ACUM ȘTII :

Dacă ascunzi Adevărul, Adevărul va fi Dușmanul tău; Dezvăluie Adevărul și Adevărul îți arată Calea spre Libertate.

joi, 19 iulie 2018

CONSECINȚELE CANALIZĂRII


     Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe David Wilcock  și invitat pe Corey Goode.        
     Un război misterios pentru conștiința și spiritualitatea omenirii continuă în realitățile celui de-a treia și a patra densitate, iar canalizatorii pot fi prima linie. Intențiile de a contacta entitățile eterice și obținerea îndrumării lor poate fi cele mai bune, dar acest lucru poate implica deschiderea către ființe negative. Potrivit Corey și documentației Legii lui Unu, canalizatorii puțin sau deloc neinstruiți și magia rituală pot fi folosite de către entitățile negative ca porți de intrare pentru a manipula conștiința co-creativă a planetei noastre. Chiar și aviarii albaștrii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la a face contactul, pentru ca informațiile lor să nu fie folosite abuziv și deformate, o dată în plus.    Schimbări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă. Pentru a ajuta la facilitatea schimbărilor care vin, aceste ființe au numit un purtător de cuvânt pentru a spune cine sunt și de ce au venit.
     De-a lungul anilor, noi am văzut o mulțime de oameni, care ... a) ori s-au portretizat pe sine ca informatori falși, sau ... b) spunând că ei au vre-un fel de experiență de canalizare.
    Care a fost experiența ta cu majoritatea acestor canalizatori care au apărut pe internet?  Din punct de vedere al adevărului a ceea ce ei spun?
     O mare parte din aceasta este ... nu știu ... nu sunt chestii care să se coreleze cu experiențele mele ... ca s-o spun frumos.
    Iar tu ai spune că o mulțime dintre acești oameni, par să devină de asemenea ca un cult cumva, în modul în care se prezintă pe sine și în modul în care discipolii lor experimentează materialul?
    Da, aceasta este una dintre problemele majore și motivul pentru care Tear-Eir a spus că nu mai folosesc genul acesta de comunicare, din cauza distorsiunii ego-ului pe care-l au oamenii.
    Oamenii capătă complexe Mesia, încep să se simtă ca și cum ar fi salvatorii pentru livrarea informațiilor care vor salva lumea, se umflă orzul în ei și capătă aceste idei grandioase despre ei înșiși. Anumiți indivizi chiar canalizează chestii pozitive și folositoare.
    Deci haide să confirmăm atunci faptul că nu toate canalizările sunt rele și că poate fi realizată, ca în cazul lui Edgar Cayce sau al Legii lui Unu sau în cărțile lui Seth, anumiți oameni o pot face și o pot face bine.
    Da, eu sunt sigur că acesta este cazul. Dar că aviarii albaștrii, Alianța Ființei Sferă mi-au spus că ei nu mai folosesc acest tip de comunicare din cauza tuturor acestor distorsiuni.
   Dar de asemenea, doar pentru a avea asta înregistrat, deoarece nu s-a spus niciodată în emisiune înainte, tu mi-ai spus mie în afara camerei, că unul dintre lucrurile pe care ființele sferă sau aviarii albaștrii ți le-au spus este că ei au fost de asemenea în comunicare cu mine ... corect ... că asta a fost ceva ce se petrece cu mine de ceva vreme ... da ...
    Ok.
    Deci, tu poți confirma că Legea lui Unu și aviarii albaștri par să fie aceiași sursă. Ție ți s-a spus asta acum.
    Da, dar ei mi-au oferit un avertisment despre Legea lui Unu, că nu a fost concepută să fie o Biblie sau ceva cu care să dormi sub pernă.
    A fost concepută să fie un ghid și de asemenea să ne ajute să ne expansionăm conștiința, care este scopul nostru ultim și au afirmat că prea mulți oameni au transformat-o într-o religie.
    Eu aș fi de acord cu tine, în sensul că există o mulțime de breșe care sunt lăsate pe care tu trebuie să le completezi pe cont propriu.
    Deci este mereu o idee buna ca noi să ne convingem punând mai multe surse la un loc și să tragem propriile noastre concluzii în loc să venerăm orbește un lucru și să spunem acesta este adevărul și că este totul în această carte.
    Corect, iar cartea trece prin toate distorsiunile noastre personale care sunt blocate în sistemul nostru de credințe. Cu toții avem aceste distorsiuni de personalitate care afectează și viciază informația.
    În regulă, cu toate aceste declarații de clarificare făcute despre propria mea canalizare și faptul că ți-au spus că de fapt eu am fost contactat de ei, acesta nu a fost un exemplu negativ de canalizare, deci poate fi fi făcută corect dar aici vom auzi despre faptul că de o mulțime de dăți, oamenii nu primesc o informație adecvată, deci haide să mergem la prezentarea de imagini acum.
    "Există mulți în planurile vostre așa-numite interioare, care sunt orientate negativ. Astfel ei sunt disponibili ca profesori interiori sau ghizi. Ei sunt de asemenea așa-ziși posesori ai unor anumite suflete care caută această distorsiune a serviciului către sine."
    Acum, când vorbesc despre planurile interioare, ei vorbesc despre Pământul interior.
    Deci tu ești familiarizat cu ideea existenței unor grupuri de oameni din interiorul Pământului care ar avea indivizi la suprafață care ar fi ca Illuminati sau tipul de oameni cumva negativ orientați?
    Da, există grupuri pozitive și negative din interiorul Pământului și exact ca și Ansharii, când am trecut prin bibliotecă și erau toate aceste scaune în formă de ou plutind deasupra solului cu oamenii stând pe spate și arătau ca și cum ar fi într-o stare meditativă, ei contactau umanitatea pentru a împărtăși înțelepciune și idei care nu erau ale lor ...
    Corect. Deci același lucru poate fi făcut de către aceste grupuri negative ... absolut.
    Ok, deci asta este exact ceea ce se spune aici..
    Acum, aici este locul unde ajungem la chestiile cu adevărat importante.
    "Este posibil ca o entitate de aici de pe Pământ să fie atât de confuză ca să cheme atât grupul orionian cât și cel al confederației în timp ce fac canalizări?
     Privește răspunsul.
     Este complet posibil ca acele canale neacordate, după cum numiți voi acel serviciu  (canalizarea) să primească comunicări atât pozitive cât și negative. Iar ei nu pot face diferența dintre cele două.
    Ei vor fi siguri că este această ființă binevoitoare cu care sunt în contact în care ei au încredere, iar apoi o ființă înșelătoare își va face apariția oferindu-le informații într-un mod similar, care sunt distorsionate.
    Corect ... iar eu cred că asta este ceva ce este atât de semnificativ Corey deoarece există așa de mulți oameni pe care eu i-am văzut online care presupun că dacă unele aspecte ale muncii unui canalizator sunt demonstrabile sau dacă ei fac o profeție despre viitor sau dacă nimeresc ceva atunci aia e tot ce contează ... acea este ștampila legitimității acest canalizator este acum autorizat, este așa cum este.
    Dar ce spui tu și ce spune și Legea lui Unu, este că cineva ar putea primi informații pozitive ceea ce ar include informații foarte exacte ... da ... și de asemenea ei primesc informații  negative în același timp.
    Este ca un om în atacul de la mijloc ... tu ai contact cu ființe binevoitoare, iar apoi, una dintre aceste ființe negative va aluneca fix în mijloc aici intrând în canal și distorsionează informația sau trimite o informație distorsionată diferită.       ( . . . )

 Vizionare Plăcută!

Link 1


Link 2


  Linkuri alternative:   AICI 1   și   AICI 2 (MOBILE).

 Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând!      Paul Marian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DESPRE VIDEO

Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.

IMPORTANT :

CLARIFICARE : Nu mă crede ! Nu crede nimic din ce se scrie pe acest blog ! Investighează, caută, analizează, discerne și crede-te pe tine însuți. Dacă dorești, poți reveni oricând. Acest blog reflectă doar un punct de vedere. Existență Fericită !

"Dacă vrei să găsești Secretele Universului (Micro sau Macro), gândește în termeni de Frecvență,Vibrație și Energie ... " (Nicola Tesla)

Cu Discernământ și Voință ieșim din Marea Ignoranță ... cea Vastă, Comodă și Ademenitoare
***Dacă crezi de cuviință distribuie orice Postare sau Informație pe care o consideri Necesară și vrei ca Prietenii și Apropiații Tăi să o Cunoască.***
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...