Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe George Noory și invitat pe Emery Smith.
În fiecare industrie și în cadrul pozițiilor guvernamentale la nivel înalt, extratereștrii s-au infiltrat în fiecare strat al societății noastre. Emery explică că aceasta nu este de fapt un lucru rău, deoarece mulți sunt aici pentru a ajuta umanitatea. El împărtășește cu noi ceea ce a învățat lucrând alături de multe ființe extraterestre diferite în cadrul programelor compartimentate. El explică că mulți dintre ei arată exact ca noi, doar cu mici diferențe și că trebuie să avem foarte puține frici de acești vizitatori din alte lumi.
Schimbări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă.
Au lucrat oamenii vreodată alături de ET?
În multe dintre proiectele în care ai lucrat ai avut de a face cu ET. Povestește-mi despre această camaraderie.
În proiecte, în special în cele în care eu am fost implicat și în primul rând dați-mi voie ca în primul rând să afirm că există mii de ET care lucrează printre noi, zilnic, în corporații din jurul planetei și arată cumva cam ca noi. Deci voi nu ați remarca cu adevărat dacă ați trece pe lângă unul pe stradă, dacă acela ar fi un ET.
Ok.
Iar majoritatea ET cu care am lucrat arată exact ca noi cu ceva diferențe, poate la amplasarea ochilor, de obicei cartilajele, părți ale corpului, nasul și urechile ar putea fi un pic diferite. Vreau ca toată lumea să știe asta de la început.
Acești Et sunt foarte compasivi, iar unii dintre ei s-au oferit voluntari să vină aici, unii s-au prăbușit aici, alții au fost doborâți aici, unii poate sunt reținuți împotriva voinței lor și poate, ei au decis că ar fi mai sigur pentru ei să stea în proiecte și să ne ajute să progresăm cu diverse tehnologii. Și să ne ajute, să ne învețe despre civilizația lor și despre cum trăiesc ei, și despre sistemele lor de credințe.
Iar unul dintre cele mai minunate lucruri, lucrând cu ET bineînțeles, despre care am vorbit foarte mult, este acest limbaj al telepatiei. Deoarece acesta este un lucru nou care va apărea aici în curând, cred, în societate în următoarea decadă, este capacitatea de a comunica cumva uitându-te la cineva ceea ce am început să facem acum.
Oamenii devin mult mai sensibili, oamenii sunt capabili să citească oamenii mai bine, oamenii înțeleg cum să vadă dacă cineva este înșelător sau nu. Ei simt de asemenea bucurie și fericire când cineva intră într-o încăpere și este foarte fericit și bucuros și te poți uita la cineva, în special dacă ai petrecut foarte mult timp cu cineva, cum ar fi cei dragi ție și tot ceea ce e necesar să faci este să te uiți în încăpere și să știu că am făcut ceva greșit, asta este sigur.
Și este ca această senzație și începe cu o telepatie, care nu este așa de mult cu cea pe care oamenii o văd în filme unde spun „bună George” în mintea mea și tu-mi auzi vocea „bună George, sunt Emery”. Este mai mult un limbaj bazat pe emoții și cel mai mare lucru pe care l-am recepționat lucrând în proiecte alături de acești ET specializați, care sunt ca oamenii de știință, așa cum și noi avem oameni de știință, doctori așa cum și noi avem doctori, și am remarcat că sunt foarte similari cu noi, în multe feluri.
Ei au o latură amuzantă, o latură foarte smerită, ei știu că noi am fost cândva ei, la un anumit moment dat, așa că sunt foarte compasivi la adresa noastră, iar primul lucru pe care trebuie să-l faci când știi că vei fi în aceiași încăpere cu un ET în acea zi, este să te cureți de toată energia negativă. Tu trebuie să te cureți de cearta pe care ai avut-o aseară cu fiul sau fiica ta, tu trebuie să intri acolo împământat, centrat și gata să lucrezi ...
De ce?
Deoarece dacă tu intri acolo și ești supărat ... eu intru aici și sunt foarte supărat în sinea mea, dar tu nu o știi ... și sunt ceva de genul „Bună, George” pentru ei este ceva de genul „Bună, George”, căci ei deja îți pot simți emoția. Deci când eu spun „Bună”, emoția care a mers cu acel „Bună”, chiar dacă nu a fost gândit să fie în felul acela, ei recepționează emoțiile mele interioare mai profunde.
Deci ei știu că există ceva ce te deranjează și ești supărat și pot transmite o comunicare greșită către acea ființă, dacă aceasta nu este suficient de evoluată.
De ce sunt aici, Emery? De ce nu se întorc pe planeta lor?
Eu nu sunt sigur dacă noi le permitem să se întoarcă, în primul rând. Eu nu sunt sigur în privința asta. Tot ceea ce știu eu este că cei cu care am lucrat eu, sunt foarte binecuvântați și fericiți să fie aici, să lucreze cu noi, să ne învețe lucruri noi, să ne ajute să evoluăm.
Asta nu sună ca un ET capturat, nu-i așa? Dacă ei sunt fericiți aici și lucrurile merg bine pentru ei?
Ei bine, exact ca cei mai uimitori voluntari din lume, de la Crucea Roșie, noi ne sacrificăm pe noi înșine, pentru a merge în țările lumii a 3-a, care sunt în foamete sau în război ...
Da, dar noi decidem asta pe cont propriu.
Așa e.
Tu spui că acești ET sunt capturați. Este o mare diferență.
Unii dintre ei. Eu știu că am zis unii ... unii dintre acești ET au fost capturați, din ce știu eu, iar ei au luat propria lor decizie să stea aici, să ne ajute și să facă lucruri. Iar eu cred că asta arată cantitatea de iubire, conștiință pe care ei o au și noi nu. Pe care nu o avem încă.
Ar putea să se întoarcă dacă ar vrea?
Eu nu sunt sigur. Eu cred că dacă ei ar fi vrut cu adevărat ar fi putut, dar ei nu ne spuneau asta. Dar eu nu am fost în această parte a ... securității acestor proiecte, eu pur și simplu vă spun ce am auzit comunicând cu ET prin telepatie deoarece eu am pus întrebări.
Bineînțeles, primul lucru : „Cum ați ajuns aici? Sunteți fericiți aici?” Dar nici lor nu le era permis să spună prea multe lucruri. Ei au o limită a ceea ce ar trebui să fie spus și ce nu ar trebui spus ...
Deci și ei au fost instruiți.
Ei bine, eu cred că ei impun restricțiile. Ca să nu lase afară prea multă informație, căci noi ca și oameni primim informația de exemplu oamenii aud asta și voi puteți stimula asta, în sens pozitiv sau negativ. Știți? Și e un lucru foarte greu de înțeles, ascultând una dintre aceste emisiuni deoarece nu toți sunt pe aceiași pagină.
Există nave aici, ascunse undeva?
Da, există nave ET și ET peste tot. O mulțime de ET de asemenea ... oamenii se gândesc, după cum am vorbit ieri, că oceanul este un loc grozav pentru aceste ființe să se ascundă și bineînțeles că este.
Este o zonă așa de mare, de vastă, dar o navă poate fi de mărimea unei pietricele, doar o pietricică luminoasă și din moment ce ei au cucerit fizica schimbării structurii atomice, tu ai putea avea o întreagă civilizație acolo, ai putea avea un echipaj de 500 membri în această mică lumină strălucitoare, sau dacă ar vrea să se manifeste într-o navă reală, să aibă ceva cum vezi în filme, știți, această navă gigantică cum este cea care iese la lumină acum în Antarctica, topindu-se, știți, această navă de câteva mile lungime, așa că există aspectele 3D ale materializării acestor nave, care merg de la o lumină la această navă gigantică.
Dar voi trebuie să înțelegeți de asemenea, că există o știință în spatele modului cum funcționează asta.
Ce fel de nave sunt aici? Există ceva ca o navă mamă ... ce zboară în jurul planetei?
Ar putea fi. Există nave, cumva în afara ... un pic mai departe de cele mai apropiate planete. Unele în apropiere de Saturn, care stau acolo și au 33 mile lungime ... Și există o mulțime de nave care stau pur și simplu un pic mai la distanță care ne veghează cumva, asigurându-se că nu explodăm planeta sau ceva.
Eu nu cred că există vreo intenție negativă cu niciuna dintre aceste nave, pe care oamenii le văd în jur, în lume și în oceane ... Nu a fost nimic demonstrat. Dacă au demonstrat ceva, este că ei nu vor ca noi să folosim bombe nucleare. Ei nu vor ca noi să facem niciuna dintre aceste ...
Eu cred că acestea fiind spuse, există multiple nave, pe toată planeta, tot timpul. Ar putea exista chiar acum deasupra noastră la 12.000 metri, iar voi nu le-ați putea vedea deoarece sunt camuflate, deoarece au capacitatea de a face asta. Știți, vedeți acești nori lenticulari, iar o navă ET poate arăta cu un 747, iar tu nici măcar nu ai știi ... Ei fac asta ca să meargă de colo colo, să monitorizeze și de asemenea să se dezvăluie pe sine, într-o manieră sigură.
La ce fel de proiecte lucrează acești ET aici? Ce fac aici?
Oh doamne, ei sunt așa de implicați în ingineria inversă, să ne ajute să inginerim invers nave, dispozitive, bineînțeles ei sunt buni în programe genetice, În programul meu, ei pur și simplu recoltau lucruri ...
Fără ajutorul lor am putea noi să facem ceea ce facem?
Nu, asta este imposibil. Adică noi nu am trecut de la cal și căruță ca să ajungem pe Lună, așa că eu cred că noi am fost ajutați de-a lungul drumului, și fie că am inginerit noi invers ceva sau ei au împărtășit ceva tehnologie cu noi, întâlnindu-se cu diverși lideri mondiali sau indiferent, noi categoric am avut ajutor în arena bazată pe știință, de aici de pe planeta Pământ.
Ce fel de tehnologie ne-au oferit pe care noi am utilizat-o, în viața noastră de zi cu zi?
Ei bine nu trebuie decât să vă uitați în jur, camere, lentile, tehnologie infraroșie, imagine termală, toate acestea au fost inginerite invers. Tot ceea ce vedeți astăzi și este electronic are ceva în acesta, ce noi nu am aflat singuri. Este uimitor că noi putem ... 1) ingineri invers ceva ce noi nu avem nicio idee, ceea ce am făcut, dar este de asemenea uimitor că acum cu progresele ET care lucrează cu corporațiile majore și ingineri în proiecte subterane, din care ... apar tehnologii noi tot timpul și avem acest ... dacă ați remarcat în revistele științifice, traiectoria a cât de rapid se întâmplă toate astea, peste noapte, cu tehnologii care acum, știți, vă puneți ceva la telefon, scanați toată încăperea și imprimați 3D toată camera dacă doriți, adică există aceste lucruri uimitoare care ies la suprafață în special în privința tehnologiilor medicale.
Acum ei au ieșit la suprafață cu mese care-ți pot scana holografic tot corpul îl poți mișca de jur împrejur să operezi ...
Iar toate astea au legătură cu ET?
Toate astea sunt legate de ET.
Ei mănâncă? Dorm? Sunt plătiți?
Și asta este o întrebare bună. Chestia cu plata, este una dintre întrebările puse de mine cu mult timp în urmă. Ei sunt compensați cumva, dar eu nu știu cum, deoarece ei nu folosesc bineînțeles, banii noștri pământeni decât dacă lucrau în partea de la vârf, după cum îi spuneam noi, iar în privința mâncatului, ei chiar mănâncă, unii dintre ei, iar pentru alții, mâncatul este mai mult o chestie socială, dacă vrei să mănânci, poți să mănânci, dar nu trebuie s-o faci neapărat, deoarece ființele mai înalte au capacitatea să transmute sandvișul în sistemul lor și să folosească părțile bune ale acestuia.
Fără să mănânce?
Da. De aceea vezi o mulțime dintre acești ET cu aceste ... uneori vezi poze cu acești ET cu guri foarte mici, iar ei nu ...
Fante.
Da, mici fante, deoarece ei cumva au renunțat la aceasta cu mult timp în urmă. Iar corpurile lor au devenit mai mici și capetele mai mari ...
Ei dorm?
Da, ei dorm ... exact așa cum dormim noi, ei nu au nevoie să doarmă, dar depinde de modul cum acel ET vrea să fie ... știți, exact ca aici, dacă vrei să fi cineva care mănâncă foarte sănătos, sau vrei să fi cineva care nu mănâncă sănătos.
ET nu au nevoie de nimic din toate astea, dar o fac, deoarece o mulțime dintre ei încearcă și ei ceea ce noi numim, experiența umană. Ei vor să simtă și este o onoare pentru ei să fie aici să aibă experiența umană și să joace ... adică, umană însemnând în această perioadă, în această perioadă,
George, iar pentru a juca această parte, pentru ei este de asemenea ca o onoare s-o facă și să se bucure, deoarece acestea se pierd pe drum. Într-un fel simțurile încep să dispară un pic, așa că nu ai acel om care se trezește într-un miros proaspăt al unui pat de trandafiri știi, pentru că alte lucruri au preluat controlul, noi am evoluat într-un mod diferit.
Unde locuiesc?
ET locuiesc în aceste amenajări subterane, pe care noi le avem sunt foarte drăguți, cumva ca ... depinde de asemenea de unde este ET și de cum arată amenajarea lor. Ei încearcă să le facă ... în special dacă poate există ET ce au 2,50 metri înălțime, așa că noi nu putem să-i punem într-una din cabinele obișnuite așa că ei au nevoie de propria lor secțiune.
Ei au modificat genetic oameni sau indiferent ce specii ar fi putut fi pe planetă cu mult timp în urmă? Suntem noi aceștia?
Sistemul meu de credință în privința asta este că ... ET care lucrează cu noi acum nu au făcut nimic cu noi din punct de vedere genetic, dar eu cred că există o rasă antică care categoric ne-a creat, cu siguranță.
Ei sunt zei, nu-i așa?
Unii se referă la ei ca la Nefilimi, Anunnaki ...
Acești ET care sunt aici acum, tu ai spus că sunt mii, cât de multe sexe sau rase sunt acolo?
Da, nu știu numărul, nu-ți pot spune asta, eu știu doar poate ... 10 sau 12 rase diferite, și probabil sunt mult mai multe de atât ... din jurul sistemelor și trebuie să înțelegeți de asemenea, că este cumva un efort comun al multor civilizații, care lucrează împreună.
Este cumva ceva de genul „Emery, care este descendența ta, trecutul tău?”
Iar eu v-aș oferi cam 10 lucruri diferite. Deci un ET în acest punct este la fel. Care este descendența ta? Ești Arcturian, Pleiadian? Dar nu funcționează așa, căci majoritatea oamenilor deja s-au încrucișat și există multe tipuri diferite de ET, din punct de vedere al descendenței. Dar lucrul interesant este că toți ET cu care eu am lucrat, aveau ADN uman în ei. Deci cumva ei erau parțial umani sau ceva ce la un anumit moment dat, în linia lor genetică ...
Cum putem ști dacă să avem încredere în ei?
Singura modalitate prin care eu pot spune publicului este „haideți să vedem ce au demonstrat până acum?” Doar că pentru mine, eu am încredere în tine, deoarece tu mi-ai demonstrat ceva mie de-a lungul timpului. Și astfel câștigi încrederea.
Ceea ce tu demonstrezi, ceea ce ai făcut să-ți arăți dragostea și compasiunea pentru această societate și pentru planetă, deci cam așa (să spun cuvântul) judec eu, dar cam așa văd eu lucrurile, acea persoană sau acea ființă ar fi în acel fel pur și simplu pentru că așa sunt ei și trebuie să accepți asta, iar ei trebuie să demonstreze cum ei se vor integra sau cum vor fi un membru productiv al societății în esență.
Audiența noastră de la Dezvăluirea Cosmică este pe frecvența aceasta. Ei au priceput și înțeles. Dar dacă ar fi să spui altcuiva din exterior că avem mii de ET aici, că lucrează cu noi, deci cum îi convingi pe ei ce se întâmplă? Sau faci tu asta?
Absolut nu, eu nu sunt aici să conving pe nimeni de nimic. Am venit aici să vă spun experiențele mele, cât pot de bine și asta este tot. Și o mulțime dintre oamenii aceștia pe care eu îi știu acolo afară, vor să rupă mâța în două legat de OZN-uri, dar nu funcționează așa. Ce spun eu tuturor este „nu credeți tot ce auziți, vedeți, citiți, observați căci toate astea pot fi manipulate.”
Sigur.
Ce trebuie voi să faceți este să mergeți acolo afară, și să investigați voi înșivă așa cum am făcut eu și așa cum au făcut mulți alții și intervievați mulți mulți alți oameni pentru a vedea cum poveștile se întrepătrund cu adevărat și deveniți un investigator.
Aflați și folosiți-vă inima, nu capul și nu fiți ignoranți. Și deschideți-vă la posibilitatea că ar putea exista viață dincolo de planeta Pământ. Iar eu cred că majoritatea populației chiar merge pe această traiectorie. Eu chiar cred că oamenii devin mai inteligenți, fac propriile lor investigații, și află informații pe cont propriu, pentru ei înșiși, ceea ce este cel mai important lucru pe care-l poți face pentru tine însuți.
Tu ai lucrat alături de acești ET ... ai dezvoltat vreo prietenie cu vre-unul din ei?
Da, bineînțeles.
Ai socializat cu ei vre-un pic?
Nu, nu am fost niciodată în partea de sus, cu niciunul dintre ET din proiecte. Nu ți se permite să fraternizezi cu nimeni din proiecte. Imediat ce părăsești proiectul, nu ți se permite să contactezi pe nimeni pe care-l știi, nu ți se permite să faci nimic din toate astea.
Așa cum am spus, majoritatea dintre ei chiar stau în subteran, în amenajările lor, eu nu am văzut niciodată pe nimeni în partea de sus din cei de jos, din amenajări, Ei au propriul lor loc unde-i duc, nu am fost niciodată acolo. Eu pur și simplu știu, că ei au zona lor specială ... Exact așa cum eu trebuie să sar în aceste dispozitive diverse, pentru a ajunge la spațiul meu de lucru și ei mergeau altundeva.
Ei aveau nume?
Da, ei au nume și de asemenea ei au numere și mi-ar place să mă refer la ei ca fiind numere. Noi nu aveam nume pe embleme ca să știți, în aceste proiecte, aveam aceste brățări care conțineau foarte multe din informațiile noastre iar ei știau unde te aflai tot timpul, iar atunci când întâlnești un ET nu vreau să sune nostim, dar e ca și cum ai întâlni un actor, ei au inventat un nume englezesc ...
Pentru ei înșiși?
Da. Știți, ceva de genul Ted, Jack, Joe ... deci au venit cu aceste nume, ca să ne fie nouă mai ușor, deoarece eu cred că nu era prea mult o chestiune de securitate ci cred că erau mai mult ceva de genul „hei, eu sunt cumva ca tine” „nu mă trata special, dar în același timp, dacă vreo întrebare, știi, mi-ar place să te ajut cu asta. Ei erau foarte cordiali, foarte potriviți ...
Tu ai menționat că ei comunicau telepatic, ei și vorbesc?
Da, majoritatea ET cu care am lucrat, cu toții vorbeau o engleză perfectă și multe alte limbi, cu ușurință. Este cumva ciudat să auzi pe cineva vorbind așa de multe limbi diferite.
Capacitatea creierului lor și IQ-ul și inteligența lor este așa de departe de a noastră că te simți cumva mai mereu, ca un copil în preajma lor ...
Dar capul lor arăta la fel cu al nostru?
Da, absolut.
Deci ei au venit aici ... noi ne-am dus acolo să-i ajutăm pe ei?
Ei bine, au existat zvonuri despre asta, eu nu știu de la prima mână ci știu doar experiențe la mâna a doua, că au existat oameni care au plecat către alte civilizații, dar aceasta este doar informație la mâna a doua, pe care nu le-am putut verifica.
Emery, dacă ai lucrat cu ei, ce ai învățat despre ei, ce te-au învățat?
Ei bine, ei m-au învățat multe lucruri și cred că noi am (nu vorbesc doar în numele meu, dar vorbesc și despre alții din proiecte), înveți așa de multe, deoarece ai de-a face cu cineva să spunem, din altă țară, iar tu înveți totul despre obiceiurile lor, ce este distractiv pentru ei și hobby-urile lor și în același timp, ți se oferă o lecție de iubire și compasiune și de multe ori, bancul de lucru se întoarce și nu prea apuci să stai și să întrebi „cum a fost ziua ta?” și „ce film ai văzut aseară?” și „cum sunt copiii?”, ci este mai mult ceva de genul „asta este ceea ce vom lucra astăzi”, și cumva menținem acest subiect, iar ceea ce este distractiv este că ei vor spune ceva de genul: „îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat aseară” ...
Deci ei știu deja ...
Da, ei știu deja totul, deci nu era niciun secret. Iar eu cred că aceasta a fost probabil, unul dintre cele mai mari cadouri, să lucrez cu o grămadă de oameni cu care tu poți fi tu însuți, și să nu trebuiască niciodată să fii cineva cine nu ești sau să înfrumusețezi ceva, ci pur și simplu să fii tu, iar ei te acceptau, deoarece știți, toată lumea are secrete, toți au ceva bun și rău, iar ei știu cumva imediat, totul despre tine. În special la ce te gândești, dacă ai o amintire trecută când erai un copil sau o situație rea sau una bună, ei o știau imediat.
Și este comic că deși tu ești într-o vineri, lucrând târziu vineri seara, iar tu ai o întâlnire în noaptea aceea și ești cumva anxios să ieși de acolo, iar ei râd, chicotesc, iar eu nu am spus niciodată nimic. Dar ei râd și chicotesc zicând „sperăm că totul va decurge grozav pentru tine diseară”. Deci este genul acesta de acceptare cu inimă ușoară, comică a celuilalt.
Ai văzut vreodată vre-un moment de furie din partea lor?
Niciodată ... nu.
Ei nu au ieșit niciodată din personaj?
Niciodată.
Ce doreau ei din toate astea?
Eu cred că cei care sunt aici, chiar vor să ajute, ei vor să fie parte din istoria descendenței umane și cred că acești oameni au de a face cu viitorul nostru, să fiu sincer. Eu cred că sunt aici pentru a ne menține pe traseu și să se asigure că nu facem nimic pentru a distruge planeta și unii pe alții.
Ei nu sunt uimiți de cât de războinici suntem noi ca și specie? Noi ne luptăm mereu.
Da, noi ne luptăm mereu și ne războim mereu, și suntem mereu bazați pe frică, iar aceasta este ... de unde vin ei, nu există o frică de bază în nicio privință, ei nu trebuie să-și facă griji despre război, despre bani, nu trebuie să-și facă griji de boli, dacă noi ne-am descotorosi de toate astea, ceea ce vom face, curând, noi am putea fi o rasă mai productivă, ce poate face lucruri uimitoare și cred că o mare parte din asta va fi o mare realizare pentru noi toți de aici, ce se va întâmpla curând, ieșind din robie în câțiva ani.
Din ce sistem planetar sunt ei?
Eu nu știu exact. Ei nu au spus niciodată de unde sunt cu adevărat, dar singurul lucru pe care-l pot ghici este că sunt de undeva din sistemele Arcturus și Pleiade, și de undeva din Boots. Iar acesta este singurul lucru cu care am putut corela, dar ei nu au zis niciodată „eu sunt din acest loc”, deoarece un sistem stelar, este ca și cum ai spune „eu sunt din ...” „a treia stea” ... da ... înțelegi ce vreau să spun, așa că nu funcționează în felul acesta specific, iar eu nu am avut niciodată o conversație în care ei chiar să se uite la mine în care să spună „eu sunt această persoană, din acest loc” absolut deloc, ci a fost mai mult o conversație foarte relaxată, foarte întâmplătoare și lucruri de acest gen.
Îți amintești prima dată, când ai întâlnit un ET?
Da.
Cum a fost acest lucru pentru tine?
Ei bine, nu știam cine era persoana din echipă, până când nu a comunicat telepatic cu mine, iar el nu arăta diferit de noi, iar eu a trebuit să-l cred pe comandant pe cuvânt, iar noi am terminat proiectele.
Tu l-ai crezut?
Da, deoarece atunci când s-a petrecut prezentarea a fost în esență, „mă bucur să te întâlnesc” este ceea ce am simțit în inima mea, iar eu pur și simplu m-am uitat și am zis „mă bucur să te întâlnesc”, dar am spus-o cumva din interior.
Din interiorul tău ... iar el a recepționat asta.
Oh da, imediat. Singurul lucru pe care eram cumva gelos, ei știau totul despre mine, dar eu nu aveam antrenamentul să știu totul despre ei.
Așa.
Deci ei cumva au blocat sau probabil s-au închis să nu transmită decât anumite aspecte ale comunicării pentru tachinarea reciprocă generală, permițându-mi să fac și eu o conexiune și să merg să văd ce văd ei.
Dacă lumea ar știi ce știi tu, iar ei ajung acolo, urmărind acest program, cât de șocați ar fi?
Eu cred că atunci când chiar se întâmplă când va exista ceva tangibil, poate o navă ce vine sau ființe care vin ...
Ceva evident ...
Ceva foarte evident ... pe care mass media nu-l poate ascunde, eu cred că oamenii vor fi șocați un pic, dar cred că vor fi de asemenea în acceptare față de asta, eu nu cred că ... Vor exista bineînțeles, negativiștii și fanaticii „asta este rău, aceștia sunt demoni de la Satan” și bla bla și știți, asa este ok, deoarece așa cum am mai spus, pentru a stabili încrederea, trebuie să urmărești ce fac ei.
Trebuie să vezi cum este această nouă rasă pe care o întâlnim, să-i dăm o șansă să vedem ce ne arată, să ne arate intențiile lor reale.
Iar tu ești foarte optimist?
Sunt foarte optimist, absolut, foarte optimist că atunci când se va întâmpla asta va fi un eveniment pozitiv și ne va ajuta de asemenea pe noi să facem un salt înainte în civilizația noastră tehnologică avansată, să sfârșim foametea, să sfârșim cu persoanele fără adăpost, să sfârșim bolile, otrăvirea oceanelor, și lucruri de acest gen, așa că peste noapte, eu cred că va exista această tranziție gradată de tehnologie și de asemenea a „cum vă putem ajuta?”, „cum vă putem ajuta planeta?”.
Ei nu vor veni aici să spună „eu vreau tot aurul vostru, sperma și ovulele.”
Ei au suficiente din acestea și pot lua orice formă doresc. Oricând doresc.
Da.
Așadar ... eu nu văd la ce ar servi asta.
Undeva pe parcurs va trebui să existe o înțelegere între guverne și ET, ca să se întâmple asta. Cum crezi că s-ar întâmpla asta?
Eu nu cred că ET au nevoie de vre-o înțelegere, ca să fie aici. Ei sunt așa de dezvoltați tehnologic că dacă nu ar dori, ei nu au nevoie să spună cuiva că sunt aici. Ar putea exista un ET în această cameră chiar acum, iar echipa de producție nici nu ar știi.
Dar cineva, undeva trebuie să aranjeze relația de lucru cu ei. Adică cum ar știi ei că sunt ET? Da, dar cum s-ar angaja? Cum ar fi aduși în proiect?
Ei bine, așa cum am mai spus: ei au venit și s-au integrat în toate societățile de aici, și observă cumva ce se petrece și lucrează ca și indivizi obișnuiți, adică indivizi obișnuiți.
Ei nu dezvăluie că sunt ET?
Nu, absolut deloc.
Nu?
Nu, nu fac asta. Nimeni nu știe că ei sunt ET.
Stai așa. Vrei să spui că toți cei care lucrează cu ei, nimeni nu știe că ei sunt ET?
Eu vorbesc despre ET de la suprafață, care lucrează în corporațiile mari și de asemenea în guvernele politice.
Nimeni nu știe că ei sunt ET?
Nimeni nu știe că aceia sunt ET.
Deci ei s-au infiltrat.
Ei categoric s-au infiltrat, într-un mod bun.
De ce ar fi un mod bun, dacă ei nu ar dori să dezvăluie cine sunt?
Știți, este ca atunci când părinții supraveghează copiii. Este sinistru că ei îi urmăresc pe telefon?
Da.
Căci ei trebuie să știe și să-i țină în siguranță, să se asigure că nu fac lucrul greșit. Deci ei adună informație și nivelele de conștiință și energie a societății.
Iar mulți ET merg printre noi într-un număr divers de moduri, ceea ce înseamnă că ei nu sunt toți miliardari și responsabili de marile corporații.
Eu zic că există ET care spală vasele la restaurant, există ET care conduc corporații mari. Ei sunt peste tot, integrați cumva și ne urmăresc.
Tu ai menționat că ei trăiesc în subteran. Mie-mi sună ca o situație organizată, ce se întâmplă acolo?
Așa cum am spus, acești ET au fost ori capturați, s-au prăbușit, s-au oferit voluntari să fie aici, indiferent, iar ei se simt mult mai siguri, lucrând în proiecte în subteran decât să meargă vreodată la suprafață. Adică, dacă voi ați vizita o altă planetă și există foarte mult tumult la suprafață, iar acum fața ta a fost deja expusă către guvern și armată, iar tu ești un ET, doar că nu este sigur pentru ei să fie acolo sus de îndată ce sunt expuși, iar ei au ... agenda lor este că ei vor ca noi să ... (ei cei de acolo de jos), ei vor să ne ajute cu aceste tehnologii, ei vor să ne prelungească durata de viață și să curețe planeta.
Tu ai recepționat ceva despre spiritualitatea lor, de credința lor într-un Dumnezeu? Ce fac ei?
Da, eu am învățat ceva științe cu care nu eram familiarizat, și era cu adevărat ... eu deja aveam cumva acest sistem de credințe iar cel mai bun mod în care îl pot descrie este că noi suntem nemuritori și nu există cu adevărat ... există o moarte, cea fizică, dar tu nu mori vreodată cu adevărat.
Există o parte din tine care este energetică și o numim suflet sau spirit, care merge la nesfârșit și există un pic de control pe asta, tu alegi unde să mergi, știți și următoarea viață, deci ei cred în această eternitate. Iar ei cred de asemenea în longevitate.
Deci dacă tu alegi să trăiești câteva mii de ani, tu poți, ei au această alegere. Spre deosebire de noi ... noi picăm sub acest program oribil de control de a fi bolnav și îmbolnăvit și nimeni nu mai trăiește peste 135 ani pe planetă, ceea ce noi cu ușurință,
am putea trăi câteva sute de ani în plus, cu tehnologia pe care o avem și cu tehnologiile medicale pe care le avem și sunt suprimate.
Tu îi placi ca indivizi?
Da, nu am întâlnit niciodată unul, pe care să nu-l plac.
Cum sunt ei amplasați într-unele dintre aceste poziții, pentru a munci în câteva dintre aceste tehnologii incredibile?
Adică cum de ... ei nu au apărut pur și simplu. Indiferent de unde au venit și indiferent cum au ajuns în proiect și au conversat cu câțiva dintre liderii de acolo, ei știu „oh, acesta este bun cu ingineria cu unitățile de propulsie, este foarte bun cu lucrurile anti-gravitaționale. El este cu adevărat bun în biologie, el este foarte bun în genetică. Adică ei deja au o predispoziție și foarte multă pregătire acești ET, ei pot fi cu multe fațete și să fie puși în multe poziții/posturi diferite. Ei ar putea ajuta la ingineria inversă a unei nave într-o zi, iar în ziua următoare ei sunt în camera de operații. Deci există o dinamică foarte interesantă. Ei au multe talente diferite. Nu am aflat niciodată, de la niciunul dintre ei, cum au ajuns de fapt acolo de la pasul 1, până la a fi lângă mine, dar ceea ce știu este că aveau multe poziții / posturi de joburi pe care le puteau completa.
Emery, mulțumesc că ai împărtășit această informație.
Cu plăcere, George.
Aceasta este Dezvăluirea Cosmică, vă mulțumesc vouă că vă uitați.
PS : Acesta este ultimul episod din sezonul 12. Sezonul 13 va fi postat după publicarea unor materiale complementare, pe aceiași temă. Postările pe acest blog vor fi numai vinerea. Începând cu joia viitoare, vom trece la o nouă octavă, o nouă serie de episoade pe o temă asemănătoare. Fiți pe fază !
Mulțumesc pentru curiozitate !
Vizionare Plăcută!
Link 1
Link 2
Linkuri alternative: AICI 1, AICI 2 și AICI 3
Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !
Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând! Paul Marian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu