Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe David Wilcock și invitat pe Corey Goode.
Este timpul următoarei etape a călătoriei lui Corey: Anshar-i îl duc la o bază secretă aproape de Saturn pentru a se întâlni cu Consiliul de Saturn. Acolo se va întâlni cu Consiliul din Saturn, Ra-Tier-Eir și ființa cu cap triangular auriu. Revelațiile din această zonă arată rezultate mixte: ne informează despre stadiul liniei noastre de timp, transformarea energetică a sistemului nostru solar și rolul pe care îl vor juca noii Gardieni acum că Sferele Albastre au dispărut din realitatea noastră.
Schimbări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă. Pentru a ajuta la facilitatea schimbărilor care vin, aceste ființe au numit un purtător de cuvânt pentru a spune cine sunt și de ce au venit.
Deci unde am rămas ultima dată, tu tocmai te-ai întâlnit cu Gonzales, care a vorbit despre cu victimele în recuperare de după traumă, acest popor al giganților roșcați. Apoi tu ai avut o întâlnire cu 7 grupuri diferite de Anshari, într-o cameră de purificare. Deci ai putea să reiei de acolo și să ne spui ce s-a întâmplat în acest punct și unde ai mers mai departe?
În timp ce ne aflam încă în această cameră de purificare și încă erau oameni la coadă, mi s-a spus că asta este o celebrare și o ceremonie de pregătire pentru a întâlni noii gardieni și că era onoarea mea ... eram onorat și mi s-a permis să particip.
Eu le-am spus lui Aree și sorei ei că era onoarea mea și că eram recunoscător, iar ei au fost pur și simplu foarte entuziasmați și jucăuși. Adică ei se aflau într-o stare de petrecere, era o stare de petrecere. Și imediat după asta am început să văd aceste cupe, mici cupe din sticlă care erau date de colo colo și arătau aproape ca paharele de șampanie, dar ele nu erau înalte.
Și erau date de colo colo și mi s-a spus că acesta era nectarul lui Isis, care mi se mai oferise înainte și l-am refuzat. Și toată lumea ținea un pahar ... eu cumva țineam un pahar cam așa, cum faci cu un pahar de șampanie la o petrecere, iar eu mi-am ridicat privirea și Aree mă urmărea amuzată deoarece eu nu știam ce se petrecea, iar ea l-a ținut pe al ei, l-a băut astfel, și și-a trecut mâna pe deasupra lui, iar buzele ei se mișcau ca și cum ar fi spus o rugăciune, iar apoi la ținut sus și a făcut o mirosire profundă a nectarului iar apoi l-a băut.
Deci în trecut tu ai fost foarte reticent să bei acest elixir, crezând se pare că ar putea fi vre-un fel de drog psihotropic sau ceva de genul acesta.
Prima dată când am întâlnit-o, a fost cea în care mi s-a oferit băutura și nu aș fi luat o băutură ca aceea de la un străin ... eu nu știam cine era. În acest moment aveam încredere în ea, așa că am făcut ce a făcut și ea, am făcut ce am putut să fac mai bine să repet asta.
Am spus ceva scurt către Unicul Creator Infinit, am binecuvântat, improvizație, și am luat băutura și apoi imediat am simțit această energie împrăștiindu-se în toată gura, în jos pe gât și în tot corpul, era aproape ca o căldură și am devenit extrem de euforic.
A existat și o amorțire fizică pe care ai simțit-o pe măsură ce o beai?
Nu, era doar o căldură și o energie ce se împrăștia în tot corpul meu. Foarte unic și m-am uitat în jur și energia tuturor, pe măsură ce beau se schimba și deveneau cumva mai deschiși, nu mai mențineau aparențele așa cum făceau înainte, știți, diferitele grupuri se simțeau ca și cum ar fi trebuit să se controleze într-un anumit fel, în fața altui grup ... toată lumea s-a relaxat și m-am simțit conectat cu Ansharii la un nivel la care niciodată nu m-am mai simțit conectat chiar și folosind scaunele lor.
Mie-mi sună că aici nu era doar un efect chimic, ci era și un fel de componentă energetică
a băuturii? Crezi că este adevărat?
Asta este exact ceea ce a fost.
Poți să ne spui cât a durat această ceremonie euforică după ce ai luat băutura?
După ce am luat băutura au părut doar câteva momente pe care le-am avut pentru a mă bucura de efecte, deoarece apoi am fost luat de Aree și sora ei, și alți câțiva care se îndreptau către ușă ... și ne-am îndreptat către ușă, am ieșit afară în camera largă în formă de dom, unde am apărut prima dată și de fiecare dată de atunci, erau 2 tipi la fiecare ușă, păzind ușile, ca și ultima dată și am ieșit afară în zona cavernei unde obișnuia să fie orașul, iar acum exista o farfurie cu aspect clasic uriașă de 35 metri lungime care era parcată un pic la distanță cu o rampă coborâtă.
Și am putut vedea un pic de mișcare și activitate, iar pe măsură ce ne apropiam am putut vedea câțiva din acel grup Omega din Pământul interior, cei care aveau părul întunecat, arătau foarte caucazieni, cu aspect militar și purtau aceste ... uniforme albastre dintr-o singură bucată cu aceste stele mari aurii pe ele, ca steaua pe care am văzut-o pe masă la întâlnirea ansharilor.
Era ca un simbol al lui Venus, în esență ... pe partea stângă a pieptului lor ... și ne ghidau pe toți către navă, noi ne-am așezat cu toții, ne-am făcut comozi și toată lumea s-a urcat. Iar apoi ne-am luat zborul.
În acest moment tu știai destinația, știai unde veți merge?
Aree și sora ei stăteau de o parte și cealaltă a mea și au confirmat că ne îndreptam către aceasta stația spațială către care am mers înainte, unde am întâlnit santinelele. Și o numea Consiliul Saturnului.
Eu credeam că momentul când ai întâlnit santinelele a fost pe Venus, nu pe Saturn.
I-am întâlnit pe Venus, dar dacă-ți amintești, după aceea am fost dus pe Saturn, către una dintre anomaliile similare ca cea din afara Jupiterului, iar când am intrat în ea era o stație spațială identică ...
Interesant, ok. Deci care este următorul lucru care se întâmplă? Presupun că ați debarcat de pe navă ... ați simțit când ați aterizat?
Când am andocat chiar nu puteai să spui ... nu a existat nicio ... sau ceva de genul acesta. Oamenii pur și simplu au început să se ridice și să părăsească nava. Asta este tot ceea ce am ... adică ne-am ridicat și am început să plecăm. Și am trecut prin stația de andocare, ușile sunt uriașe deoarece ele sunt concepute să servească ființe care sunt de 5,5 metri sau ceva asemănător și la fel sunt și holurile, coridoarele către stația spațială.
Secțiunea lungă, subțire ce duce către secțiunea rotundă, când mergi prin aceea tavanele sunt foarte mari. Ne-au dus către zona principală, iar acolo ar avea loc întâlnirea.
Întâlnirile anterioare, pe care le-am avut în alte episoade te-au avut pe tine protagonist și Super Federația și li s-a spus că nu vor mai controla destinul umanității și în aparență au devenit foarte supărați.
Unii dintre ei.
Tu ai avut vreo senzație de anxietate întorcându-te într-o încăpere ce arăta la fel acum, ca și cum ai fi avut, poate, o altă experiență ca aceea?
Nu, pentru că: a) mă simțeam euforic de la elixir și se estompa, va dispărea foarte curând și aveam toți Ansharii în jur care erau foarte entuziasmați, erau cam 40 de reprezentanți, în interiorul acestei farfurii zburătoare. Și ne-am înregistrat cu toții și am mers în camera mare de întâlnire și am intrat cu toții cumva, ca într-un semicerc, pentru a aștepta următoarea parte a întâlnirii.
Arăta exact ca încăperea întâlnirii cu Super Federația?
Exact, doar că nu erau scaune. Era complet goală.
Deci ce s-a întâmplat în acest moment, de îndată ce au format semicercul?
Am început să merg prin încăpere, să merg să mă întâlnesc cu Mica. Iar când eram pe la jumătatea drumului, au apărut Tear-Eir și ființa cu cap triunghiular auriu în încăpere și nu numai că a apărut Tear-Eir, dar și ceilalți 2 aviari albaștrii au apărut dar nu stăteau lângă Tear-Eir.
Și doar ca să clarificăm, tu spuneai că Mica reprezenta un grup pe care noi aici pe Pământ
îl știm ca fiind olmecii din America de Sud.
Da.
Ai putea să ne reamintești pe scurt cine este acel grup olmec și care este relația lui cu noi.
Da, de foarte multe ori pe Pământ, în istoria noastră, au fost aduși refugiați de pe alte sisteme planetare, să stea și să trăiască aici. Și au trăit aici pentru multe generații, uneori.
Aceștia au fost mayașii, dar olmecii, când există o problemă majoră care se petrece în sistemul lor stelar, mulți dintre ei au fost aduși aici ca refugiați pentru a supraviețui aici și a aștepta să treacă problema acolo și apoi ar fi fost duși înapoi.
Probleme ca un război? Tu știi ce a fost? Eu nu știu ce a fost, dar ar fi putut fi un război sau ceva nebunesc ce se petrecea în sistemul lor stelar ... un cataclism, poate?
Sigur, un cataclism. Asta ar fi putut fi ceea ce s-a întâmplat cu nativii americani, care au povești că au fost duși în subteran în timpul cataclismelor. Ei ar fi putut fi trecuți printr-un sistem de portaluri și duși pe altă planetă ca refugiați.
Așadar, olmecii ți-au spus vreodată de ce au făcut aceste capete sferice din piatră imense
cu ei înșiși și le-au îngropat în pământ? Ți-au spus vreodată asta?
Nu.
Dar știi cât de mulți au fost lăsați aici?
Au fost mii, iar grupul lor a crescut la zeci de mii cât timp s-au aflat aici, iar apoi ei au fost cu toții mutați și duși înapoi în sistemul lor stelar care este una dintre cele mai apropiate stele, dacă nu cea mai aproape din grupul nostru local de 52 de stele și este în mare parte o planetă ocean care este făcută dintr-o grămadă de insule și un continent principal, cumva.
Acum, tu ai spus înainte în emisiune că ceea ce-i face unici pentru noi, este că ei au detronat conducerea draco-reptiliană, de pe planeta lor. Din perspectiva noastră, cât de recent s-a întâmplat asta pentru ei?
Ei bine, cu 3 generații în urmă și mi s-a spus că perioada lor de viață este de 300 de ani.
Deci asta ar însemna cam 900 de ani?
Da.
Tu mergeai către Mica și apoi s-au manifestat Tear-Eir și ființa aurie cu cap triunghiular. Și ce s-a întâmplat în acest punct?
M-am oprit și m-am uitat la Tear-Eir, iar Tear-Eir s-a deplasat către locul unde erau oamenii lui Mica și mi-a cerut să-i număr. Așa că am mers și i-am numărat și erau 52.
Aceștia erau cu toții olmeci sau erau tipuri diferite?
Nu, erau cu toții umani de tipuri diferite, iar majoritatea dintre ei nu erau caucazieni. Ei erau diverse tipuri cu pielea măslinie, maronie, chiar și cumva o piele bronzată, dar ei erau reprezentanți ai fiecărei dintre cele 52 de stele, iar ei sunt cu toții în esență, verii noștrii cosmici, sunt ființe umane, dar de tipuri diferite.
Iar ceea ce mi s-a spus este că în întâlnirile anterioare, acești oameni acești reprezentativi, vor fi acum în comitetul Super Federației, iar poziția lor va fi alături de noi.
Iar acum, ca să clarificăm, ce are de a face cu noi această Super Federație dacă noi suntem o parte din ea acum, căci e credeam înainte că era ceva la care nu aveam absolut de loc acces.
Cele 22 de experimente genetice nu mai erau ținute de Super Federație. Nouă ni s-au oferit cheile conducerii propriei noastre dezvoltări genetice și spirituale.
Asta înseamnă că noi vom avea capacitatea să ne extindem genetica noastră, așa cum alegem? De exemplu, noi vom putea începe să ne modificăm propriul ADN, așa cum ne place?
Da, și se pare că o facem. În cronologia Anshar, ei au discutat istoria lor un pic, despre prin ceea ce vor trece oameni despre procesul prin care vor trece după ce vor afla despre cele 22 de experimente genetice se vor revolta împotriva lor, iar apoi le vor supra-îmbrățișa și vor începe să-și hacker-ească propriul lor ADN, lucrurile vor ieși de sub control în felul acesta până în punctul în care începem cu toții să ne dezvoltăm către o formă mai pură. Eu știu că asta sună rasist pentru o mulțime de oameni, dar se pare că vom trece printr-o perioadă incredibil de puternică a dezvoltării.
După ce am numărat oamenii, mi s-a indicat că eu ar trebui să merg să stau cu ei. Deci eu am stat cu cele 52 de ființe pe care tocmai le numărasem. Iar atunci când stăteam acolo, Mica mi-a prezentat oamenii din jurul lui foarte rapid. Nu am avut prea mult timp.
Acum, tu ai spus că sunt 52 de stele în grupul nostru local, există vreo legătură între acestea și cele 52 de ființe?
Da, fiecare ființă este un reprezentant al uneia din acele stele. Dar el mi-a prezentat rapid câțiva oameni din jur, iar el a menționat că fiecare ființă care este prezentă, a fost în mare măsură, aleasă de gardieni. Fiecare dintre ele ori a fost în contact cu aviarii albaștri sau cu o ființă cu cap triunghiular. Și au trecut prin lucruri similare ca mine în sistemele lor planetare.
Deci asta trebuie să fi fost destul de entuziasmant ținând cont că, după cum ai spus înainte, olmecii au fost contactați de aviari albaștri și ființe triunghiulare, dacă fiecare dintre aceste grupuri, reprezintă oameni care au fost contactați de ei mi-aș imagina că ei sunt foarte entuziasmați să vadă că aceste ființe apar din nou, aviarii albaștri și ființele triunghiulare.
Da, acesta a fost un moment mare pentru toată lumea prezentă. Foarte mult entuziasm. Pe măsură ce discutam cu Mica, m-am uitat în jur și am remarcat că a început un fel de ceremonie, iar diversele grupuri Anshar mergeau către Tear-Eir și către ființa triunghiulară aurie, și se aplecau și se petrecea vre-un fel de comunicare. Iar apoi plecau, după ce stăteau la rând.
După ce au terminat întâlnirea cu acești gardieni existenți, ce s-a întâmplat mai departe?
Atunci au apărut santinelele ... și am avut o senzație ciudată dinspre ele, se simțeau ca și cum ar fi fost o proiecție din altă densitate sau domeniu, că ei se proiectau aici din alt domeniu.
Ei bine, când tu ai spus că ai mers pe Venus, dacă aliniem povestea ta cu ceea ce este în Legea lui Unu, s-ar părea că Venus a fost o sursă pentru rasa constructorilor antici (RCA) care poate fi de 2 miliarde de ani vechime ... că aceste santinele ar putea să fie cumva legată de o civilizație de peste 2 miliarde de ani vechime. Deci, ai putea să explici asta?
Da, ei erau cumva îngrijitori al tehnologiei rămase aici. Și, așa cum am spus, era ca și cum ei erau proiectați din alt tărâm.
Ei au început imediat să interacționeze cu gardienii ... iar când au făcut asta camera a început în jurul ... imediat în jurul lor în încăpere, aceste dungi ciudate sau limbi de lumină
au început să se învârtă și să dispară, aproape ca blițurile. Au început ușor și apoi din ce în ce mai rapid, iar apoi s-au oprit.
Existau culori la lumini? Cum arătau de fapt?
Da, erau toate culorile curcubeului. Cu certitudine, toate culorile curcubeului.
Care a fost impresia ta emoțională când au avut loc chestiile astea?
Evlavie ... toată lumea din încăpere era într-o venerație. Noi nu știam ce se întâmpla. Era o parte a modului cum ei comunicau cu gardienii.
Care a fost următorul lucru pe care l-ai remarcat?
Imediat ce a fost terminată această întâlnire, toată lumea a început cumva să se adune în acest cerc mare, în jurul ... cu gardienii în mijloc.
Noi am intrat cumva cu toții în cerc, iar Tear-Eir mi-a indicat că va vorbi prin mine, din nou ... și ca de obicei, m-a făcut să-i salut în iubirea și lumina unicului creator infinit și a început să mă pună să mă adresez fiecărui om prezent și să afirme că sosesc noii gardieni și că sistemul solar a trecut suficient printr-o tranziție până într-atât încât sferele albastre nu mai erau necesare și au început să dispară și același lucru se petrece și cu bariera din jurul sistemului nostru solar. S-a defazat și în principiu, a dispărut.
Chiar?
Iar gardienii au afirmat că dacă ar fi existat Federația Galactică, ceea ce pare a fi ceva diferit, complet și blocada ei, din jurul sistemului nostru solar, ei au spus că după ce a picat bariera reptilienii și alte grupuri ar fi scăpat cu nave, dacă nu ar fi existat o blocadă formată acolo.
Acum, dacă sferele albastre (ai vorbit despre asta înainte) erau în esență, tehnologii gigantice sau ființe ... ființe ... care au venit în sistemul nostru solar, în aparență pentru a opri un bliț solar să se petreacă la finalul calendarului mayaș din 21 Decembrie 2012, când eu mă așteptam că se va întâmpla, după știința pe care am studiat-o, știința antică ... dacă acele sfere au dispărut, atunci de ce nu primim un bliț solar?
Ele nu preveneau un bliț solar ... ceea că făceau era să ne conducă spre blițul solar, din ce în ce mai multe energii vin prin soare energia cosmică ce trece prin acesta ...
Ceea ce au făcut aceste sfere, au fost să acționeze ca un fel de sistem rezonant care atunci când veneau energiile, ei amortizau energiile. Deci acum că au plecat, obținem întreaga forță a acestor valuri de energie.
Din ceea ce mi se spune, steaua noastră, este de așteptat ca să treacă prin aceste blițuri solar energetice când iese din minima solară, în 10 sau 11 ani. Atunci este momentul când ei se așteaptă să se petreacă chestiile majore.
Deci asta ar fi în vecinătatea lui 2027 - 2028?
În jurul acelei perioade.
Atunci este nevoie să facem vre-un fel de afirmație publică, deoarece unele dintre lucrurile pe care mi le-ai spus înainte, au pus accentul pe anul 2023, iar eu am fost condus să cred că atunci este momentul când ți s-a spus că se va întâmpla blițul solar, undeva în jurul lui 2023 - 2024.
Așa că, ai putea să clarifici diferența dintre această fereastră a lui 2027 - 2028, și fereastra lui 2023 - 2024?
Eu cred că există ceva confuzie, deoarece 2023 - 2024 are de a face cu o perioadă de timp când vor apărea cel mai probabil majoritatea acestor informații revelatoare.
Asta este mai mult o dezvăluire completă?
Este mai mult o dezvăluire completă și un eveniment. Toată lumea este focalizată pe ideea că va exista un bliț solar ... nu este un bliț solar. Există bliț...uri și evenimente ce vor conduce către un eveniment în crescendo.
Tu spui că aceste blițuri ar putea să aibă loc de-a lungul anilor?
Da, deja au început.
Da, dar noi nu avem ceea ce descriu cele 35 de profeții antice diferite ca semănând cu un bec de bliț de aparat foto care pornește și face întreg sistemul solar extrem de strălucitor.
Se spune că vom avea un număr din acestea, care vor conduce către marele eveniment în crescendo.
Tu crezi că poate primele dintre acele mari blițuri strălucitoare s-ar putea petrece între 2023 - 2024?
Mi s-a spus că deja au început ... la un nivel mai mic ... ele se acumulează.
Atunci eu vreau doar să clarific atunci că dacă nu primim nicio dezvăluire serioasă până în 2023 - 2024, asta ne lasă cu aproximativ 6 ani ... Ce se va întâmpla în acești 6 ani?
Ei bine, asta depinde de noi. Planul este să ne ofere o dezvăluire lentă a informației. Dar știți, niciun plan nu supraviețuiește câmpului de luptă.
Cine știe ce se va întâmpla în acea perioadă de timp? Am putea avea o foarte rapidă explozie de informație, iar apoi să mergem pentru o perioadă fără informații noi ... cine știe ce se va întâmpla? O mare parte din audiența noastră a fost cu adevărat îngrijorată când tu ai menționat în episoadele anterioare că ți s-a spus că noi am putea sfârși pe o linie temporală negativă, când i-am avea de fapt pe draconieni care conduc planeta. Dar toate lucrurile pe care ni le-ai spus, de-a lungul acestei succesiuni de actualizări sugerează că acea ușă este închisă.
Da.
Ai putea să ne explici asta?
Noi categoric suntem redirecționați către o linie temporală pozitivă, dar cea mai optimă linie temporală sau un pic mai pozitivă decât ar fi fost cealaltă, depinde de noi. Dar, asta este corect că lucrurile s-au schimbat în linia noastră temporală într-atât încât nu este posibil absolut deloc să fim conduși pe față de reptilieni.
Deci noi suntem acum în punctul în care aviarii albaștri vorbesc prin tine și spun că sferele gigantice au dispărut, bariera exterioară a dispărut, iar acum această Federație Galactică protejează spațiul nostru cosmic pentru noi. Care sunt implicațiile acestui lucru? Unde se merge de aici?
Ei bine, mi s-a spus că singura cale de scăpare, din cauza acestei blocade este prin sistemul de portaluri, știți, rețeaua cosmică, dar după cum am spus de asemenea, anterior sunt monitorizate la greu, la nivel înalt, și nu se poate trece prin aceste portaluri fără să te urmărească. Ei au spus că cei care chiar au scăpat prin portaluri în această perioadă de timp vor fi pe fugă tot restul vieților lor.
Într-o conversație recentă pe care am avut-o cu Pete Peterson, el a spus și citez: "americanii sunt în toată galaxia", dacă mergi la un anumit nivel al mușamalizării. Deci unii dintre acei oameni nu ar fi oameni buni, mi-aș imagina, ar fi de tipul PSS al cabalei. Ce ar opri câțiva dintre acești oameni, care sunt încă aici pe Pământ acum, să se reunească cu celelalte grupuri, care sunt împrăștiate prin toată galaxia?
Blocada Federației Galactice.
Deci celelalte grupuri ar mai putea exista încă, dar nu va mai veni nimeni nou către ei? Corect.
Tu crezi că ei ar putea să încerce să se întoarcă aici să ne invadeze?
Nu, în niciun caz, nu cu blocada.
Deci ai putea să ne spui un pic mai mult ce este această blocadă a Federației Galactice sau cum arată, căci eu nu sunt sigur că înțeleg.
Nu mi s-a spus nici mie. Este formată din ființe foarte dezvoltate care au o blocadă militară în jurul sistemului nostru solar. Deci eu îmi imaginez că sunt nave și stații care previn intrarea sau ieșirea din sistemul nostru solar.
Aceste 52 de ființe pe care le-ai văzut acolo, care este rolul lor în această întâlnire pe măsură ce avea loc această comunicare?
Ei bine, ni s-au spus că noi suntem martori, că noi eram canalele pentru fiecare dintre conștiințele noastre colective, că fiecare dintre grupurile noastre sunt o conștiință colectivă pe fiecare dintre sistemele planetare de unde suntem, de exemplu aici pe Pământ, informația pe care eu am primit-o, ceea ce eu observam, era în beneficiul conștiinței colective de aici din acest sistem solar. Ei au afirmat că toți cei 52, 53 incluzându-mă pe mine, eram încarnări din această Federație Galactică. Această Federație Galactică a avut câteva valuri care au venit către fiecare dintre aceste sisteme stelare să înceapă să ajute. Ni s-a spus de asemenea fiecăruia dintre noi că pe planetele unde noi servim erau sute de mii de rătăcitori (în esență) care sunt încarnate acolo, din grupul nostru de suflet.
Din indiferent ce grup al Federației Galactice din care eu sunt încarnat că eu sunt aici să lucrez pentru el și că nu sunt singurul, ci sunt sute de mii din grupul meu care sunt aici, deci nu este nimic special despre mine, în mijlocul a sute de mii.
Cum se leagă acum de viața de pe Pământ, să faci această observare? Ce înseamnă asta pentru noi?
Nimic în sens fizic, ci doar într-un sens energetic și al conștiinței. Deci despre astea sunt toate.
Acum, în timp ce noi aveam discuții și diferitele grupuri, după ce se întâlniseră, după ce se întâlniseră santinelele cu gardienii, mi s-a spus să le spun tuturor să se pregătească pentru venirea noilor gardieni.
Și ... dintr-odată a apărut, ceea ce am mai văzut și simțit înainte, dar era un pic diferit, un bliț foarte puternic, dar era ca un bliț, dar lumina din bliț făcea ceva de genul ... ceva de genul acesta și era un bliț alb - albastru strălucitor.
Și am simțit sau eu am simțit, fiecare moleculă, fiecare moleculă din corpul meu vibrând ... era pur și simplu o ... am crezut că voi vibra și voi ieși din corp. Iar apoi cei 2 noi gardieni stăteau cumva aproape pe partea cealaltă de Tear-Eir și de ființa aurie triunghiulară. Încăperea s-a umplut cu mii de globuri albastre ... scena era uimitoare.
Și cum arătau mai exact acești noi gardieni?
Din nefericire, în acest moment mi s-a spus că nu se presupune să descriu sau să discut în detalii despre noii gardieni.
Care este următorul lucru care are loc?
Tear-Eir m-a făcut să mă adresez tuturor încă odată și m-a pus să spun faptul că aviarii albaștrii și ființele triunghiulare aurii se vor defaza din realitatea noastră că nu ne vor mai apărea nouă în formă fizică ... că aviarii albaștrii ne vor apărea nouă celor care suntem parte din grupul lor de suflet care facem anumite misiuni și ne vor ghida în starea noastră de vis.
Și că ne vor învăța să devenim chiar și mai implicați în visuri cu noi înșine. Se pare că toți martorii, toți cei 53 dintre noi, am fost implicați în lucrul cu visele la greu ajutând oamenii în amenajări de tipul sălilor de clasă, de pe planeta noastră, și că asta va crește și că vom începe să ne amintim mai mult, că sinele nostru mai înalt ne ștergea memoria acestor întâlniri în medii ca sălile de clasă.
Deci aviarii albaștrii par să fie sursa Legii lui Unu, iar în aceasta ei spun că ei au trebuit să coboare din cea de-a 6-a densitate în cea de-a 5-a pentru a ne ajuta deoarece noi ne aflam în așa mare problemă.
Deci tu crezi că asta înseamnă că acum ei sunt capabili să se întoarcă în cea de-a 6-a densitate?
Da ... asta e fascinant ... Da.
Da, ei au spus că se vor întoarce înapoi în tărâmul lor.
Asta este o treabă importantă.
Este. Tear-Eir a spus că umanitatea trece prin marea ei trezire și că noi suntem pe marginea propriei noastre renașteri în conștiință și prin asta vom trece chiar acum. Și a afirmat că noii gardieni sunt aici să ne ajute în a ne obișnui cu a fi conducătorii propriului nostru destin și să ne ajute în a lucra împreună, nu numai cu cei 52 de reprezentanți din grupul local de stele ci și cu membrii Super Federației cărora li s-a permis să rămână și să ne ajute să gestionăm totul.
A existat vreo senzație de tristețe legată de faptul că ei plecau?
Nu. Exista un entuziasm că cei noi erau aici. Modul cum s-a terminat a fost că Tear-Eir m-a pus să comunic tuturor același lucru care mă pusese să-l comunic la Super Federație.
El a terminat cu: "În serviciu pentru toți, în serviciu pentru Unicul." Iar apoi încetișor s-au estompat și au dispărut. Tot ceea ce am primit cu adevărat de la noii gardieni, după ce a dispărut Tear-Eir, a fost că ei au comunicat și nu-ți pot spune cum au comunicat asta, dar singurul lucru pe care l-au comunicat erau regulile cosmice de bază, legate de modul cum pot lucra aceste grupuri împreună.
Cei 53 de martori?
Și Super Federația ce se alătura ... regulile de bază pentru formarea noii Super Federații. Iar după ce au comunicat acele reguli de bază, nu au spus la revedere, ci pur și simplu au dispărut.
Ai vreo informație pe care o poți împărtăși despre ce sunt acele reguli?
Nu pot împărtăși încă nici această informație. Toate informațiile despre noii gardieni trebuie să fie ținute secrete pentru moment.
Deci cum ai plecat din această încăpere?
După ce au dispărut noii gardieni toți reprezentanții celor 52 de stele locale, martorii, au început să fie preluați în sfere albastre. În acel moment eu m-am uitat în jur și am văzut-o pe Aree grăbindu-se cumva către mine. Așa că am început să mă grăbesc și eu către ea. Ea era foarte entuziasmată și mi-a dat o mare îmbrățișare și a deschis chestia unde erau hainele mele, în tolba maronie, mi-am băgat mâna, mi-am scos hainele, iar ea mi-a indicat o zonă unde să mă pot schimba.
Nu te-ai luptat să ții hainele de la JC Penney?
Nu ... Deci m-am schimbat și imediat ce m-am schimbat, a apărut o sferă albastră și m-a dus acasă ... iar când am ajuns acasă era încă aceiași zi, iar eu plecasem doar pentru 10 minute sau ceva, iar eu am avut zile de întâlniri împachetate în 10 minute.
Ei bine, asta este foarte fascinant.
Așa că din nou, Corey mulțumesc că ai fost aici și vreau să vă mulțumesc că vă uitați.
Vizionare Plăcută!
Link 1
Link 2
Linkuri alternative: AICI 1, AICI 2 și AICI 3
Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !
Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând! Paul Marian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu