Eu vreau adevărul și cred că și dvs. vreți adevărul, altfel nu ați fi aici, iar adevărul poate necesita un pic de flexibilitate în sistemul vostru de credințe, deoarece cu cât intrăm mai mult în chestia asta cu atât aflăm mai mult că tot ceea ce credem noi că știm nu este decât o poveste cu zâne, iar lumea reală este mult mai interesantă, mult mai complexă și mult mai minunată decât ne-am fi putut imagina vreodată. Bun găsit la un episod interesant din seria Dezvăluiri Cosmice, având ca gazdă pe David Wilcock și invitat pe Corey Goode.
Pete Peterson a fost autorizat să elibereze informații privilegiate referitoare la ozn-urile vechi din Antarctica și motivul pentru care avem cinci degete la fiecare mână. Datorită neregulilor curenților magnetici ai Pământului la Polul Sud, multe ozn-uri s-au prăbușit și sunt înglobate în straturile adânci ale gheții antarctice. De-a lungul mileniilor, aceste civilizații extraterestre au manipulat codul genetic al ființelor umane în multe feluri. Ca parte a acestui fapt, ni s-au dat cinci degete, și un sistem de numărare de bază-10, pentru a ne ascunde intenționat geometria în bază-6, pe care universul este construit. Schimbări extraordinare sunt deja în curs de desfășurare pentru planetă și oameni, o alianță de civilizații avansate au venit în sistemul nostru solar pentru a servi ca ghizi în transformarea noastră colectivă. Pentru a ajuta la facilitatea schimbărilor care vin, aceste ființe au numit un purtător de cuvânt pentru a spune cine sunt și de ce au venit.
Există 3 straturi ale acestor chestii, 3 prăbușiri. Și în mod ciudat, una este la aprox. 1 milă, alta la aprox. 2 mile și una la aprox. 3 mile.
Deci spune-ne un pic despre ceea ce a fost descoperit cu a doua navă. Era una mai nouă?
Presupun că ... Erau foarte diferite, a venit dintr-o parte diferită a universului, sunt sigur. Existau lucruri care erau similare, ceea ce mi-a spus că a existat probabil un trafic comercial/... comunicare între acele două societăți, și controlere complet diferite ...
Acei oameni aveau 3 degete ... așa că aveai un loc unde mâna ta se potriveau unei spațieri și unei suprafețe de control ... și aveai două degete mari, opozabile și un deget principal. Iar mai târziu putem discuta cum asta m-a dus către turnul Babel și ce a devenit confuz ...
Noi avem acum 5 degete și avem 5 anume, deoarece noi am devenit derutați cu numărarea în baza 10.
Dacă acești oameni au 3 degete, tu spui că ei au folosit baza 6 în calculele lor?
Eu am un prieten foarte bun de mulți mulți ani, de 30 sau 40 de ani, care este pe cale să publice o carte ... iar noi arătăm o matematică în baza 6 care dovedește că 99% din toată matematica noastră s-a dovedit a fi absolut greșit.
Noi am moștenit acest sistem în baza 6, crezi?
Eu cred că asta este o bună parte a motivului pentru care prietenul meu a examinat acest sistem în baza 6, în ultimii 13 ani ... Ei nu numai că nu ne învață asta, ceea ce au făcut a fost să ne dea 5 degete, de la 3 ... sau ne-au dat 5 degete din 6.
Iar atunci când te uiți la cuvintele pe care eu le-am văzut scrise, iar asta merge înapoi
67.000 de ani ...
Când văd cuvintele care au fost scrise eu nu pot spune în traducere dacă erau 3 sau 6.
Deci noi avem acest sistem de calculare a timpului foarte interesant în care există 60 de secunde într-un minut, 60 de minute într-o oră, 24 de ore într-o zi ... o mulțime dintre lucrurile astea ar fi numite un tip de sistem sexagesimal, așa că există o mulțime de 6 în sistemul temporal și mă întreb dacă asta are legătură cu această moștenire pe care am primit-o.
Este în tot.Îți amintești că ți-am spus că universul a fost acoperit cu plăci cu 6 fețe?
Da, are de a face cu geometria sacră.
Există 3 universuri, corp, minte, spirit, tată, fiu, duh sfânt, este peste tot. Iar dacă noi folosim un sistem matematic bazat pe 6. Totul se schimbă. Pi în loc să devină un număr lung lung, de un miliard de numere întâmplătoare, devine doar o simplă serie de grupuri a câte 3.
Tu spui că dacă noi ne uităm la ceva cum ar fi pi, unde acum este 3,14159 ... șamd, acesta ar deveni mai unitar dacă îl faci în baza 6?
Absolut.
Încă se mai obțin decimale?
Și nu există așa ceva cum este infinitul.
Chiar?
Nu trebuie să ajungem acolo.
Ce s-ar întâmpla cu Pi dacă am face asta în baza 6? Care este ... în matematica specială de care vorbești.
Ei bine, dintr-un punct de vedere practic, uite ce am obținut folosind pi ca fiind 3,1415.
Este practic? Imediat ce treci de un anumit punct, ești o miliardime de cm, mai mic decât dimensiunile atomilor din care realizezi lucruri pentru mașinării și chestii ... Deci, din acest punct de vedere asta este, știți ... ok, drăguț să știi, dar în privința direcției către care ne conduce, în privința distanțelor, formelor și dimensiunilor astronomice este foarte important, adică, ieși în cosmos 700 de ani-lumină și o miliardime de grad te poate duce jumătate de miliard de mile.
Deci haide să ne întoarcem la scaun acum. Tu ai spus că aceste ființe aveau 3 degete și două din ele erau ca degetele mari, și intrau în acele spațieri. Da ... ai putea să ne oferi mai mult informații despre cum erau de fapt capabili să controleze nava de acolo?
Ei bine, jobul meu era să-mi dau seama cum funcționa controlul. Cum era controlată chestia asta și nu era un scaun, era de fapt un panou, care cumva dispărea și ei aveau brațe cam ca noi cred, deci cumva dispărea așa că aveai un lucru în care mâinile tale pur și simplu s-ar fi potrivit, jos în acesta.
Iar apoi exista o clamă care se atașa cam pe unde ar fi cotul, ar fi fost un antebraț mai lung, dar oricum s-a potrivit acolo și am ținut-o acolo și au existat niște forțe de stres căci altfel nu ar fi existat clamele acolo, dar nu foarte mare căci nu era o clamă de mare putere ci o chestie lungă ca un manșon.
Foarte rapid: degetele erau mai lungi ca ale noastre?
Da, mult mai mari, mult mai mari, probabil așa de mari și degete mai scurte pe părți.
Eu tot nu înțeleg totuși cum controlează nava.
Ei bine, ei își mișcau degetele.
Și ce-ar fi făcut asta?
Totul pentru a controla o navă ... totul. Da, iar acele unități care se potriveau, erau ca o mănușă cu o singură parte. Iar unitatea se mișca la fel de bine ca degetele, deci aveai mult mai mulți parametrii de control. Iar unul dintre ei stabiliza, altul făcea înclinarea, viteză sau încetinirea vitezei.
Ai fost capabil să-ți dai seama câte încheieturi aveau la degete?
Eu, din ceea ce am văzut, eu aș spune că probabil erau mai mult ca niște viermi sau ca un șarpe, mai degrabă decât cu încheieturi. Dar înțelegerea mea din ce am văzut este că aveau încheieturi în ele.
Dacă aceste ființe aveau 3 degete și tu spuneai că există o teorie că noi avem 5 degete ei ne-au modificat cumva ADN-ul intenționat?
Despre asta este ideea Turnului Babel. Am apucat să-l văd pe acest matematician și filozof cu care lucrez, și din lucruri pe care le-am remarcat în trecut, căci încerc să fiu un bun observator, un lucru l-am observat în trecut și anume că Turnul Babel și amestecarea limbilor nu aveau sens pentru mine. Așa de multe s-au întâmplat când s-au întâmplat astea, la vremea când s-au petrecut mult mai multe decât schimbarea limbii.
Ei bine, dă-mi voie să spun ceva prostesc ca toată lumea, chiar și copiii care urmăresc asta va înțelege asta, căci noi avem copii de 8 ani, iar eu nu spun că sunt proști, dar ei e posibil să nu fi auzit de Turnul Babel, deci ideea este că la un moment dat toată lumea vorbea aceiași limbă, puteau vorbi unii cu alții, iar apoi, s-a întâmplat ceva ce ne-a făcut să avem limbi separate și să fim divizați?
Nu ... absolut deloc.
Ai putea să ne explici ce este Turnul Babel?
Este exact invers. Toată lumea, fiecare rasă diferită a venit de la ani-lumină sau milioane sau mai mulți ani-lumină unii de alții ... ei au avut cu toții limbi complet diferite. Noi am avut o limba predominantă pe Pământ ... o poveste diferită. Noi am avut un număr de ET pe Pământ. Și ... așa cum învățăm să vorbim ... În Africa există un fel de limbă comună, Swahili este o limbă comună.
Deci tu spui că a existat o încercare de a se face o limbă comună de la toți acești imigranții ET de pe Pământ?
Acesta este un lucru natural.
Și cum se leagă asta de cele 5 degete?
Acolo bat, doar că trebuie să ajung acolo. Deci eu m-am uitat la Turnul Babel, care se presupune că ne-ar fi încurcat limbile. Pentru mine asta nu avea niciun sens științific sau matematic. Așa că am zis: unde voi învăța? Ei bine, eu știu că librăria Vaticanului conține 80% din turnul ... din marea bibliotecă din Alexandria a părții care nu a ars, eu știu că ei au cărți care au 72.000 de ani care sunt mult mai tehnice decât cărțile de astăzi.
Noi încă mai trebuie să ne dăm seama cum să citim unele dintre acelea. Dar, noi am trecut printr-un număr de grupuri ... diferite de oameni care au fost aici pe Pământ, conducând Pământul, locuind aici. Așa că mi-am zis că ceea ce trebuie să fac este să mă uit la ceea ce s-a întâmplat la Turnul Babel, deoarece nu avea sens. Așa că ceea ce am aflat a fost este că ei au modificat unele părți ale limbajului. Da, au încurcat câteva din ele. Dar de asemenea ... lucrul principal pe care l-au făcut să schimbe baza de numărare, iar asta explica totul, deoarece tu poți face lucruri cu 6 ... cu matematici de la 0 la 5, poți face lucruri cu acestea, care sunt complet diferite decât tot ce poți face fără acestea. Și este foarte subtil, dar așa de important. Se schimbă totul din punct de vedere științific ... totul.
Deci, tu spui că dezvoltarea celor 5 degete, într-un fel ne-a îndepărtat de acestă matematică ideală?
Da, ne-a îndepărtat total ... deoarece tu poți folosi ori 3 ori 6 ... care este de 2 ori 3. Deci noi avem de două ori 5, așa că mergem la 10.
Crezi că dacă a fost luată această decizie să avem 5 degete, crezi că asta s-a făcut voluntar?
Nu nu a fost făcută voluntar, ci pur și simplu au schimbat asta ... bum!
Și de ce au dorit să deruteze oamenii de pe Pământ?
Deoarece omul sau ființele conștiente ... filozofia personală este în mare măsură aceiași. Cu toți am început prin a încerca să supraviețuim undeva. Așa că am avut nevoie să avem mecanisme de supraviețuire. Iar apoi am inventat ceva matematici și am avut nevoie să avem matematici pentru a realiza ingineriile și lucrurile care au urmat și le-am făcut.
Poți face asta cu o matematică de orice bază. Așa cum toată lumea noastră digitală este în baza 2 ... adică 0 și 1.
Poți să ne spui ce este așa de special legat de numărul 3. Care e treaba cu 3 de-l face așa de esențial pentru acest număr 6.
După ce știu eu, noi nu știm nimic despre lumea informațională. Lumea informațională este această structură a lumii în care trăim. Este structura întregului univers. Totul în univers apare ca 3-uri.
Care sunt câteva exemple?
Mărimea, forma, gravitația, călătoria, viteza luminii, lumina, electronica. Orice, orice lucru din univers care este fizic se bazează pe 3-uri.
Și ... adică totul chiar într-atât încât ... cât de mulți ... ca și cum dacă voi ... eu am petrecut 10 ani în Marine Corps (Corpul Marinei) ... și afli că o singură persoană poate comanda și controla 3 oameni ... Avem 1 comandant de pluton, avem 3 grupuri, aceste grupuri au 3 echipe de foc, fiecare echipă de foc are 3 oameni și vei afla că în toată istoria te uiți la structura la aproape toate bisericile, că au un papă și 2 episcopi, șamd și apoi au sub-episcopi, este peste tot.
Iar structura informației universului este în plăci cu 6 fețe ca o minge de fotbal ... adică 3 triunghiuri să faci un dispozitiv cu 6 fețe. Deci poți folosi 3-uri, 6-uri, 12-uri ...
Te uiți să zicem, dacă iei ultimul număr care nu este 10, ci 9 ... 1 2 3 4 5 6 7 8 9. Te uiți la 9 ... 9 x 1 este 9, ... două 3-uri. 9 x 2 este de asemenea 6 (x) 3-uri.
Șase 3-uri se adaugă la ce? 9 ... două 3-uri se adaugă la ce? 9 ... ia-l pe 5, 45, 4 + 5 = 9. Iei de 9 ori 7, 63, 6 + 3 = 9 ...
Deci este foarte interesant cum se răspândește asta ca o rețea de bază, ca un țesut al unei rețele. Și întreaga rețea este ... bazată pe 3.
Oriunde vezi un punct de legătură pe o placă cu 6 părți, oriunde se aliniază acele plăci, avem un punct de legătură din 3 lucruri. Fiecare punct de legătură înseamnă 3 lucruri care se unesc.
Eu sunt curios dacă asta are ceva de a face cu matematica fractală, căci atunci când mărești acel fractal Mandlebrot, continui să intri în el și continui să vezi aceiași structură apărând din nou și din nou.
Da, și vei vedea că toate au 6 fețe, de îndată ce ajungi la esența lor.
Ai vreo idee ce a spus Tesla despre numărul 3?
Bunicul meu ... a fost mâna dreaptă a lui Tesla la Colorado Springs, aici. Iar eu am toată acea informație, de pe vremea când eram copil. Și da, Tesla știa asta. Tesla a fost un inginer dat naibii, dar el evident că a fost vizitat.
Da.
Dar el a înțeles asta, ceea ce pentru ei a fost ceva nefericit, iar asta e ... iar pentru noi, ne-a speriat de nu se poate așa că a fost respins toată viața lui. ( . . . )
PS: Începând cu luna Octombrie 2018, postările vor fi numai în zilele de Joi.
Vizionare Plăcută!
Link 1
Link 2
Linkuri alternative: AICI 1, AICI 2 și AICI 3.
Vă mulțumesc pentru curiozitate și Pe curând! Paul Marian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu