program.
 Deci, cred că încă mai există.
    Jay: Da, așa e.
 În clasa a 3-a, ei le-au spus tuturor profesorilor să caute copii care erau deștepți, deci vârful de 5% al școlii, iar eu am ajuns acolo în clasa a 4-a. Ei au trimis de veste părinților mei, iar noi ne-am întâlnit în fiecare miercuri la 9 a.m. la bibliotecă, iar clasa era despre învățarea avansată. Cum să cercetăm lucrurile.
  Nu a existat internet pe vremea aceea, așa că ei ne învățau cum să gândim singuri să fim creativi și să ne facem propriile cercetări. Acelea erau orele. Deci pentru mine, eu eram cel mai  mic dintre 5 copii, iar eu îmi puteam atârna capul ...
 Chestia este că cel mai mic copil, nu este cel mai rapid sau mai frumos sau indiferent, deci pentru mine era faptul că eram deștept, și eram mândru de asta, iar ... atunci când am mers în acea clasă, copii aceia erau mai deștepți ca mine. Și m-a durut.
  Unul dintre ei era un copil care era ridicol de inteligent, testul lui i-a dat un IQ de 200. El vorbea ca un adult și-i spunea profesorului, cum să conducă clasa. Eu aveam resentimente, că nu eram cel mai deștept copil. Eu eram cel mai deștept copil acasă, iar acolo locuiam, așa că aici vine acest copil, care era uimitor de deștept și matur. Dar un pic excentric, iar noi nu ne-am înțeles și eu l-am tachinat. Noi eram rivali, iar eu am fost rău cu el.
  Profesorul ne-ar fi dat o temă, noi am fi stat pe o canapea în bibliotecă, citind cărți și cercetând, iar într-o zi noi stăteam acolo, iar el spune: „Tatăl meu este un Illuminati. Ce a făcut tatăl tău?” Și a spus-o cumva condescendent: „Tatăl meu este un Illuminati, ce a făcut tatăl tău?” Iar eu habar n-aveam ce naiba e aia și am zis: „Tatăl meu lucrează pentru GM.”  Asta e o slujbă minunată.
    Așa.
 Și ... eu nu am crezut nimic legat de asta, dar asta mi-a rămas din cauza comportamentului său care era așa de departe de oricare alt comportament, al oricui întâlnisem vreodată până în acel punct.
    Deci el era cu adevărat excentric.
 Foarte, oh da. Tatăl lui era în oraș negociind un contract între două corporații, care-și aveau sediul în zonă.
   În ce an era când ai mers la școală?
 A fost perioada 1981-82. Deci tatăl lui a venit mai târziu în acel an, cred că a fost în Aprilie,  dar asta este la ghici, a fost cu mult timp în urmă, iar el a fost judecătorul pentru târgul de știință, iar profesorul nostru pentru acea clasă, nu-i voi menționa numele, dar el a spus că era cel mai educat om, de care auzise vreodată. El avea mai multe doctorate, decât credea el că este posibil.
  Deci el era judecătorul perfect pentru târgul de știință, pentru noi cei din clasa a 4-a. Iar noi ne-am instalat expunerea în sala de mese, am trecut pe lângă el și tatăl lui și a zis, strigând către mine, pe măsură ce treceam pe lângă: „el este acel băiat de care ți-am spus că mi-a ruinat încrederea în sine.” Iar ei au avut o conversație ciudată, în care au folosit cuvinte ciudate, și a spus „poate îl vom trimite într-unul dintre proiectele noastre”.
  Dar eu nu m-am gândit la nimic și mi-am văzut de treabă. Eram un copil foarte cocoș, la acea vreme. La vremea aceea, eu cred că dacă nu aș fi fost niciodată întrerupt cu toate astea,  aș fi fost o persoană complet diferită.
    Jay: Probabil.
 Eu nu mai sunt cea mai încrezătoare persoană în sine. Iar el a zis că vom face asta, dar el i-a spus tatălui său „el nu merită nimic din toate astea”. El i-a spus ceva de genul: „tu trebuie să înveți cum să-ți gestionezi bunurile mai bine.” Sau ceva de genul acesta. Iar eu mi-am văzut de treabă și era ... în acea noapte ...
    Sau aceasta fusese o lecție pentru copilul lui, despre cum să fii dur.
 Poate ... și o lecție și pentru mine, ca să nu mai fiu așa de arogant, cred.
    Și a funcționat ...
 A funcționat. S-a întâmplat în acea noapte sau câteva nopți după, dar a fost foarte curând după acea noapte când m-am trezit cu o ființă în fața mea, în dormitorul meu. În acea casă de la fermă, în casă, iar eu am crezut că e tatăl meu, care ... Tatăl meu făcea mereu farse și credeam că are o mască, așa că am zis: „tată, scoate-ți masca, sunt obosit și suntem în mijlocul nopții”. Iar eu m-am întins și l-am atins. Iar el pur și simplu se uita la mine în tăcere, un cenușiu, un cenușiu tipic.
 Și l-am atins, iar el era rece și umed ... și foarte poros, cu pori giganți. Iar eu am făcut AAh și imediat ce am reacționat, am fost paralizat. Eu nu mă puteam mișca, dar puteam să-mi mișc ochii, dar nu mă puteam mișca, iar de acolo am văzut la capul patului meu 2 sau 3 ființe cu aspect de reptilă. Nu vreau să le spun ET, dar erau ET.
    Dar cum arătau?
 Ei aveau glugi pe cap, erau reptile și aveau probabil 90 - 120 cm înălțime.
    Ah, mai scunzi.
 Erau mici și au venit și m-au cărat către capul patului meu ... a fost un bliț de lumină și am crezut că voi ieși pe fereastră, și a fost un bliț de lumină cumva dezorientant, iar apoi îmi amintesc că eram pe o masă, dezbrăcat, pe un tip de masă din oțel inoxidabil, și era o cameră rotundă.
 Eu aveam o vedere proastă pe atunci, dar am făcut chirurgie cu laser de atunci. Eu aveam miopie, așa că mă aflam în acea încăpere și totul era cețos, pentru că nu-mi luasem ochelarii cu mine. Iar ei au făcut ceva teste asupra mea, m-au lovit aici și a fost dureros.
 Iar ei au spus ... reptila scundă vorbea cu mine telepatic, era telepată, „noi vom desfășura niște teste asupra ta și am dori ajutorul tău.” Iar eu eram ... credeam că acesta este primul contact, că aceștia sunt ET și eu știam că voi tipilor sunteți reali ... în sfârșit existau ET, iar eu aș fi dovedit. Eu voi fi acel copil care le va spune părinților lui că există ET. Iar el ... a zis „noi avem nevoie să împrumutăm (cuvintele lui exacte) ... avem nevoie să-ți împrumutăm conștiința și tu ne vei ajuta. Vrei să ne ajuți?” și eu am zis da.
 Tony: Iar celălalt a spus ...
    Jay: Deci tu nu erai speriat deloc?
 Ei erau foarte ... erau foarte nespecifici pentru a fi ... nimic „noi nu te vom răni”.
    Așa.
 „Nu ți se va întâmpla nimic rău, te vom pune înapoi și vei fi ok”. Mi-a fost frică când am ajuns, de asemenea.
    Sigur.
 Dar ei erau foarte foarte ... „noi nu vom face nimic care să te rănească.” „Dar asta tocmai m-a durut, știți.” Dar ei au fost foarte liniștitori, iar eu am crezut că mă aflu pe mâini bune atunci. Și din nou, eu eram un copil și nu fusesem niciodată pe mâinile rele ale cuiva înainte de asta, așa că nu aveam niciun motiv să mă tem. Iar el a spus „Vom împrumuta conștiința ta” și vei fi plecat timp de 20 de ani. Iar eu am zis „eu nu pot face asta, îi am pe mama și pe tata, am o familie. Nu pot pleca.”
 Iar el a explicat și a spus: „nu, tu te vei întoarce exact în ziua următoare, va fi ca și cum nu ai fi plecat vreodată, dar vei trăi acest timp suplimentar care va fi o imensă binecuvântare  pentru tine.” El a trebuit să întrebe. Celălalt, cenușiul care era în încăpere, cel cu gâtul mai lung, nu ca cel ce m-a luat, era cu un gât mai lung și era mai înalt, iar el a spus „trebuie să-i obții permisiunea” ... așa ... „la un anumit moment dat”.
 Și atunci m-a întrebat: „noi avem nevoie să-ți împrumutăm conștiința”. Iar eu am spus: ok, atâta timp cât ești sigur de ceea ce-mi spui. A fost exact ca în filmul „Fire in the Sky” de Travis Walton, o experiență în care ei m-au așezat pe o masă și el a spus  „noi nu vom face nimic ce te va răni, vei fi ok.”
 Iar ei au pus ca un latex sau o foaie subțire de cauciuc peste mine, iar masa a aspirat-o strâns, știți, exista un aspirator. Iar eu nu puteam respira și mi-am deschis gura și eram ceva de genul ... Și era știți, vacuumul, eu încercam să respir, iar ei au luat un bisturiu și l-au tăiat, ca să pot respira. M-am gândit „hei, eu m-am gândit că nu-mi veți face rău”, iar ei au zis „nu vei fi rănit”, iar eu am întrebat: „dar dacă mă sufocam acolo?”. „Cum ați știut că voi mai respira când ați tăiat-o?” Iar el a spus: „deoarece toată lumea face asta” ... așa ... asta e ceea ce a spus el. Iar apoi au tăiat în jurul ochiului meu, iar ei au făcut un test să vadă care era ochiul meu dominant.
 Apoi a fost un ac auriu care a mers fix pe lângă canalul lacrimal și a intrat BAM! Iar asta a durut ca naiba. Și se simțea ca și cum aș fi fost aspirat, ca și cum aș fi fost lovit și vezi stele verzi? Da ... așa era, dar amplificat de 1.000 de ori.
 Și ... următorul lucru pe care-l știu este că m-am trezit și nu aveam nicio amintire a mamei și tatălui sau orice, aveam o amnezie completă și eram în deșert.
    Ți-au șters memoria? Ți-au șters mintea?
 Nu mai aveam nicio amintire cu familia mea ...
    Întreaga ta viață , acum ai 9 ani și nicio amintire? Îți amintești cam ce ai învățat la școală  și chestii?
 Nu, nu, puteam vorbi engleză și aveam câteva amintiri, dar ... nu-mi aminteam de școală,  nu mai aveam vreo capacitate sau ... nu știam de unde am venit sau ceva. Eu m-am trezit și era un bărbat, un tip înalt cu un pahar de Cola rece și părul cârlionțat.
    Tu zici că erai în deșert?
 Am găsit-o de atunci. Am localizat locul la Baza Aeriană Inyokern, într-o zonă unde erau ca niște transportabile.
    În California?
 În sudul Californiei, lângă lacul China. Exista și echipament de spitale vechi, folosit. Exista o asistentă, iar el a spus ... mi-au făcut testul pentru reflexe mi-au făcut verificarea standard și a întrebat: „îți amintești de mama sau tatăl tău?” Am zis nu. „Îți amintești dacă ai alți frați sau surori?” Am spus nu. Iar apoi a spus, „ok, așează-te”.
 Eu mă simțeam teribil, m-am simțit amețit și mi-au dat voie să dorm. Și ... în următoarea dimineață a început chestia standard ... (ceea ce au am cercetat de atunci), dar era doar un program standard MK-ULTRA bazat pe traumă, de control mental.
    Și de ce ți-au făcut asta?
 Ei bine ... aceasta a fost cea mai grea parte a întregii experiențe, din toți cei 20 de ani.  Aceasta este categoric cea mai grea parte de reamintit, deoarece încă doare. La sfârșitul programului, comportamentul nostru era complet diferit față de cum era. Aceea a fost ultima dată când am fost eu însumi ... Nu am mai fost niciodată la fel, după asta. Ei ne-au electrocutat și ne-au făcut să vedem filme ...
    Deci un pic ca „A Clockwork Orange” (Portocala Mecanică), a lui Stanley Kubrick.
 Foarte mult ca acesta. Ei erau ca cei de la sfârșitul anilor 70, cu căști de motociclist, și aveau un curent electric ce trecea prin ele și durea, omule. Ei mișcau un buton și uneori îl mișca  mai mult decât în altele. Și ne drogau ... era ca un LSD, vre-un fel de halucinogen, nu știu.  Eu nu am spus asta, dar în momentul când a spus „Tu-ți amintești mama și tatăl tău? Ai vreo amintire? ” a mai spus: „Asta deoarece tu ești o clonă.”
 Deci asta credea el că sunt. Că eram sau nu, eu nu știu. Eu am experimentat, mi-am amintit, în mine acum sunt eu, am un certificat de naștere și sunt o persoană normală. Deci este posibil să fiu o clonă a mea, având conștiința transferată.
    Apoi ce s-a întâmplat după asta? Unde ai plecat?
 Programul în care eram a culminat când ne-au pus într-un cort cu oxigen. Ei au scăzut nivelul de oxigen și un clopot ar fi bătut când erai pe cale să mori, când ți se oprea inima ...
    Ei încercau să vadă dacă poți să trăiești în medii cu puțin oxigen?
 Ei bine, ei te aduceau foarte aproape de moarte și apoi, imediat ce eram aproape să mor,  clopotul ar fi sunat, oxigenul ar fi revenit, iar eu mă trezeam.
 Și făceam ... și acele prime momente când aveam oxigen, de care-mi amintesc ... iar apoi a continuat timp de ore. Și în cele din urmă am ajuns până în punctul în care puteam simți ca și cum eram pe tunel, atunci când pleci.
 Era acea experiență în care am fost dus până în punctul în care eram tot mai departe și mai aproape de moarte, și-mi amintesc că am vorbit și am spus: „Lăsați acest copil în pace!” ca și cum nu aș fi vorbit eu ca și copilaș, ci eram eu vorbind ca mine însumi, am vorbit ca un adult. Am zis „lăsați acest copil în pace sau vă voi face să regretați.” Iar asistenta era acolo și a chemat doctorul, și am făcut luminile din cameră să pâlpâie sau ceva, luminile din încăpere, iar asta m-a calificat să merg la următoarea etapă a programului, etapa Theta a programului.
    Deci ei încercau de fapt să facă sinele tău mai înalt să-și facă apariția?
 Exact asta s-a întâmplat, da.
    Asta este cu adevărat interesant.
 Iar apoi am intrat în Theta și au urmat doar câteva săptămâni de vedere la distanță. 
    Deci cumva ei credeau acum că te-ai calificat să devii un văzător la distanță, iar asta trebuie să fi fost rezultatul direct al programării mentale bazate pe traumă.
  Ce s-a întâmplat a fost că după asta am făcut teste de vedere la distanță și au ajuns până în punctul în care ei îmi făceau o IV (intra-venoasă), cu o pungă de indiferent, puneau un drog acolo, iar eu îmi pierdeam conștiința. Iar atunci când mă trezeam, oamenii ar fi fost  înspăimântați de lucrurile pe care le-am spus. Asta a fost probabil de la vârsta mea din acea linie temporală, din acel 20 & Înapoi (20B), probabil de la vârsta mea de 12 sau 13 ani, până pe la aproape 16.
  Ce s-a întâmplat mai apoi a fost că a venit un tip din armată, și ne-au dat un program calistenic. Ei doreau să ne țină în formă, iar dimineața ne dădeau o ceașcă cu o pastilă pe care noi o luam și apoi făceam calistenice afară pe punte sau iarna eram în zona de subsol.  În cele din urmă, într-o zi, au schimbat pastilele și mi-era rău. În viața mea reală eu sunt foarte alergic la codeină, deci trebuie să fi fost o pastilă codeină, iar în prima zi mi-a fost rău de la ea, iar în a 3-a zi, imediat ce luam pastila, vomitam instantaneu. Iar ei au spus: dacă nu te poți obișnui cu aceste pastile noi, va trebui să mergi în armată. Și exact asta s-a întâmplat.
    Și atunci te-ai înrolat în PSS.
 Și erau niște tipi într-o dubă care mi-au făcut o injecție, am leșinat, iar când m-am trezit, nu mai eram pe Pământ. Am fost dus pe baza lunară. M-am trezit pe o bază ... unde TR3B-ul standard, nava triunghiulară, a aterizat, pe pista de aterizare, a venit o scară și existau 80 - 100 de oameni. Ei ne-au abordat și am mers de-a lungul ei și am stat jos și era exact ca într-un avion, dar erau mari, de 20 - 30 de locuri și am decolat.
   Iar atunci când am ajuns aproape de Lună, peretele din partea dreaptă a navei a devenit transparent, iar pilotul a vorbit la interfon, exact ca la un zbor cu avionul când zbor pe deasupra și te uiți la dreapta este Marele Canion, iar el a făcut asta și a zis: „Aici este baza” ... a zis ceva de genul „aceasta este una din bazele noastre, dacă vă uitați, puteți s-o vedeți.” Eu nu o puteam vedea de unde stăteam. Dar când am mers către următoarea bază, peretele din partea mea de navă a devenit transparent și am putut vedea și a spus că Pentagonul a fost conceput așa de robust că au economisit banii la această bază, folosind aceleași planuri, dar în esență arăta fix ca Pentagonul, iar apoi peretele s-a întunecat, am aselenizat, andocat și am intrat.
    Interesant ... deci ce se întâmplă, în acest punct?
 Am fost într-o încăpere ce arăta ca un laborator de computere, din campusul universitar. O cameră mare cu un tavan destul de mare și o mulțime de computere. Iar ceea ce au făcut a fost ... era un cenușiu de data asta și mi-a dat instrucțiuni în mod telepatic, iar el, diminețile te pregăteau și primeam o picătură în ochi, care te droga și apoi era o stație în care-ți odihneai capul chiar în fața ecranului, iar apoi ar fi pus muzică, existau boxe ... și au început cu chestiile binaurale. Câteva minute de acest gen și ... Apoi acestea încetau și apoi indiferent ce drog ți-ar fi dat, avea un efect mai mare și apoi ar fi rulat filme și era un antrenament.
   Dar nu eram antrenat să fiu un soldat. Noi eram antrenați să fim carne de tun pentru soldați. Și ce era, era un răspuns „fugi sau luptă”. Erau filme, clipuri ciudate cu lucruri ce în principiu ... și apoi înregistrări ale vocii unui bărbat „cel mai bun lucru pe care poți să-l faci  pentru fratele tău este să-ți dai viața” și „tu ai două opțiuni: tu poți fugi sau poți lupta, iar cea mai grozavă alegere este lupta.” Erau chestii de acest gen și erau puse ore în șir.
    Deci tu te-ai întors într-un alt program de control mental.
 Exact, da.
    Doar că de data asta te pregăteau pentru armată.
 Exact asta era. Nu am nicio idee cât a durat asta. A durat un timp, iar ce s-a întâmplat a fost ... iar apoi ei au făcut și alte lucruri, era o mașină în care ne-au băgat și care-ți măsura puterea. Îți făceau operații și apoi era o mașină care mă mișca și vedea anvergura mișcării mele și testa cât de puternic eram, dar asta se întâmpla doar din când în când. Orice devia din acele filme de antrenament. Eu nu am tras niciodată cu vreo armă sau altceva.
    Exista vreo fereastră unde puteai vedea Luna, sau nu era nimic?
 Exista un hol până la camera mea și un altul înapoi la chestia asta.
    Asta era tot și asta a durat ceva vreme?
 Da, o perioadă, câteva luni.
    Erau implicate droguri, iar oameni vor chestii clare, cum ar fi : poți să ne desenezi ceva?
 Eu am fost drogat, omule ...
    Și-ți amintești despre ce erau aceste filme?
 Despre răspunsul „fugi sau lupți”.
    Asta e tot? Niciun antrenament despre arme sau ceva de genul?
 Deci totul este psihologic. Când s-a terminat eram doar o duzină. Am fost duși la o navă mai mică, am mers la un hangar, și am fost duși la o altă bază de pe Lună. Și când am ieșit, acesta a fost momentul când sergenții de antrenament ne așteptau.
 Știți „stați pe poziție” și ne-au condus jos și „fii atent la tipul din fața ta și la nimic altceva” și a mers dintr-o bucată, un drum lung pe coridor și am luat un lift către în jos și ne-au mărșăluit către o ușă, una mare și cenușie, și ne-au dat ... cred că era testul de probă, era un test de operațiuni și ne-au dat un recipient, ce arăta ca un tub cu spumă de ras, cu un mic buton roșu în vârf, de mărimea unei mici băuturi energizante poate ... și ... Și au zis „imediat ce treceți de acea ...”
   Sergentul antrenamentului era acolo și așa vorbea, foarte direct și abraziv, a spus „imediat ce treceți de acea ușă acelea se vor arma, iar dacă vedeți orice este o amenințare pentru voi și prietenii voștrii sau pentru voi și compania voastră, voi ar trebui să faceți lucrul corect și eliminați amenințarea.” Acestea au fost instrucțiunile noastre. El s-a dat la o parte și am stat acolo așteptând un timp îndelungat o bună perioadă de timp, 30 - 40 de minute în poziție de atenție acolo, o duzină dintre noi.
    Vă aflați în interior?
 Da.
    Voi ați fost luați de pe navă și duși acolo.
 Era un hol, iar apoi s-a deschis ușa de la sine, ne-au dus în interior, ne-au făcut un examen medical într-un spital cu o cameră mare cu paturi, iar noi am dormit pe ele. Iar în dimineața următoare am fost trimiși cu o altă navă, aceiași, cea cu trandafirul alb, și am mers pe Marte.
Deci am zburat în orbita din jurul lui Marte, dar nu aveam autorizație de amartizare. Noi eram în orbită și am ajuns acolo rapid, dar nu aveam autorizație să amartizăm și am stat în orbită câteva ore, iar pilotul a oprit gravitația și a spus „tipilor dacă vreți să experimentați  gravitația zero, acum este momentul potrivit că mai avem jumătate de oră și opresc gravitația.” Exista gravitație artificială pe navă, iar eu eram prea speriat. Iar eu am regretat mereu după asta.
  Eu mi-am dorit mereu să experimentez gravitația zero, iar asta a fost singura mea șansă pe care am avut-o și am continuat să ...  ceilalți băieți din partea cealaltă au făcut-o și făceau rostogoliri ... existau stâlpi la fiecare câteva rânduri de scaune ca un stâlp de care te puteai apuca ca să te orientezi, deci nu erai prea departe de ceva de care să te apuci, în caz de gravitație zero, iar ei făceau flicuri și păreau să se distreze.
    Cum funcționează gravitația pe nave?
 Pe Ceres i-am văzut instalând placări gravitaționale peste tot.
    Deci podelele erau placate?
Tony: Era o placare groasă ...
    Jay: Placare electro-gravitațională?
 Da, era alimentată, era o placare alimentată, care era groasă și avea cilindrii în interior și câteva ... ca o rețea, și deasupra aceleia era gravitație.
    Doar ca să știi, tu nu ești singurul care mi-a spus asta, aproape cu aceleași detalii.
 Eu eram uimit, deoarece eu am văzut chestia aia mergând la propriu, mile în șir ... mile. Și de fiecare dată când le deschideau ... eu am lucrat într-o mină într-o zi și ei curățau locul în micro-gravitație, iar apoi imediat o instalau, deci le-am văzut adunate, gata de transport, plăcile, toate erau conectate și ce nu reușeam să înțeleg, era cantitatea de energie care le lua să placheze ... să activeze podeaua, să aibă o podea alimentată, de mărimea unui oraș.
  Asta este ceva ce a fost mereu așa de impresionant pentru mine. Dar din nou, asta era și în navă, de asemenea. Și asta era ceea ce ei foloseau în aceste podele.
   Pe navele unde am lucrat mai târziu, erau zone ale navei care aveau distorsiuni ale gravitației din cauza propulsiei, pentru indiferent ce motiv, iar eu mă strecuram adesea și încercam să mă joc, și exista un loc unde era cam 55-60% mai puțină gravitație și cumva picam ... eu aș fi fost în gravitație obișnuită, aș fi picat și apoi cădeam în gravitația mai mică, prinzându-mă pe mine însumi.
     Asta era emoționant.
 Da, era micul meu ritual de dimineață pe care-l făceam, iar asta m-a făcut să regret că nu am experimentat Gravitația Zero, când am avut ocazia.
    Corect. În regulă, deci tu erai în acest hangar, tocmai aterizasei pe Marte, ai ajuns într-un final acolo ... 
   Ei m-au transportat imediat pe mine și pe ceilalți tipi, ne-au adunat și ne-au pus imediat  pe o navă mai mică și am zburat către o bază mai îndepărtată. Adică asta s-a întâmplat imediat, asta a fost rapid.
    Din nou, puteau să vezi pe fereastră sau ceva?
 Doar cerul. Noi eram așezați în linie în acel moment, dar abia am ajuns la baza următoare și după cam 30 de minute, eram acolo. Și acolo era ceva subteran ce cred că avea 5 nivele,  nivelul de sus era ca un depozit de arme, și zona medicală și apoi alte două nivele, iar noi am mers la nivelul de la fund unde trăia toată lumea și ne-au dat un mic dormitor. Era o bază următoare abandonată, sau indiferent ce bază secundară abandonată. Și totul era ridicol de colorat, cu pasteluri luminoase și arăta ridicol. Arăta ca o grădiniță. Totul era colorat, iar liniile de pe pereți te duceau către zona galbenă sau cea portocalie sau albastră și exista o autoservire la mijloc. Deci acestea se ramificau, iar ei ai convertit separatoarele de birou și au pus paturi în ele și acolo este locul unde am stat. Nu am primit o cameră.
    Un singur om/cameră?
 Nu, era cu un birou mare și imaginați-vă că există separatoare unde pot lucra 50 de oameni, iar acestea sunt goale, iar în 12 dintre separatoare au pus paturi, căci eram 12.
    Așa.
 Și ... am stat acolo ... Și nu am făcut nimic pentru câteva săptămâni cred, sau o săptămână și ceva. Iar într-o zi noi ... ce au făcut ei a fost să ia câte 6 dintre noi odată, iar noi împărțeam o baie de-a lungul holului, ceva ca o baie publică, pentru dușurile de dimineață și apoi mergeam la autoservire.
   Și apoi erau și alții ... eu cred că locul era suficient de mare să țină 200 de oameni, 100-200 de oameni și erau doar 50. Locul fusese abandonat. Erau soldați ai SUA. Și existau ofițeri cu ei acolo și poate, 20 - 30 de soldați, doar ghicesc ce s-a întâmplat a fost că într-o zi ni s-a spus ... am fost informați, ne-au luat și ne-au oferit o informare și apoi ... ne-au dus cu liftul sus și apoi ni s-au oferit costume de protecție, care erau dintr-o textură foarte confortabilă, flexibilă, ca o textură din plastic și aveam o cască care se punea și avea un con care mergea către exterior, dar era deschis și puteai respira aerul. Dar îți putea oferi oxigen dacă aveai nevoie și exista și un mic rucsac.
    Deci tu puteai respira aerul de pe Marte?
 Da.
    Interesant.
 Iar eu nu știu dacă asta fusese o chirurgie care ne-a fost făcută. În perioadele de început când am fost luat, am trecut prin operație după operație și nu știu ce-mi făceau.
    Deci tu vrei să spui că spațiul e condus de armata SUA, din moment ce erau pușcași marini acolo?
  Era un program condus de SUA, absolut. Și mi-au făcut cunoscut că aceasta era SUA și aceasta era condusă diferit de cum eram învățați și că voi face lucrurile în felul lor.
    Deci cine a cucerit Marte mai întâi? SUA când a ajuns acolo?
 Eu nu știu despre istoria asta. Așa cum am spus, noi eram foarte departe de locul unde aterizasem inițial, de acea zonă mai mare care era dens populată. Ce s-a întâmplat a fost că ei ne-au dat un costum de protecție.
  Pe partea dreaptă a costumului exista o armă pătrățoasă, era o armă cu șină. Și avea mânerul aici și-l puteai apuca, iar atunci când îi dădeai drumul ar fi sărit din cale, dar eu-l puteam apuca și-l dădeam în jos și armam pistolul. Deci era sigur când îi dădeam drumul,  dar era atașat de braț și nu puteam să scap de el. Ei nu mi-au oferit niciodată timp de exersat la țintă sau ceva cu aceasta. Iar costumul pe care-l aveam era ușor, așa că eu eram mai ușor pe Marte. Când am ieșit pe ușă și am scăpat de gravitația plăcilor ...
    Jay: O plutire cu adevărat pozitivă.
Plutire pozitivă. Deci era greu să te miști de colo colo. Soldații, noi eram mereu acompaniați de soldați, aveau o armură mare pe ei. Ei aveau un costum armat, ce avea camuflaj, aveau fața complet acoperită, ei aveau electronice pe care le puteai vedea, arme mai mari, era impresionant. Ei puteau alerga și sări la fel ca și cum ar fi fost pe Pământ. Iar noi nu am putut. Așa că alergatul nostru s-a transformat într-un fel de salt. Iar ei puteau pur și simplu doar să alerge, deoarece costumul îi îngreuna suficient pentru a face diferența. Deci ei au avut mai mult control asupra situației.
    Absolut.
 Deci, noi am fost conduși afară și cred că eram 6 dintre noi. Noi eram în grupuri de 6 și 2 soldați ... 2 soldați și 6 dintre noi. Iar noi am ieșit afară pe ușă, în mediul de acolo și era dimineață pe Marte și un cer albastru foarte luminos. Cel mai mare lucru pe care mi-l amintesc este că din cauza gravitației mai mici, ei ne-au dat exerciții și ne-au zis: „ieșiți afară și alergați de aici până aici”, ca noi să ne obișnuim cu asta și așa cum am mai spus, în primii câțiva pași când accelerai erau ok, dar apoi s-a transformat în sărituri.
Tony: Și asta a ...
    Jay: Și te puteai răni, nu-i așa?
 Da, am căzut. Iar eu nu am fost la fel de bun ca alți tipi, care erau mult mai rapizi ca mine.  Dar ce am descoperit este că exista un mic crater în apropiere, și am intrat în acesta și am alergat în jurul acestuia. Asta trebuie să fi fost distractiv. Iar eu puteam alerga normal și am zis „hei tipilor”, iar ei au zis „termină, intră în linie”
   Dar eu îmi amintesc că ... această amintire a rămas, aceea a fost amintirea mea de boltă,  care a rămas mereu, când alergam în acel crater deoarece era doar distractiv. Și asta știind că puteam să mor, probabil în orice minut. Deci acesta a fost un lucru mare pentru mine.  Oricum, am făcut asta, am mers afară într-o drumeție. Existau ruine, pietre ... Știți, oamenii la plajă care stivuiesc pietre? Existau unele înalte, gigantice, o întreagă zonă, prin care am trecut, care fusese descoperită și erau o ruină, prin care am trecut ...
    Cât erau de înalte?
Tony: De 9 metri.
    Jay: Asta este impresionant.
 Din pietre, da, și cineva le construise, nu noi. Noi am mers în drumeție, ne-am întors și asta a fost tot, misiunea noastră. Apoi în ziua următoare sau câteva zile mai târziu, s-ar fi dus și ceilalți 6 tipi.
    Tu continui să spui că voi erați carne de tun? Asta înseamnă că voi tipilor erați antrenați  să muriți, asta este ceea ce spui?
 Absolut.
    Tu erai antrenat să mori, să te sinucizi?
 Noi eram o manevră de încadrare, noi eram momeală. Pentru ca ceilalți soldați să se despartă de noi și să stea pe poziții mai înalte cu arme mai mari, așa că ... prima misiune s-a terminat și nu s-a întâmplat nimic. Ne-am dus pentru o drumeție și ne-am întors. Și apoi au mers ceilalți tipi, iar în timpul acesta noi stăteam nefăcând nimic, în zonele noastre separate.
    Tipic militar.
 Aceasta a fost viața mea pentru câteva ... pentru o săptămână sau două înainte să ies afară în următoarea misiune și era mai târziu în timpul zilei. De fiecare ... prima a fost dimineață,  următoarea în timpul zilei, la amiază, iar cea de-a 3-a a fost noaptea, fix la amurg.
    Deci ei vă obișnuiau cu mediul.
 Da, sau indiferent ce plănuiau, ei nu au ... noi nu trebuia să știm prea multe. În cea de-a doua dată când am ieșit, și apoi ne-am întors, ei se felicitau și erau euforici. Eu cred că ei au ieșit afară, și că insectoizii care locuiau acolo, nu au reușit să ajungă la noi, deoarece fuseseră eliminați, știți ...
 Noi nu știam ... noi am mers în drumeție prin deșert și ne-am întors, iar eu nu știam nimic.  Dar ei se felicitau peste consolă. Acesta a fost un program complet nou și erau unul de încercare și fugă, pentru ei.
    Interesant, deci inamicul erau acești insectoizi, cu care ei se luptau?
 Da. În a 3-a misiune se presupunea să mergem pe la baza unui munte ... chiar pe la baza lui, într-o zonă plată și apoi să traversăm ... Muntele cumva înconjura, iar noi trebuia cumva să traversăm peste și să ne întâlnim cu acești soldați și să ne întoarcem. Iar asta a fost ... eu cred că au făcut totul în kilometrii. Și vorbim de 4 km dus, 4 km la întoarcere. Deci am făcut asta, iar vremea a devenit nasoală și ... deci vântul ar fi suflat și era foarte mult praf și apoi s-ar fi curățat. În câteva minute, vremea era rea.
    În cea mai mare parte furtuni de praf?
 Praf, nori. Și vremea s-a nașparlit și am început să vedem că doi soldați erau pe munte, iar noi eram jos pe la baza acestuia, ca ei să ne vadă, tot timpul. Noi am început să ne îndepărtăm de ei. Și știam asta ... iar 3 dintre noi am avut o ceartă spunând: „noi vom sta aproape de munte”. Iar eu am spus: „noi trebuie să urmărim harta, iar aceasta spune - mergeți în direcția asta.” Traversați. Așa că ei știau „vreți să ne băgați în belele? Veți merge?”
Noi ne-am contrazis și am avut o discuție mare despre asta.
    Le era frică să meargă în teren deschis?
 Noi eram oameni distruși mental. Noi nu eram ... tipi duri, în niciun caz. Cu toții știam că eram ... ne era frică pentru viața noastră.
    Sigur, voi erați momeală. Voi știați că dacă mergeți afară în teren deschis, ar fi putut fi foarte periculos pentru voi.
  Ni s-a spus că am fi fost capabili să-i auzim și să omorâm cât de mulți putem dacă am fi văzut vre-o insectă, dacă vedeam insectele. 3 tipi au mers, iar ei s-au despărțit de noi, iar vremea începea să devină foarte vântoasă. Iar ei au stat paralel cu muntele unde soldații îi puteau vedea, iar noi am ținut drumul. Iar noi ne-am îndepărtat destul de mult, iar vremea a devenit foarte rea. Se făcuse întuneric.
    Și ... Întuneric nu de la noapte, ci de la praf?
 Imaginează-ți o furtună întunecată. Și i-am auzit ... am auzit în spatele nostru ...
    Jay: Clicăiturile ...
 Tony: Ceva mișcându-se. Îi puteați auzi, sunau cumva ca și caii, știți ... îi puteai auzi. Suna aproape ca și caii, dar diferit. Noi i-am auzit, iar tipul cu radioul a spus la radio „avem nevoie de ajutor, contact, contact.” Știți ... 
    Și ...
 Ei au spus să ne ducem pe o poziție mai înaltă. Mergeți un pic mai sus ca să ne vadă. Ei știau unde eram, ei aveau locația, dar aveau nevoie să ne vadă fizic. Deci noi puteam vedea ...
Știți, într-o zi furtunoasă când este înnorat, dar poți vedea o rază de soare, existau raze ce treceau și am văzut una acolo și am zis să alergăm acolo cât de repede putem. Iar eu eram în față și așa cum am spus, se transforma în sărit.
  Și existau dune de nisip și săream din vârful unei dune către celălalt vârf de dună, iar ceilalți tipi m-au depășit, deoarece erau mai rapizi ca mine. Iar în spatele meu era un rând de 30 de insecte, ce veneau în spatele nostru. Iar ele au venit cumva în lateralul meu, și erau unele mai mici ce arătau cumva ca un cărăbuș. Și băteau din aripi pe măsură ce alergau,  aveau aripi care-i făceau să alerge mai repede. Ei cumva săreau și aveau aripi. Iar eu am tras ... Eu eram în aer, sărind de pe o dună pe alta și în sfârșit am tras cu arma. Și bineînțeles, nu am nimerit nimic. Iar una a venit pe la spatele meu și mi-a tăiat brațul. Arma și brațul au căzut la sol, iar eu am simțit și a stat pe mine. Iar eu eram complet șocat și mi-am zis: sunt mort. I-am auzit pe ceilalți doi tipi din fața mea, fiind uciși ... au fost mâncați ... sau făcuți bucăți .. eu le-am găsit mai târziu corpurile.
   Când am stat acolo, m-a ținut la sol, a stat pe mine. Iar eu îmi amintesc spunând mereu și mereu „te rog nu mă ucide, te rog nu mă ucide.” Tot acel antrenament psihologic a zburat pe fereastră. Tot ceea ce mă programaseră ei ... eu nu doream să mor. Nu doream să mor.
  Eu știam că trebuia să fiu altundeva în viață. Cumva, nu știu cum a făcut-o, dar m-a ridicat și un al 3-lea tip de insectă a venit de unde erau ceilalți doi, a venit de după dună ... Acesta era diferit și se mișca diferit și se mișca ciudat. Și și-a mișcat capul și avea antene. Și aveau ceva ca niște bile, unele peste altele, pe antene.
    Tu sângerai foarte tare, îmi imaginez.
 Eram în șoc că nu aveam un braț. El a venit cumva încet către mine, și-și mișca capul ciudat. Iar când s-a apropiat de mine, și eram față în față, eu pur și simplu eram ... șocat total și nu-mi venea să cred ce se întâmpla, eram total pe lângă mine în ...
  Când ei spun despre oameni că în accidentele de mașină intră în șoc, eu așa eram. Iar eu continuam să cerșesc: „Vă rog, nu mă ucideți.” „Vă rog, eu nu vreau să mor, vă rog nu mă ucideți.” Aveam lacrimi, iar el a venit față în față cu mine și avea cumva ca niște mandibule, iar antenele făceau așa, se mișcau cumva ușor și s-au îndreptat către mine.
   Iar eu mă aflam într-un vis, dintr-odată. Eu eram din nou în sudul Californiei, la baza aeriană Inyokern.
    Deci acum ce s-a întâmplat cu mantida? Încerca să-și dea seama dacă să te ucidă sau nu?
 Mă aflam într-o stare de vis cu ea și era la propriu, ca și cum ai sta într-o încăpere ...
     Oh, deci ea trecea prin amintirile tale ...
 Da. Iar ea a trecut prin toată perioada când am fost în interiorul bazei, unde eram poziționat, unde eram și-mi arăta separatorul unde dormeam și era gol, nimeni altcineva acolo, doar eu și el, stând acolo.
   Asta era ca un vis ... dar era o amintire trează, pe care el o ... și tot timpul el explica ... eu nu înțelegeam ce spunea, dar puteam percepe că el descria scena către altceva ... altcuiva, nu insectelor din jurul nostru, ci la ceva aflat la mare distanță. El descria ce vedea. Și a trecut prin toată perioada, iar apoi a sfârșit prin a-mi arăta livingul meu din casa copilăriei mele, de unde nu mai aveam amintiri. Iar el mi-a spus: acesta ești tu. Acesta ești tu.
   Iar el a mai spus și altceva: noi vom afla scopul tău. Noi vom găsi scopul tău ... care este scopul tău. Iar la sfârșit a spus: scopul tău nu este pentru a ucide, absolut deloc. Tu nu ai un scop să ucizi. Poți să trăiești. Iar eu am leșinat.
  Și m-am trezit în dimineața următoare într-un pat de spital și m-au pus în temă și apoi mi-au făcut un consult și alt tratament, iar apoi am mers înapoi la lift și au anulat programul nostru ... programul a fost anulat.
  Ei au făcut o analiză și au zis, totul îngheață aici. Au făcut o analiză strategică și au decis să-l anuleze. Întreaga bază se învârtea în jurul programului nostru, a ceea ce se petrecea. Ei bine Tony, asta a fost o poveste uimitoare. Asta e tot ce pot să spun.

Eu vreau să-ți mulțumesc că ai fost suficient de curajos să ieși în față și să ne spui asta.

Mulțumesc mult.



 Vizionare Plăcută!

Link 1


Link 2


  Linkuri alternative:  AICI 1 și AICI 2

Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !


 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      Paul Marian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DESPRE VIDEO

Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.

IMPORTANT :

CLARIFICARE : Nu mă crede ! Nu crede nimic din ce se scrie pe acest blog ! Investighează, caută, analizează, discerne și crede-te pe tine însuți. Dacă dorești, poți reveni oricând. Acest blog reflectă doar un punct de vedere. Existență Fericită !

"Dacă vrei să găsești Secretele Universului (Micro sau Macro), gândește în termeni de Frecvență,Vibrație și Energie ... " (Nicola Tesla)

Cu Discernământ și Voință ieșim din Marea Ignoranță ... cea Vastă, Comodă și Ademenitoare
***Dacă crezi de cuviință distribuie orice Postare sau Informație pe care o consideri Necesară și vrei ca Prietenii și Apropiații Tăi să o Cunoască.***
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...